Diversitatea – adevăratul elixir al sănătății

0 5

Cu peste zece ani în urmă, un cercetător evalua numărul alimentelor ambalate distribuite pe piaţa SUA la cca 320.000, iar numărul acesta a continuat să crească lent (cca 12.000 de obiecte alimentare noi anual). Lucrurile nu sunt diferite în esenţă în Europa, unde în Germania, de pildă, s-a estimat că faţă de sfârşitul anilor 1970, când magazinele distribuiau cca 3.650 de alimente, în 2003 se ajunsese la 9.645 de asemenea produse.

Şi, cu toate acestea, specialiştii simt nevoia de a insista asupra recomandărilor privind consumul unei diversităţi de alimente. în ţările dezvoltate economic (printre care se situează şi România) nu este vorba de o lipsă a ofertei pe piaţă, ci de o lipsă a cererii; dar această lipsă relativ cronică a cererii de diversitate are consecinţe şi asupra ofertei. Se acceptă, în general, că în istoria omenirii aproape 7.000 de specii de plante i-au slujit omului ca alimente. Cele mai multe dintre acestea însă au fost abandonate, astfel încât în prezent în jur de 30 de specii asigură aproape 95% din necesarul de energie al omului. Mai mult, doar 4 specii de plante asigură cca 60% din aportul energetic (din punct de vedere fiziologic) al omenirii, iar 12 specii asigură cca 75% din alimentele lumii.

Trebuie ca acest lucru să fie considerat neapărat rău în sine? Poate că puţinele specii vegetale care au rămas să domine alimentaţia omenirii contemporane sunt câştigătoarele unei selecţii bazate pe o pluralitate de criterii: valoare nutritivă, gust, aspect, posibilităţi de cultivare etc. Altfel spus, poate că au rămas puţine specii vegetale utilizate ca alimente, dar au rămas cele mai bune. E posibil să fi supravieţuit doar „superalimentele“?

Superalimente?

Suntem bombardaţi în spaţiul public de mesaje care ne descriu felurite „superalimente”, ne impresionează cu proprietăţile miraculoase ale acestora şi, desigur, ne invită să le consumăm. De exemplu, oul de prepeliţă: „Cercetătorii britanici au dat verdictul: consumul de ouă este benefic pentru sănătatea noastră, dar cel mai bun este oul de prepeliţă pentru că este un superaliment, capabil să ne ofere toţi nutrienţii importanţi de care organismul nostru are nevoie într-o zi“. Sau broccoli, după cum indică acest titlu: „Puterea uluitoare din broccoli. De ce este broccoli un superaliment pentru viaţa ta”. Ciupercile sunt „noul superaliment”, însă şi pruna concurează la acelaşi titlu, ba chiar şi banalul şi dispreţuitul cartof pătrunde în rândul superalimentelor şi – dacă e să credem titlul unui scurt material de pe internet – le surclasează pe celelalte: „Umilul cartof, cel mai sănătos superaliment”. Pe lista în continuă expansiune a superalimentelor promovate de media figurează şi unele alimente exotice, pe care unii dintre noi nici măcar nu le-au gustat vreodată (fructele de goji, nuca-de- cocos, merişoarele, maca, lăptişorul de matcă, fructele de acai, sparanghelul, chia, spirulina etc). Toate au fost declarate măcar pentru o zi, în pagina unui ziar ori pe un site web românesc, reginele neîncoronate ale alimentelor.

Dar cum putem defini cât de „sănătos” este un aliment? Cum putem evalua dacă fructul de avocado este într-adevăr mai puţin sănătos decât cartoful? Asemenea studii comparative sunt teoretic posibile, dar foarte costisitoare şi dificil de pus în practică, astfel încât în imensa majoritate a cazurilor nu au fost realizate. Cel mult, sunt disponibile date comparative privind valorile nutriţionale, dar acestea reflectă doar o parte din efectele unui aliment asupra sănătăţii şi sunt afectate de o variabilitate considerabilă. într-un articol de pe internet, care laudă virtuţile cartofului, se spune că „un cartof cu coajă are de cinci ori mai multe fibre decât o banană şi conţine mai multă vitamina C decât un avocado”. Probabil că peste 90% dintre persoane consumă însă cartofii doar după ce i-au curăţat de coajă; în plus, o ceaşcă de avocado conţine cca 16 grame de fibre alimentare, pe când aceeaşi cantitate de cartofi conţine doar cca 2 grame de fibre alimentare. Putem în acest caz să afirmăm categoric că avocado este inferior cartofului? Nu înseamnă să comparăm (la propriu) mere cu pere sau avocado cu cartofi?

De altfel, aproape în spatele tuturor textelor despre superalimente se află planuri de marketing, iar cele mai multe dintre superalimente pot fi achiziționate la preţuri considerabil mai mari decât cele ale alimentelor obişnuite. De exemplu, un kilogram de seminţe de chia costă peste 70 de lei, un kilogram de fructe (uscate) de goji costă în România aproape 80 de lei, iar un kilogram de pulbere de maca, peste 120 lei. Pentru a determina consumatorul să treacă peste bariera psihologică a preţului, este necesar ca acesta să fie convins de proprietăţile „miraculoase” ale superalimentului.

De exemplu, „goji este cel mai puternic antioxidant dintre toate produsele alimentare existente în lume“. „Seminţele chia au de 30 ori mai mulţi antioxidanţi decât afinele, de 6 ori mai mult calciu decât laptele integral, de 3 ori mai mult fier decât spanacul, de 15 ori mai mult magneziu decât broccoli, de 8 ori mai mult omega 3 decât somonul, cu 50% mai mult acid folie decât sparanghelul, cu 25% mai multe fibre decât inul”. „Sportivii de talie mondială utilizează MACA drept o alternativă sigură şi sănătoasă la ste- roizii anabolizanţi”. Desigur, aceste superalimente sunt „sănătoase”, dar sunt ele noile elixiruri ale nemuririi ori ale tinereţii? iar persoanele cu venituri modeste, care nu şi le pot permite, sunt implicit condamnate la diete nesănătoase? Probabil că nu.

Avantajele diversităţii

Mai important decât consumul „superalimentelor” pare să fie consumul unei varietăţi de alimente obişnuite, care nu trebuie să provină neapărat din zonele cele mai exotice ale mapamondului. Dacă studiile care să demonstreze că „superalimentele” prelungesc viaţa sunt practic inexistente, mai multe studii realizate până acum tind să sugereze că o varietate de alimente sănătoase poate adăuga ani vieţii noastre.

De exemplu, un studiu pe un număr de peste 59.000 de femei din Suedia, urmărite timp de aproape 10 ani (9,9 ani), a identificat o corelaţie robustă între consumul unei varietăţi de alimente (legume, fructe, cereale şi pâine din cereale integrale, peşte şi produse lactate sărace în grăsimi) şi riscul redus de mortalitate, în comparaţie cu femeile care consumaseră cantităţi mici din aceste alimente. O observaţie interesantă făcută în acest studiu a fost aceea că persoanele care consumaseră o varietate de alimente sănătoase, dar şi alimente „nesănătoase” (carne roşie, glucide rafinate, alimente bogate în grăsimi saturate) nu au prezentat o mortalitate mai mare decât cele care consumaseră numai alimente mai sănătoase.

Altfel spus, datele au sugerat că este mai important consumul de alimente sănătoase decât evitarea celor nesănătoase. Această constatare trebuie privită însă cu precauţie şi nu trebuie luată ca o încurajare de a consuma relaxat alimente nesănătoase în ideea că efectul lor va fi neutralizat de consumul celor „sănătoase”, deoarece autorii nu au evaluat şi frecvenţa şi cantităţile alimentelor „nesănătoase” consumate de persoanele respective implicate în acel studiu

Un studiu mai recent a investigat impactul varietăţii alimentelor consumate asupra riscurilor cardiovasculare, la un număr de peste 2.500 de persoane, cu ajutorul unui chestionar destinat să evalueze frecvenţa şi consumul fiecărei categorii de alimente. O primă observaţie a acestui studiu a fost că până spre vârsta de 60 de ani varietatea alimentelor consumate este moderată sau ridicată, în timp ce la persoanele peste această limită de vârstă s-a observat o reducere a varietăţii alimentare. însă la toate vârstele, consumul unei varietăţi de alimente s-a asociat cu un risc mai redus de evenimente cardiovasculare şi s-a estimat că, în medie, fiecare aliment consumat suplimentar a redus probabilitatea bolii cardiovasculare cu cca 0,5%. Un studiu mai vechi, efectuat în Australia, ajunsese la concluzii similare privind varietatea totală a alimentelor şi varietatea alimentelor vegetale şi riscurile de boală macrovasculară în cazul pacienţilor diabetici.

În mai multe studii a fost evaluată corelaţia dintre diversitatea alimentară şi riscul de cancer. Cu excepţia unui singur studiu, în majoritatea s-a observat o asociere negativă între riscul de cancer colorectal, cancer gastric, cancer de sân, cancer oral şi faringian sau cancer esofagian cu celule scuamoase şi scorul diversităţii alimentare, în special o reducere a riscului de cancer legată de diversitatea consumului de alimente de origine vegetală. (O asemenea corelaţie nu s-a înregistrat însă în cazul cancerului vezicii urinare, studiile disponibile sugerând că o alimentaţie bogată în fructe şi legume nu are nicio influenţă asupra incidenţei acestei forme de cancer.)

A pune pe masă o varietate de alimente de origine vegetală serveşte şi la construirea unei alimentaţii mai echilibrate din punct de vedere nutriţional. Se ştie că un număr considerabil de persoane tinde să consume cantităţi insuficiente de fructe şi legume faţă de cele recomandate de experţii în domeniu. Or, studiile experimentale au demonstrat că atunci când o persoană are la dispoziţie o varietate de alimente de origine vegetală va tinde să consume mai mult din fiecare decât în cazul în care ar primi fructul sau leguma preferată în cantităţi îmbelşugate, iar când în farfurie se află şi came, va exista tendinţa de creştere a consumului de alimente de origine vegetală, faţă de cazul când „garnitura” constă dintr-un singur aliment vegetal.

Supernutrienţi?

În mod asemănător „superalimentelor” există şi „supernutrienţi”, promovaţi adesea de mass-media, sub influenţa mai mult sau mai puţin directă a unei industrii interesate de comercializarea lor. Poate cei mai bine cunoscuţi sunt antioxidanţii, substanţe naturale care pot inactiva radicalii liberi periculoşi (numiţi şi „specii reactive de oxigen”), formaţi în mod normal, fiziologic în organismul uman, dar care au fost asociaţi cu numeroase afecţiuni (de exemplu, cancer, diabet, boli cardiovasculare), precum şi cu îmbătrânirea. Or, antioxidanţii sunt substanţe care anihilează, distrug radicalii liberi, de unde speranţa că un aport adecvat de antioxidanţi ne poate asigura o viaţă sănătoasă şi lipsită de (multe) boli22. Dintre cei mai cunoscuţi antioxidanţi fac parte acidul ascorbic (vitamina C), tocoferolii (vitamina E) şi beta-carotenul. Cu toate acestea, încercarea de a utiliza aceşti „supernutrienţi” pentru prevenirea anumitor afecţiuni nu doar că nu a avut rezultatele aşteptate, dar s-a asociat cu rezultate negative. Beta-carotenul şi vitamina E mai degrabă au părut să crească mortalitatea în studiile robuste în care au fost testate pentru prevenirea cancerului sau a afecţiunilor cardiovasculare, iar vitamina C nu a redus nici ea, de exemplu, riscul de cancer.

Aceste studii se bazaseră pe observaţii epidemiologice care au arătat că o dietă bogată în fructe şi legume se asociază cu o incidenţă mai mică a anumitor forme de cancer şi cu creşterea speranţei de viaţă. Cum fructele şi legumele sunt bogate în antioxidanţi, s-a presupus că aceştia vor avea aceleaşi efecte, dar ipoteza a fost în mod repetat infirmată.

Morala? Fructele şi legumele conţin o gamă mult mai variată de nutrienţi decât unele vitamine şi, cel puţin în acest stadiu al cunoaşterii ştiinţifice, nu ştim care dintre ei sunt cei mai importanţi pentru prevenirea anumitor afecţiuni şi prelungirea vieţii. De aceea, de exemplu, Asociaţia Americană de Cardiologie, în Ghidul alimentar pentru adulţi americani sănătoşi, recomanda în urmă cu 17 ani ca „persoanele sănătoase să obţină un aport adecvat de nutrienţi din alimente consumate în varietate, echilibru şi moderaţie. Vitaminele şi suplimentele alimentare nu sunt un înlocuitor al unei diete echilibrate şi nutritive destinate să accentueze aportul de alimente din fructe, legume şi cereale integrale”. Recomandarea rămâne încă valabilă.

Autor: Dr. Robert AncuceanuRevista Semnele Timpului – iulie 2013