Contrar percepției generale că visarea cu ochii deschiși e semn de neatenție sau dezinteres, un nou studiu sugerează că momentele în care mintea o ia pe cont propriu, aparent departe de realitatea imediată, ar putea contribui semnificativ la procesul de învățare. Cercetători de la Universitatea Eötvös Loránd din Ungaria, coordonați de Péter Simor și Dezső Németh, au demonstrat că acest „mind-wandering” — rătăcirea spontană a gândurilor — poate juca un rol-cheie în consolidarea memoriei și în procesarea tiparelor subtile din mediu.
Starea de repaus treaz și rolul său în învățare
Studiul definește rătăcirea minții ca o formă de „repaus treaz” — o stare intermediară între atenție activă și somn, în care conștiința se detașează temporar de sarcina prezentă. Departe de a fi o formă de pasivitate mentală, această stare pare să activeze rețele cerebrale responsabile cu consolidarea informației, asemănătoare celor care funcționează în timpul somnului. Această „pauză conștientă” ar putea fi, de fapt, un mecanism esențial prin care creierul procesează și sedimentează informații fără efort voluntar.
Cum a fost testat efectul
Pentru a investiga aceste fenomene, cercetătorii au recrutat tineri adulți care au fost implicați într-o sarcină de învățare implicită – o activitate de rutină în care participanții trebuiau să identifice inconștient anumite tipare probabilistice. Pe parcursul exercițiului, activitatea cerebrală a fost monitorizată cu EEG, iar participanții au fost rugați periodic să își evalueze gradul de concentrare.
Rezultatele au fost surprinzătoare. Deși momentele de rătăcire mentală păreau a indica o scădere a atenției, activitatea EEG a relevat un model de unde cerebrale lente, similare celor din stadiile incipiente ale somnului. Totuși, performanța participanților nu doar că nu s-a deteriorat, ci a fost, în unele cazuri, chiar mai bună decât a celor care au raportat o concentrare constantă. Aceasta sugerează că învățarea implicită — bazată pe recunoașterea inconștientă a tiparelor — este susținută și chiar accelerată de astfel de stări de repaus activ.
Mintea „rătăcită”, dar eficientă
Un alt element important al studiului a fost distincția între rătăcirea minții spontană și cea deliberată. Spre deosebire de momentele în care alegem în mod conștient să ne retragem dintr-o sarcină și să visăm cu ochii deschiși, episoadele spontane de mind-wandering — cele care apar involuntar — s-au dovedit a fi mai eficiente în sprijinirea proceselor de învățare automată. Practic, atunci când atenția voluntară slăbește, creierul poate activa moduri de procesare „în fundal”, capabile să analizeze tipare complexe fără implicare conștientă.
Cercetătorii oferă două ipoteze pentru acest fenomen. Prima sugerează că rătăcirea minții facilitează un tip de „somn local” al creierului — o activare parțială a mecanismelor de consolidare a memoriei în stare de veghe. A doua ipoteză susține că, odată ce controlul conștient scade, procesele de învățare automată, bazate pe recompensă și repetare, devin dominante și mai eficiente în recunoașterea tiparelor.
De ce contează aceste rezultate
Relevanța acestui studiu devine cu atât mai clară cu cât ne amintim că, în mod natural, mintea umană tinde să rătăcească între 30% și 50% din timpul în care suntem treji. În loc să fie privită ca o slăbiciune cognitivă, această tendință ar putea reprezenta o caracteristică adaptativă a creierului, care îmbină perioadele de concentrare cu cele de reflecție inconștientă pentru a optimiza învățarea.
Caroline Fenkel, expertă în sănătate mintală, afirmă că aceste descoperiri pot fi încurajatoare mai ales pentru persoanele cu tulburări de atenție, cum este ADHD-ul. Faptul că mintea lor pare „distrasă” nu înseamnă că este inactivă, ci că procesează informații în moduri care nu sunt imediat vizibile sau conștientizate.
Limite și aplicații viitoare
Desigur, nu orice formă de visare cu ochii deschiși este utilă. În activități ce necesită atenție susținută — precum condusul sau citirea unui text complex — mind-wandering poate fi dăunător. De asemenea, studiul s-a concentrat pe un tip specific de învățare implicită și pe un grup restrâns de participanți tineri, așa că aplicabilitatea concluziilor este limitată.
Totuși, în contexte în care activitățile sunt repetitive sau plictisitoare, alternarea conștientă a stării de concentrare cu momente de „decuplare” mentală ar putea spori eficiența învățării. Educația și strategiile de lucru ar putea încorpora astfel de pauze cognitive — nu ca timp pierdut, ci ca o formă de „prelucrare offline” a cunoștințelor.
Mintea care rătăcește, care e visătoare nu e neapărat o minte absentă. Din contră, aceste episoade aparent pasive pot fi semnele unei activități cerebrale intense și benefice. Într-o epocă în care atenția devine o monedă de schimb, poate e momentul să reconsiderăm valoarea visării cu ochii deschiși — nu ca distragere, ci ca parte integrantă a modului în care învățăm și evoluăm.
