Hrana vie – O dietă cu personalitate multiplă și un subtil furt de identitate

Ce veti afla din acest articol şi din continuarea lui

• Pot enzimete din plante să înlocu­iască enzimele din organismul uman?
• În ce măsură enzimele din vegetale sunt distruse prin încălzire şi ce impor­tanţă are acest lucru?
• Cum afectează prepararea termică valoarea nutritivă a alimentelor?
• Care sunt avantajele şi riscurile ali­mentaţiei de crudităţi?
• Sunt bolile canceroase vindecabile prin cura de crudităţi?

Popularitatea dietei de crudităţi

Dacă ar fi să judecăm după emisiuni, cărţi sau website-uri, am putea rămâne cu impresia că dieta cu hrană vie este extrem de populară la ora actuală. La această notorietate contribuie din plin reclama pe care o fac acestui curent vedetele de televiziune sau cinema şi alte celebrităţi.Nu există statistici exacte, însă numărul celor care practică pe termen lung formele extreme ale alimentaţiei cu hrană vie este, probabil, foarte redus. Pe de altă parte însă, numărul celor care experimentează cel puţin pentru o scurtă perioadă de timp acest tip de regim alimentar ar putea fi destul de mare.Atenţia de care se bucură hrana vie are fără îndoială de-a face cu felul atrăgător în care este prezentată. Intervievarea unor lideri reprezentativi ai mişcării pentru hrană vie din SUA a arătat că printre avantajele menţionate de cei care trec la acest tip de alimentaţie se numără; beneficiile pentru sănătate (prevenirea unor boli), menţinerea greutăţii corporale, creşterea nivelului de energie, legătura mai strânsă cu natura.

Originile teoriei

Forma recent popularizată a dietei cu hrană vie (dieta raw-vegan) a pornit de la câteva personaje de peste ocean, cum ar fi Ann Wigmore, Viktoras Kulvinskas, Herbert M. Shelton! Brian Clements, Natalia Rose şi mulţi alții.Numele unora dintre ei sunt legate de diverse instituţii de medicină alternativă din SUA, iar ideile lor sunt prezentate într-o serie de cărţi şi site-uri pe internet.Noţiunea de hrană vie nu e atât de nouă precum pare la prima vedere. Potrivit afirmaţiilor publicate de savantul sovietic M. I. Pevzner în 1949, întemeietorul teoriei modeme cu privire la alimentaţia de crudităţi este medicul elveţian Maximilian Bircher-Benner.De altfel, sunt sigur că unii dintre cititorii care au trăit în România în anii 1970-1980 au avut ocazia să descopere o parte din ideile acestuia prin intermediul cărţii intitulate Comorile ştiinţei privind sănătatea, publicată sub semnătura Ernst Gunter. Teoria propusă de dr. Bircher-Benner atribuie virtuţile hranei vii faptului că plantele transformă energia solară într-o energie electromagnetică specială.

Ce se înţelege prin dieta de crudități?

În primul rând, trebuie remarcat că avem de-a face cu o paletă foarte variată de denumiri: cura de crudităţi, regimul crudivor, alimentaţia raw, alimentaţia raw-vegană, dieta cu hrană vie, bucătăria fară foc, alimentaţia cu mâncare negătită şi lista ar putea continua.Bogăţia de titulaturi nu ar fi în ea însăşi o problemă, însă devine problematică prin faptul că în spatele acestor denumiri se ascund, de fapt, mai multe realităţi, fără ca aceste diferenţe să fie menţionate în mod explicit.În realitate, unitatea regimului de crudităţi este o iluzie. Practic, nu avem de-a face cu o singură dietă, una cu caracteristici definite în mod clar şi consecvent, ci cu mai multe regimuri, fiecare cu particularităţi ei, care în unele cazuri le diferenţiază în mod radical.

Raw sau raw-vegan?

In general, prin dieta de crudităţi se înţelege o alimentaţie care include hrană negătită. Dacă încercăm să clarificăm în ce constă hrana aceasta negătită, vom avea surpriza să ne dăm seama că nu există doar crudivori vegetarieni. Şi nu mă refer acum doar la distincţia, deja clasică, dintre crudivorii strict vegetarieni şi crudivorii ovo-lacto-vegetarieni.Am în vedere un aspect mai puţin cunoscut, şi anume faptul că există printre crudivori clasa distinctă a celor care consumă şi carne. Da, carne crudă. De altfel, acesta este motivul pentru care o parte dintre cei care au adoptat alimentaţia cu hrană vie ţin neapărat să precizeze că sunt raw-vegani (nu doar raw). Această completare este necesară tocmai pentru a nu fi confundaţi cu cei care consumă toate felurile de alimente în stare crudă, adică „tot ce mişcă”.Dincolo de particula comună din denumirea lor, cele două tipuri de „raw-ism” diferă şi în ce priveşte concepţia, în timp ce raw-veganii cred că ouăle, laptele şi, evident, carnea, nu sunt sănătoase, cei care includ şi carnea crudă în regimul lor alimentar consideră că ceea ce face diferenţa dintre sănătos şi nesănătos în materie de hrană nu este atât regnul din care provine hrana, cât starea în care se găseşte hrana respectivă in momentul consumului.

Hrană vie-vie sau hrană negătită?

Un alt element care amplifică eterogenitatea conceptului de hrană vie este modul în care este definită noţiunea de „viu”. Unii dintre practicanţii raw consideră că există o diferenţă între hrana negătită şi hrana cu adevărat vie.Hrana vie-vie este reprezentată de alimentele care sunt vii în momentul în care sunt consumate şi, pentru a fi vii, intervalul de timp care a trecut de la recoltare până la consumare trebuie să fie minim. Cât despre ce înseamnă exact acest „minim”, nu ni se dă nicio lămurire.

La ce temperatură se distrug enzimele din hrana vie?

Un alt aspect în privinţa căruia părerile avocaţilor dietei crudivore sunt foarte împărţite este cel al temperaturii la care pot ii expuse alimentele tară a se distruge enzimele, respectiv fără a-şi pierde proprietăţile vitale. Este vorba de aşa-numita temperatură critică. Probabil cea mai răspândită părere este că enzimele sunt inactivate la temperaturi de peste 40° C. Nu puţini sunt insă cei care consideră că temperatura critică este de 42° C, sau 50, 60, 70, 80 sau chiar 90° C.De fapt, autorul unui studiu experimental care a testat efectele consumului de alimente încălzite la diferite temperaturi asupra numărului de globule albe din sânge a ajuns la concluzia că fiecare aliment are propria temperatură critică. De exemplu, smochinele pot fi aduse până la temperatura maximă de 97° C fară a „muri”.

Câte crudităţi trebuie să consumăm pentru a fi raw?

În fine, ceea ce bulversează însăşi temelia definiţiei regimului de crudităţi este proporţia de alimente crude care îl defineşte. Aşa cum reiese dintr-un studiu aprofundat efectuat pe lideri reprezentativi ai mişcării pentru hrană vie din SUA, procentul de alimente crude poate să varieze de la 55 până la 100%. Mai mult de jumătate dintre subiecţii intervievaţi s-au dedarat 100% crudivori.Întrebarea capitală este cine sunt, la urma urmei, crudivori şi cine nu? Discuţiile despre caracterul benefic sau despre eventualele riscuri ale acestui regim nu au sens atâta vreme cât nu ştim cu ce avem de-a face.Pentru a ilustra implicaţiile metodologice cruciale ale acestei situaţii, mă voi referi pe scurt la o experienţă trăită personal de mai multe ori pe parcursul vieţii. în familia mea am fost (şi suntem încă) patru fraţi. Mi s-a întâmplat în tinereţe, nu o dată, să fiu confundat cu unul dintre fraţii mei, deşi nu suntem gemeni. Cel mai nostim era când vorbeam la telefon şi îmi dădeam seama după primele cuvinte sau propoziţii că persoana de la celălalt capăt al firului mi se adresa ca și când eu aş fi fost fratele meu.Dacă n aş fi ţinut seama de faptul că a vorbi în numele lui înseamnă o înşelăciune, aş fi putut să mă amuz copios, facându-i fel şi fel de farse! Desigur, interveneam imediat şi îi explicam interlocutorului că, în ciuda asemănării timbrului vocii, eu nu sunt persoana cu care i se pare că vorbeşte.Ei bine, identitatea multiplă a regimului de crudităţi conduce la confuzii care, dacă n-ar fi de plâns, ar putea fi chiar comice. Auzim foarte multe lucruri bune, chiar excepţional de bune, despre cât de sănătoase sunt fructele şi legumele. Şi este adevărat! Există nenumărate studii riguroase care demonstrează că o alimentaţie bogată în fructe şi legume oferă protecţie faţă de o serie întreagă de boli cronice. Numai că aceste dovezi nu demonstrează nimic despre dieta 100% raw, pentru simplul fapt că aceasta este altceva.Apoi, entuziaştii raw citesc studii despre beneficiile fructelor şi legumelor proaspete, despre faptul că anumite vitamine (în special vitamina C) sunt sensibile la acţiunea căldurii. Şi iarăşi trag concluzii pripite, felicitându-se pentru alegerea lor, în fapt extremistă.În realitate, acele studii nu se referă la dieta lor, la regimul raw, ci la o alimentaţie raţională, care include un număr rezonabil de porţii de fructe şi legume proaspete. E cât se poate de adevărat că toate ghidurile nutriţionale serioase recomandă populaţiei ca măcar o parte, ideal jumătate fructele şi legumi consumate zilnic să fie proaspete, tocmai pentru asigurarea necesarului de vitamine mai sensibile la acţiunea căldurii.Înseamnă acest lucru că nutriţioniştii promovează hrana vie sau mai degrabă că avem de-a face cu un furt de identitate comis în mod conştient sau inconştient de avocaţii dietei raw?!

Ştiinţa riguroasă şi bunul-simţ ne îndeamnă la moderaţie

Moderaţia este un principiu esenţial când vine vorba de sănătate. Temperanţa ne îndeamnă să avem limite, chiar in lucrurile bune şi sănătoase.Şi, la urma urmei, dacă există persoane care se consideră crudivore pentru că 51 % din hrana lor este crudă, cu toate că alţii sunt de părere că raw înseamnă 100% crud, ce ne-ar opri pe cei care avem o alimentaţie formată in proporţie de 50% din alimente proaspete (şi puteţi liniştit să inlocuiţi procentul de 50% cu 40, 30 sau 20%) ne considerăm la fel de raw ca şi ei?

Sursa: Revista Viață+Sănătate, Aprilie 2015 – Lect. Univ. Dr. Valentin Nădășan