Nu uita niciodată să-ți pui centura de siguranță. Îți poate salva viața!

0

Multi șoferi consideră centura de siguranță incomodă sau chiar inutilă. Adesea, acestia cred ca stilul lor de a conduce este perfect, iar accidentele rutiere ii vor ocoli, asa ca vor purta centura de siguranta doar atunci cand trec pe langa echipajele de politie rutiera. Indiferent cât de bine conduce o persoana, pot sa apară situații neprevazute, precum neacordarea de prioritate a unui vehicul, iar centura de siguranță poate salva vieți in cazul unui impact major.

Specialistii din domeniul sanatatii afirma ca in unitatile de primiri urgente ale spitalelor exista numeroase cazuri de traumatisme grave suferite in accidente rutiere, iar situatia sta astfel deoarece soferii respectivi nu au purtat centura de siguranta. In acest articol este prezentat modul in care centura de siguranta poate salva vieti, dar si alte detalii despre utilizarea sa.

Argumente pro centurii de siguranta

Potrivit oamenilor de stiinta, centurile de siguranta sunt cele mai eficiente dispozitive de protectie pentru ocupantii autovehiculelor si pot fi purtate atat de adulti cat si de copiii mai mari. Centurile de siguranta au existat intr-o anumita forma inca din primele zile ale automobilelor, dar s-au schimbat dramatic de-a lungul timpului, de la o simpla centura in jurul corpului, pana la sistemul complex cu trei puncte care este folosit astazi. Totusi, odata cu dezvoltarea centurii de siguranta au avut loc si modificari ale legislatiei rutiere, astfel incat siguranta soferilor si a pasagerilor sa fie pusa pe primul plan.

Intre anii 1975 si 2000, peste 135.000 de vieti au fost salvate prin utilizarea centurii de siguranta, iar odata cu cresterea utilizarii, mortalitatea prin accidente rutiere a scazut semnificativ. De fapt, neutilizarea centurii de siguranta este singurul factor care contribuie la producerea mai multor decese in caz de accidente rutiere. Centurile de siguranta sunt proiectate pentru a impiedica pasagerii sa loveasca interiorul vehiculului sau sa fie expulzati prin parbriz in timpul unui accident.

Se considera ca utilizarea centurii de siguranta salveaza aproximativ 9500 de vieti in fiecare an. In schimb, 60% din accidentele rutiere fatale au implicat persoane care nu au purtat centura de siguranta. De asemenea, statisticile arata ca doar 68% dintre oameni poarta centura de siguranta in timp ce se afla in masina. Daca 90% din pasageri ar purta centurile de siguranta, peste 5000 de decese si 130000 de raniri ar putea fi prevenite anual.

Din punct de vedere al costurilor, se estimeaza ca pasagerii care nu poarta centura de siguranta suporta costuri mai mari decat cei care o fac. Se poate vorbi despre costurile aferente amenzilor primite de soferi in cazul in care centura de siguranta nu este purtata, dar si despre costurile ce survin in urma accidentelor rutiere. Se considera ca se pot economisi multi bani, cea mai mare parte din urma ingrijirilor medicale, daca centura de siguranta ar fi purtata in timpul unui accident. In acest caz se estimeaza ca ingrijirea unei victime care nu a purtat centura de siguranta este cu peste 50% mai mare fata de cea a unei victime care a purtat centura de siguranta.

Argumente contra centurii de siguranta

Unele persoane sustin ca legile care obliga soferii si pasagerii sa poarte centuri de siguranta nu sunt corecte si reduc libertatea personala. Astfel, se doreste ca fiecare sofer sau pasager sa fie liber sa poarte sau nu centura. Totusi, cu o educatie rutiera si sanitara corecta, soferii si pasagerii vor intelege importanta centurii de siguranta.

Un alt argument contra adus de unele persoane consta in posibilitatea de ranire din cauza centurii de siguranta. Unele persoane care au fost implicate in accidente rutiere au raportat echimoze, taieturi multiple sau diferite leziuni interne, considerand ca acestea au fost provocate de centura de siguranta. De asemenea, aceste persoane considera ca leziunile ar fi fost in numar mult mai mic daca nu ar fi purtat centura in accidentele respective. Cu toate acestea, specialistii afirma ca evitarea utilizarii acestui mijloc de protectie duce intotdeauna la rani mult mai grave si la un risc foarte mare de deces. In plus, se considera ca dispozitivele de tip airbag sunt mult mai periculoase atunci cand nu este utilizata centura de siguranta. Din acest motiv, unii producatori de autovehicule nu permit folosirea airbag-urilor atunci cand centura de siguranta nu este conectata.

Blocarea pasagerilor din cauza centurii intr-un vehicul care arde sau care se scufunda in apa este foarte rara, dar unii oameni considera acest lucru un argument solid impotriva centurilor de siguranta. Totusi, exista anumite dispozitive speciale care pot taia rapid legaturile, astfel incat libertatea sa fie reluata imediat.

Atunci cand oamenii sunt intrebati de ce nu poarta centurile de siguranta, cele mai frecvente raspunsuri se refera la faptul ca deplasarile sunt realizate pe distante foarte scurte. Totusi, cercetatorii au estimat ca 80% dintre accidentele rutiere mortale se intampla pe distante de maxim 40 de kilometri de casa. Astfel, se poate observa faptul ca toate argumentele aduse impotriva utilizarii centurii de siguranta sunt combatute, iar purtarea ei ar trebui facuta indiferent de situatie.

Scaune auto si centuri de siguranta speciale pentru copii

In mod gresit, multi pasagerii ce stau pe locurile din spate ale masinilor nu poarta centura de siguranta. Acest lucru ridica foarte tare riscul de raniri, iar de multe ori copiii sunt pusi in aceasta ipostaza. Copiii au intentia de a se juca pe bancheta din spate a masinii, astfel incat in cazul unui impact major, acestia se pot lovi grav de obiectele din jur. Pentru un confort sporit si o siguranta mult mai mare in timpul calatoriilor cu masina, aceasta poate fi echipata cu scaune auto speciale.

Scaunele auto speciale pentru copii sunt realizate in diferite forme si dimensiuni, astfel incat sa se potriveasca perfect. Acestea trebuie alese in functie de varsta, dimensiunile si kilogramele copilului si sunt dotate cu sisteme de prindere ce cresc siguranta pe durata deplasarii. De asemenea, copiii sunt prinsi cu centuri de siguranta realizate pe dimensiunile lor, deoarece centurile standard ale masinii pot fi prea mari si pot deveni ineficiente sau pot avea potential de ranire.

Concluzii

Accidentele rutiere sunt evenimente care se pot intampla in cele mai neasteptate momente si pot fi suferite chiar si de persoanele care sofeaza conform legilor in vigoare. Multe dintre accidentele rutiere produc pagube materiale, dar si traumatisme severe. De asemenea, multe dintre accidentele rutiere se soldeaza cu decesul unuia sau mai multor participanti la trafic, astfel incat trebuie adoptate masuri de siguranta.

Purtarea centurii de siguranta reprezinta cea mai eficienta metoda prin care sansele de deces si ranire in urma accidentelor rutiere pot fi diminuate, iar soferii trebuie sa fie constienti de acest lucru si trebuie sa informeze ceilalti calatori. Chiar daca unele persoane considera ca centura de siguranta este incomoda, trebuie sa treaca peste acest lucru si trebuie sa o poarte. Conform specialistilor, toate beneficiile utilizarii centurii de siguranta depasesc dezavantajele, iar cel mai important lucru consta in salvarea vietii in caz de accident rutier.

Sursa text: Sfatul Medicului

You might also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept