Decizia a fost anunțată duminică, în contextul intensificării îngrijorărilor privind răspândirea rapidă a virusului în estul Republicii Democrate Congo, în special în provincia Ituri, o regiune afectată de conflicte armate, mobilitate ridicată a populației și infrastructură medicală limitată. Potrivit OMS, cazurile suspecte au fost identificate în mai multe zone sanitare, inclusiv Bunia, Rwampara și Mongbwalu, iar autoritățile avertizează că dimensiunea reală a focarului ar putea fi mai mare decât cea raportată oficial până acum.

Ministerul Sănătății din RDC a confirmat opt cazuri de Ebola cauzate de tulpina Bundibugyo, o variantă rară a virusului pentru care nu există în prezent vaccinuri sau tratamente aprobate specific. Această tulpină a mai fost identificată doar de două ori în trecut, în Uganda între 2007 și 2008 și în Congo în 2012. Spre deosebire de tulpina Zair, cea mai comună și pentru care există vaccinuri experimentate în focarele anterioare, Bundibugyo rămâne mai puțin studiată și ridică dificultăți suplimentare pentru autoritățile sanitare internaționale.

OMS a explicat că declararea unei „urgențe de sănătate publică de interes internațional” reprezintă cel mai înalt nivel de alertă prevăzut de Regulamentul Sanitar Internațional și are rolul de a mobiliza rapid sprijin global, resurse medicale și coordonare internațională. Instituția a insistat însă că această clasificare nu înseamnă că lumea se află în fața unei pandemii similare cu COVID-19. Reuters notează că oficialii OMS au precizat explicit că focarul actual „nu îndeplinește criteriile unei pandemii”, deși există risc ridicat de extindere regională.

Primele semnale privind apariția focarului au fost transmise la începutul lunii mai, însă autoritățile sanitare din Congo au confirmat oficial epidemia după apariția unui număr mare de decese suspecte. Cazul index investigat este cel al unei asistente medicale din Bunia, care a murit după simptome severe, printre care febră, vărsături, sângerări și slăbiciune accentuată. Ulterior, au fost raportate mai multe decese în comunitate și inclusiv în rândul personalului medical, ceea ce a amplificat temerile privind transmiterea în spitale și centre sanitare insuficient echipate.

Situația a devenit și mai sensibilă după confirmarea a două cazuri în Kampala, capitala Ugandei. Potrivit OMS, ambele persoane infectate călătoriseră din RDC, iar unul dintre pacienți a decedat. Organizația avertizează că mobilitatea ridicată dintre statele din regiune și existența unor frontiere greu controlabile cresc riscul de răspândire transfrontalieră a virusului.

Autoritățile din Congo au activat centrele de operațiuni de urgență și au început intensificarea supravegherii epidemiologice și a controalelor la frontieră. OMS a trimis experți în teren și a alocat fonduri de urgență pentru sprijinirea intervenției rapide. În paralel, Africa CDC a convocat reuniuni cu reprezentanți din Uganda, Sudanul de Sud și alți parteneri internaționali pentru coordonarea măsurilor de răspuns și supraveghere regională.

Ebola este o boală virală severă care se transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale persoanelor infectate sau prin materiale contaminate. Simptomele includ febră, dureri musculare, vărsături, diaree și hemoragii interne sau externe. Rata de mortalitate diferă în funcție de tulpină și de accesul la îngrijire medicală. Potrivit Institutelor Naționale de Sănătate din SUA, varianta Bundibugyo are o rată de mortalitate estimată la aproximativ 37%, mai redusă decât tulpina Zair, care poate depăși 70-80% în anumite focare.

Republica Democrată Congo se confruntă frecvent cu epidemii de Ebola, actualul episod fiind al 17-lea focar înregistrat în țară de la descoperirea virusului în 1976. Specialiștii avertizează că instabilitatea din estul Congo, activitatea grupărilor armate și condițiile sanitare precare complică semnificativ controlul epidemiei. OMS a subliniat că este esențială cooperarea internațională pentru limitarea focarului și prevenirea unei extinderi regionale mai ample.

(Sursa – https://www.who.int/news/item/17-05-2026-epidemic-of-ebola-disease-in-the-democratic-republic-of-the-congo-and-uganda-determined-a-public-health-emergency-of-international-concern )

Raportul, realizat în cadrul Antimicrobial Resistance Benchmark 2026 de către organizația Access to Medicine Foundation, analizează modul în care 25 dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume răspund la provocarea tot mai mare a rezistenței la antibiotice. Concluziile indică faptul că, în ciuda unor progrese punctuale, sistemul global de dezvoltare și distribuție a antibioticelor nu reușește încă să ofere soluții suficiente pentru copii, în special pentru cei din țările cu venituri mici și medii.

Potrivit raportului, doar aproximativ 14% dintre proiectele de antibiotice aflate în dezvoltare sunt destinate copiilor sub cinci ani, o categorie extrem de vulnerabilă la infecții severe. În total, doar câteva programe de cercetare vizează direct această grupă de vârstă, iar unele dintre ele sunt adaptări ale medicamentelor dezvoltate inițial pentru adulți. Specialiștii avertizează că această situație limitează accesul la tratamente eficiente și poate duce la utilizarea unor terapii mai puțin potrivite pentru copii.

Problema este agravată de faptul că, în multe regiuni ale lumii, antibioticele existente nu sunt disponibile în forme farmaceutice adaptate copiilor, precum siropuri sau doze ajustate pentru greutatea corporală. În 17 state din Africa subsahariană analizate în raport, niciuna dintre companiile evaluate nu a înregistrat anumite antibiotice esențiale în versiuni pediatrice. În lipsa acestor formulări, medicii sunt nevoiți uneori să administreze medicamente destinate adulților în doze modificate, ceea ce poate reduce eficiența tratamentului sau crește riscul de efecte adverse.

În paralel, rezistența la antibiotice continuă să se extindă la nivel global. Organizația Mondială a Sănătății consideră rezistența antimicrobiană una dintre cele mai grave amenințări pentru sănătatea publică, deoarece bacteriile evoluează și devin din ce în ce mai greu de tratat cu medicamentele existente. Unele studii arată că multe antibiotice utilizate pentru infecții grave la copii, precum pneumonia sau meningita, devin din ce în ce mai puțin eficiente, iar în anumite regiuni rata de succes a tratamentului scade sub 50%.

În același timp, dezvoltarea de antibiotice noi rămâne lentă și costisitoare. Descoperirea și aprobarea unui nou medicament antimicrobian poate dura mai bine de un deceniu și necesită investiții de sute de milioane sau chiar miliarde de dolari. Spre deosebire de alte domenii farmaceutice, antibioticele generează adesea profituri mai mici, deoarece sunt utilizate pe perioade scurte și trebuie administrate cu prudență pentru a evita apariția rezistenței. Acest model economic reduce interesul companiilor pentru investiții masive în cercetarea unor noi tratamente.

De asemenea, lipsa datelor clinice privind siguranța și dozajul pentru copii limitează utilizarea unor antibiotice existente. Unele cercetări arată că, dintre 12 antibiotice recomandate pentru infecții severe provocate de bacterii Gram-negative, doar șase sunt aprobate pentru copiii sub 12 ani, iar doar trei pot fi administrate în siguranță nou-născuților. Această situație face ca tratamentul infecțiilor grave la sugari să fie mult mai dificil pentru medici.

Experții subliniază că impactul acestei lacune este resimțit mai ales în țările cu venituri mici și medii, unde infrastructura medicală este limitată și unde infecțiile bacteriene reprezintă o cauză majoră de mortalitate infantilă. În aceste regiuni, accesul la antibiotice eficiente este adesea restricționat de costuri, de lipsa sistemelor de distribuție sau de reglementări insuficiente.

Raportul recomandă o serie de măsuri pentru a reduce aceste disparități. Printre acestea se numără stimularea investițiilor în cercetarea antibioticelor pentru copii, extinderea programelor de testare clinică pediatrică și dezvoltarea unor modele de finanțare care să facă rentabilă producerea de antibiotice noi. De asemenea, experții consideră esențială îmbunătățirea accesului la medicamente în țările cu resurse limitate și promovarea utilizării responsabile a antibioticelor pentru a preveni apariția unor bacterii tot mai rezistente.

Concluzia raportului este clară: fără investiții și cooperare globală, decalajul dintre nevoile medicale ale copiilor și tratamentele disponibile riscă să se adâncească. În contextul creșterii rezistenței antimicrobiene, lipsa antibioticelor adaptate pentru cei mai tineri pacienți ar putea transforma infecții tratabile astăzi în amenințări majore pentru sănătatea publică în următoarele decenii.

Potrivit datelor publicate de Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME), fondurile globale destinate sănătății publice (Development Assistance for Health – DAH) ar putea scădea de la 80 de miliarde de dolari în 2021 la doar 39 de miliarde în 2025. Această înjumătățire are implicații dramatice: milioane de decese ce ar fi putut fi prevenite ar putea avea loc în lipsa tratamentelor, vaccinurilor și programelor de prevenție.

De ce se prăbușește finanțarea

Principala cauză a declinului este retragerea sau reducerea contribuțiilor din partea principalelor puteri donatoare, în special:

• Statele Unite, care și-au redus contribuțiile cu peste 67%;
• Regatul Unit, cu o scădere de 40%;
• Franța și Germania, cu reduceri de 33%, respectiv 12%.

Această retragere vine pe fondul reorientării bugetelor spre domeniul apărării, migrației sau intereselor interne, dar și al unor schimbări politice în SUA, unde administrația actuală a blocat timp de 90 de zile finanțarea programelor-cheie gestionate de USAID și PEPFAR.

“Este un regres istoric care aruncă 30 de ani de progrese în lupta cu HIV, malaria și tuberculoza într-un pericol real de a fi pierdute”, a declarat cercetătoarea Annie Haakenstad de la IHME, citată de EurekAlert.

Organizații precum UNAIDS și Wellcome Trust avertizează că tăierile bugetare ar putea duce la 14 milioane de decese prevenibile până în 2030, majoritatea în Africa subsahariană, acolo unde sistemele medicale depind aproape în totalitate de ajutorul internațional.

Un exemplu concret este Africa de Sud, unde cercetările pentru un potențial vaccin împotriva HIV au fost abandonate, după ce SUA au retras o finanțare de 46 de milioane de dolari. Peste 100 de oameni de știință și aproximativ 8.000 de angajați din domeniul medical au fost concediați, potrivit Associated Press.

Critici din partea liderilor internaționali

Fostul președinte Barack Obama și fostul președinte George W. Bush au criticat deschis decizia administrației Trump de a desființa USAID, catalogând-o drept „o catastrofă morală și strategică”. Cei doi au subliniat că USAID a salvat peste 91 de milioane de vieți între 2001 și 2021, prin programe de combatere a bolilor infecțioase.

Posibile soluții și apeluri la reformă

Un editorial recent publicat în „PLOS Global Public Health” sugerează că această criză ar putea fi o oportunitate pentru reformarea arhitecturii globale a sănătății. Experții propun înlocuirea abordării “pe verticală” (fonduri direcționate către o singură boală) cu investiții sistemice în infrastructura medicală, personal și echipamente.

În același timp, organizații precum AVAC și Global Fund semnalează că modificările în structura cofinanțărilor (de exemplu, trecerea de la raportul 1:2 la 1:4 între contribuția națională și cea internațională) riscă să facă imposibilă susținerea programelor de combatere a HIV/SIDA în țările cele mai afectate.

Senatul american încearcă să limiteze daunele

O rază de speranță a venit recent din Senatul SUA, care a votat în iulie împotriva tăierii fondurilor pentru PEPFAR și malaria, păstrând o parte din bugetul destinat sănătății globale în 2025. Totuși, marile agenții de implementare sunt deja afectate, iar redresarea lor ar putea dura ani întregi.

Concluzie

Criza actuală a finanțării în sănătate globală nu este doar o problemă de buget, ci una de securitate umanitară și stabilitate internațională. Lipsa de investiții poate duce nu doar la pierderi de vieți omenești, ci și la răspândirea epidemiilor, instabilitate economică și creșterea migrației forțate. În acest context, apelul comunității științifice este clar: fără un efort global reînnoit și solidar, epoca post-COVID riscă să devină o epocă a uitării și abandonului sanitar.