Minte Sanatoasa

Poate social-media să provoace depresie?

Ideea că mass-media socială (social media) are un impact negativ asupra bunăstării mintale este larg răspândită. Cercetătorii care au efectuat un nou studiu pe termen lung, spun însă, că acest lucru ar putea să nu se aplice in acest caz.

Efectele presupuse ale social media asupra tinerilor sună suficient de drastic pentru a determina pe oricine să-și oprească telefonul mobil.

Unele studii au indicat faptul că tinerii pot dezvolta o dependență de rețelele sociale online. Între timp, alte studii au asociat acest lucru cu somnul insuficient, cu increderea in sine scăzută și cu apariția unor tulburări de sănătate mintală.

Cu toate acestea, noile cercetări au eliminat acum convingerea că utilizarea mediilor sociale poate provoca depresie.

Studiile anterioare au făcut această afirmație pe baza măsurătorilor pe termen scurt, dar acest nou studiu a avut o abordare pe termen lung.

„Trebuie să urmăriți aceiași oameni de-a lungul timpului pentru a trage concluzia că
utilizarea mediilor sociale indica simptome depresive accentuate”, spune autorul
principal al studiului, Taylor Heffer, de la Universitatea Brock din St. Catharines, Canada.

„Prin utilizarea a două eșantioane longitudinale mari am reușit să testăm empiric
acea ipoteză.”

Efectul real asupra sănătății mintale

Studiul s-a axat pe două grupuri distincte de participanți. Unul a fost format din 594 de adolescenți din clasele a șasea, a șaptea si a opta în Ontario, Canada. Celălalt cuprinde 1132 de studenți.

Echipa a cercetat grupul cu media de varsta mai mica o dată pe an, timp de 2 ani. Aceștia au studiat anual elevii mai în vârstă pentru 6 ani in total, începând cu primul lor an universitar.

Întrebările s-au axat pe cât timp au petrecut pe rețelele sociale în zilele lucrătoare și în weekend, precum și cât de mult timp au petrecut pentru activități cum ar fi vizionarea emisiunilor TV, exercițiile fizice și efectuarea temelor.

Ei au analizat, de asemenea, simptomele depresiei. Pentru studenții de la universitate, aceștia au măsurat simptomele folosind Scala de Depresie a Centrului de Studii Epidemiologice. Au folosit o versiune similară, dar mai potrivită vârstei, pentru participanții mai tineri.

Ulterior, cercetătorii au analizat datele, separându-le în funcție de vârstă și sex. Constatările – care apar acum în revista Clinical Psychological Science – au relevat faptul că utilizarea mediilor sociale nu a condus la simptome depresive mai târziu.

Acest lucru este valabil în ambele grupuri de participanți.

Oamenii de stiinta au descoperit, de asemenea, ca la adolescente, simptomele accentuate de depresiei conduc mai tarziu la utilizarea social media. Heffer subliniază faptul că “femeile de această vârstă care se simt cu moralul la pamant se pot
întoarce la mediile sociale pentru a încerca să se simtă mai bine”.

Reducerea fricii de social-media

Aceste constatări sugerează că utilizarea excesivă a social-media nu duce la depresie. Mai important, acest lucru poate duce într-un fel la descurajarea fricii publice asupra impactului tehnologiei.

Așa cum explică Heffer: „Când părinții citesc titluri din media, cum ar fi ‘Depresia Facebook’, există o ipoteză inerentă că folosirea mass-mediei sociale duce la depresie.

De asemenea, politicienii au dezbătut recent căile de abordare a efectelor utilizării rețelelor sociale asupra sănătății mintale.

Este probabil ca diferențele de factori, cum ar fi personalitatea, să joace un rol în modul în care social media poate influența bunăstarea mintală. De exemplu, unii tineri ar putea alege să utilizeze rețelele sociale intr-un mod negativ ca instrument de comparație, în timp ce alții ar putea pur și simplu să-l folosească pentru a rămâne în contact cu prietenii.

Oamenii de știință vor trebui să examineze în continuare aceste motivații pentru a ajuta autoritățile, experții medicali și părinții să găsească cea mai bună cale de a merge mai departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button