Probabil că majoritatea dintre noi, copii fiind, am fost încurajaţi de părinţi să nu ratăm somnul de după-amiaza, pentru că “toţi copiii dorm de-amiază”. La timpul acela, bănuiesc că nu mulţi copii au apreciat acest ritual zilnic; mai bine am fi mers la joacă decât la dormit.

Acum însă oamenii de ştiinţă au descoperit că un pui de somn pentru un pre-şcolar poate fi un instrument important pentru a dezvolta memoria şi abilitatea de învăţare; aceasta este şi concluzia unui nou studiu la care au participat 40 de copii cu vârstele între trei şi cinci ani.

Cercetătorii au testat copiii dimineaţa cu mai multe exerciţii de memorie. Copiii apoi au continuat programul lor obişnuit. În jurul orei 14, jumătate dintre copii au fost încurajaţi să se culce, în timp ce cealaltă jumătate a primit activităţi pentru ai menţine treji. Cercetătorii au retestat pe copii după somnul de după-amiază şi din nou în dimineaţa următoare.Toţi copiii au participat la aceste teste, şi cei care au dormit şi cei care s-au jucat.

Rezultatele au arătat că grupa de copii care au dormit după-amiaza a înregistrat rezultate mai bune la testele de memorie în comparaţie cu copiii care au rămas treji pentru aceeaşi perioadă de timp. Copiii care au dormit după-amiaza, de asemenea, au avut o performanţă superioară şi la testele din ziua următoare.

„Copiii ar trebui să fie încurajaţi să se culce după-amiaza”, a declarat autorul studiului, Dr. Rebecca Spencer, profesor de psihologie la University of Massachusetts Amherst.

„Şcolile sunt sub presiune pentru a adăuga tot felul de materii si activităti, dar somnul de după-amiază serveşte o funcţie academică importantă. Un pui de somn sprijină cu adevărat obiectivele de invătare de la grădiniţă”.

Rezultatele acestui studiu au fost publicate săptămâna trecută în resvista The Proceedings of the National Academy of Sciences.

– articol preluat din ziarul Viaţă şi Sănătate