Neurochirurgia, asa cum este cunoscuta astazi, a inceput sa se dezvolte abia la sfarsitul secolului XIX. Cu toate acestea, interventiile care au necesitat efectuarea unui orificiu in craniu sunt mult mai vechi si se refera la trepanatie. Termenul de trepanatie deriva din cuvantul grecesc antic „trypanon”, acesta facand referire la sfredel sau burghiu.
Desi exista unele diferente subtile in ceea ce priveste modul in care oamenii au efectuat trepanatia in decursul veacurilor si in diferite parti ale lumii, elementele de baza raman neschimbate. Astfel, procedura implica realizarea unui orificiu in craniu folosind un instrument special si ascutit. Cu toate acestea, trepanatia implica formarea unei gauri permanente in craniu, astfel incat se apeleaza la metode mai moderne si care permit inlocuirea segmentului osos indepartat.
In zilele noastre, medicii efectueaza uneori craniotomii, adica proceduri prin care elimina anumite zone ale craniului pentru a avea un acces favorabil la creier, astfel incat sa efectueze interventii chirurgicale in conditii optime. Totusi, aceasta interventie este realizata doar din motive exceptionale, cum ar fi inlaturarea unei tumori cerebrale sau tratarea unui anevrism.
Cercetatorii si-au pus intrebari si cerceteaza de ani buni diferite aspecte cu privire la modul utilizarii trepanatiei inca din cele mai vechi timpuri. Acest articol are scopul de a prezenta raspunsurile pe care cercetatorii le-au gasit, astfel incat sa se construiasca o baza mai solida in ceea ce priveste istoricul si originile trepanatiei.
Originile timpurii ale trepanatiei
Cele mai vechi cranii descoperite si care prezinta dovezi de trepanatie dateaza inca din perioada mezolitica, adica in jur de anul 6000 i. Hr. Acestea au fost descoperite in Africa de Nord, Ucraina si Portugalia. Specialistii afirma ca cele mai vechi exemple de trepanatie au dimensiuni mici si sunt regasite in populatii de vanatori sau culegatori. De asemenea, aceste exemple sunt distantate intre ele in timp si spatiu.
Alte exemple de trepanatie antica provin din perioada neolitica si din locatii precum Cehia, Franta si unele regiuni din America de Sud. Craniile regasite par sa poarte amprentele unor tehnici mai putin rudimentare, astfel incat se incearca aflarea mai multor detalii importante. Cu toate acestea, trepanatia nu a disparut odata cu populatia din epoca de piatra, ci a continuat sa evolueze chiar si pana in timpurile moderne.
Atat invatatii Romei Antice, cat si a Greciei Antice au practicat aceasta tehnica intr-o anumita forma. Acest lucru a primit o atentie deosebita din partea lui Hipocrate si Galen, ambii fiind stramosi ai medicinei moderne. Exista, de asemenea, dovezi care sugereaza ca trepanatia a continuat sa se dezvolte in anumite parti ale Europei Medievale, de exemplu in Spania. Cu toate acestea, trepanatiile chirurgicale medievale sunt mult mai rare si sunt cunoscute doar cateva cazuri pentru intreaga Europa. Totusi, in America de Sud si Peru, procedura a parut sa atinga un nivel foarte ridicat de popularitate si precizie intre secolele XIV si XVI.
Motivele efectuarii trepanatiei
Cand vine vorba despre motivatia din spatele practicilor antice de trepanatie, exista mai multe intrebari decat raspunsuri. Acest lucru se intampla in special pentru ca populatii diferite au apelat la aceasta tehnica extrema din diferite motive.
Anumiti specialistii sugereaza ca, in epoca neoliticului, oamenii ar fi putut sa realizeze interventia din motive medicale. Astfel, abilitatile medicale au putut fi exersate pe cranii de animale, cateva exemple si amprente de trepanatie fiind regasite pe un craniu de mistret si un craniu de vaca. Se poate lua in considerare si posibilitatea ca tehnica sa fi fost folosita ca o interventie veterinara inca din perioada in care animalul era inca viu.
In cazul in care trepanatia efectuata pe vaca respectiva a fost realizata pentru a salva viata animalului, specialistii pot afirma ca au descoperit una dintre cele mai timpurii dovezi cu privire la interventiile chirurgicale veterinare, indicand chiar spre anul 4000 i. Hr.
O colectie importanta de texte medicale grecesti antice au fost legate de invataturile lui Hipocrate. In aceste texte sunt evidentiate adevarate indicatii terapeutice pentru trepanatie. De exemplu, aceasta interventie este recomandata pentru prevenirea complicatiilor legate de fracturile de craniu. Vechii invatati afirmau ca fracturile sau fisurile de la nivelul craniului sunt periculoase, deoarece puroiul se poate acumula la acest nivel si poate infecta membranele inconjuratoare, producand suferinta si nebunie. De asemenea, se indica trepanatia tocmai pentru ca puroiul sa se poata elimina intr-un mod controlat.
In Europa Medievala, motivele realizarii acestei tehnici pareau sa varieze foarte mult, in functie de populatiile ce o incercau. De exemplu, populatiile maghiare au efectuat trepanatii dupa moartea unor persoane, ca un ritual sacru, dar nu este clar de ce alte populatii europene au recurs la efectuarea acestei interventii in timp ce persoana era inca in viata. Potrivit unor specialisti, unul dintre motive ar fi putut consta in tratarea plangerilor cu privire la diverse leziuni fizice sau probleme de sanatate mintala si epilepsie.
Trepanatia poate avea la baza mai multe motive, printre care si urmatoarele:
- Motive magice/religioase – unele popoare considerau ca orificiile efectuate in cutia craniana ar putea ajuta la eliberarea oamenilor de demonii care ii torturau;
- Motive sociale – exista populatii in care trepanatia reprezenta modul de trecere catre varsta adulta sau modul de transformare a cuiva intr-un razboinic;
- Motive terapeutice – acestea includeau tratarea tumorilor, convulsiilor, epilepsiei, migrenelor, pierderii starii de constienta si a modificarilor de comportament.
Anumite cercetari evidentiaza faptul ca incasii au descoperit trepanatia accidental, dar au constatat ca ar putea fi o interventie medicala utila. Astfel, analiza craniilor descoperite a evidentiat faptul ca foarte multe dintre trepanatiile realizate de incasi s-au vindecat cu succes si au fost folosite pentru tratarea leziunilor aferente fracturilor de craniu.
Trepanatia in timpurile moderne
Trepanatia a continuat sa se dezvolte de-a lungul timpurilor moderne. Acesta este, in parte, motivul pentru care unii oameni sustin ca aceasta tehnica poate fi considerata a fi baza neurochirurgiei. Istoricii se refera la secolul al XVIII-lea ca la secolul trepanatiei, deoarece in aceasta perioada s-a oferit o deosebita atentie acestei practici.
Se presupune ca trepanatia a fost folosita frecvent in secolul al XVIII-lea ca tratament veterinar. Aceasta era utilizata la animalele domestice pentru tratarea unor diferite infectii, dar si pentru eliminarea tumorilor. De-a lungul secolului, medicii au folosit aceasta tehnica si pentru a trata inflamatia cerebrala si efectele comotiilor cerebrale. Cu toate acestea, au existat numeroase opinii diferite cu privire la riscurile si beneficiile procedurii.
Trepanatia a fost foarte populara in perioada 1861-1865 din pricina Razboiului Civil American. In acest moment, medicii o foloseau pentru a curata si trata ranile de la nivelul capului. In cele din urma, trepanatia a evoluat si a dus catre proceduri mai sofisticate, de exemplu craniotomia. Totusi, acest lucru nu inseamna ca trepanatia a for eliminata complet, fiind frecvent adusa in discutie, chiar si de personalitati, precum Amanda Feilding sau John Lennon.
In ciuda tuturor parerilor din trecut despre trepanatie, cercetatorii considera ca aceasta interventie a condus catre stadiul actual al medicinei moderne si nu trebuie uitata. Totusi, se considera ca trepanatia este o interventie riscanta si care trebuie lasata cel mai bine in cartile de istorie medicala, deoarece tehnicile mai noi sunt mult mai utile si mai eficiente.
Bibliografie:
Maria Cohut, Curiosities of medical history: Trepanation, https://www.medicalnewstoday.com/articles/326281.php
