Anxietate: simptome, cauze, medicamente, terapie

Pentru o persoană cu o tulburare de anxietate, anxietatea nu dispare și se poate agrava în timp. Simptomele pot interfera cu activitățile de zi cu zi, cum ar fi performanța la locul de muncă, munca la școală și relațiile. Există mai multe tipuri de tulburări de anxietate, inclusiv tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea de panică și diverse tulburări legate de fobii.

Semne și simptome ale anxietății în funcție de diagnostic

Tulburarea de anxietate generalizată

Persoanele cu tulburare de anxietate generalizată (TAG) manifestă anxietate sau îngrijorare excesivă, în majoritatea zilelor, timp de cel puțin 6 luni, în legătură cu o serie de lucruri, cum ar fi sănătatea personală, munca, interacțiunile sociale și circumstanțele vieții de rutină de zi cu zi.

Teama și anxietatea pot cauza probleme semnificative în domenii ale vieții lor, cum ar fi interacțiunile sociale, școala și locul de muncă. Simptomele tulburării de anxietate generalizată includ:

1. Senzație de neliniște, agitație sau pe muchie de cuțit
2. Faptul de a fi ușor obosit
3. Dificultăți de concentrare; mintea devine albă
4. Iritabilitate
5. Tensiune musculară
6. Dificultate în a controla sentimentele de îngrijorare
7. Probleme de somn, cum ar fi dificultăți în a adormi sau a rămâne adormit, neliniște sau somn nesatisfăcător

Tulburarea de panică

Persoanele cu tulburare de panică au atacuri de panică recurente și neașteptate. Atacurile de panică sunt perioade bruște de frică intensă care apar rapid și ating apogeul în câteva minute. Atacurile pot apărea pe neașteptate sau pot fi provocate de un factor declanșator, cum ar fi un obiect sau o situație de care vă temeți. În timpul unui atac de panică, oamenii pot experimenta:

1. Palpitații ale inimii, bătăi puternice ale inimii sau un ritm cardiac accelerat
2. Transpirație
3. Tremurături
4. Senzații de lipsă de aer, sufocare sau sufocare
5. Senzație de moarte iminentă
6. Senzații de pierdere a controlului

Persoanele cu tulburare de panică se îngrijorează adesea cu privire la momentul în care va avea loc următorul atac și încearcă în mod activ să prevină viitoarele atacuri prin evitarea locurilor, situațiilor sau comportamentelor pe care le asociază cu atacurile de panică. Îngrijorarea cu privire la atacurile de panică și efortul depus în încercarea de a evita atacurile cauzează probleme semnificative în diverse domenii ale vieții persoanei, inclusiv dezvoltarea agorafobiei (a se vedea mai jos).

Tulburări fobice

O fobie este o teamă intensă de – sau o aversiune față de – obiecte sau situații specifice. Deși poate fi realist să fii anxios în anumite circumstanțe, teama pe care o simt persoanele cu fobii este disproporționată față de pericolul real cauzat de situație sau de obiect. Persoanele cu o fobie:

• Pot avea o îngrijorare irațională sau excesivă cu privire la întâlnirea cu obiectul sau situația temută
• Ia măsuri active pentru a evita obiectul sau situația de care vă temeți
• Experimentează o anxietate intensă imediată la întâlnirea cu obiectul sau situația temută
• Suportă obiectele și situațiile inevitabile cu anxietate intensă

Există mai multe tipuri de fobii și de tulburări legate de fobii:

Fobii specifice (uneori numite fobii simple)

După cum sugerează și numele, persoanele care suferă de o fobie specifică au o teamă intensă sau simt o anxietate intensă față de anumite tipuri de obiecte sau situații. Câteva exemple de fobii specifice includ frica de:

1. Zborul
2. Înălțimi
3. Animale specifice, cum ar fi păianjenii, câinii sau șerpii
4. Primirea de injecții
5. Sânge

Tulburarea de anxietate socială (denumită anterior fobie socială):

Persoanele cu tulburare de anxietate socială au o teamă generală intensă sau anxietate față de situații sociale sau de performanță. Ei se tem că acțiunile sau comportamentele asociate cu anxietatea lor vor fi evaluate negativ de către ceilalți, ceea ce îi determină să se simtă jenați.

Această îngrijorare îi determină adesea pe cei cu anxietate socială să evite situațiile sociale. Tulburarea de anxietate socială se poate manifesta într-o serie de situații, cum ar fi la locul de muncă sau în mediul școlar.

Agorafobia

Persoanele cu agorafobie au o teamă intensă de două sau mai multe dintre următoarele situații:

• Utilizarea mijloacelor de transport în comun
• Aflarea în spații deschise
• În spații închise
• Stând la coadă sau în mulțime
• A fi singur în afara casei

Persoanele cu agorafobie evită adesea aceste situații, în parte, deoarece cred că a putea pleca ar putea fi dificil sau imposibil în cazul în care ar avea reacții de panică sau alte simptome jenante. În cea mai severă formă de agorafobie, o persoană poate deveni imobilizată la domiciliu.

Tulburarea de anxietate de separare:

Anxietatea de separare este adesea considerată ca fiind ceva cu care se confruntă doar copiii; cu toate acestea, și adulții pot fi diagnosticați cu tulburare de anxietate de separare. Persoanele care suferă de tulburare de anxietate de separare au temeri legate de despărțirea de persoanele de care sunt atașate.

Ei se tem adesea că un fel de rău sau ceva neplăcut se va întâmpla cu figurile lor de atașament în timp ce sunt separați. Această teamă îi determină să evite să fie separați de figurile lor de atașament și să evite să fie singuri. Persoanele cu anxietate de separare pot avea coșmaruri în care se gândesc că vor fi separate de figurile de atașament sau experimentează simptome fizice atunci când are loc sau se anticipează o separare.

Mutismul selectiv:

O tulburare oarecum rară asociată cu anxietatea este mutismul selectiv. Mutismul selectiv apare atunci când oamenii nu reușesc să vorbească în anumite situații sociale în ciuda faptului că au abilități lingvistice normale.

Mutismul selectiv apare de obicei înainte de vârsta de 5 ani și este adesea asociat cu timiditate extremă, teamă de rușine socială, trăsături compulsive, retragere, comportament de agățare și crize de furie. Persoanele diagnosticate cu mutism selectiv sunt adesea diagnosticate și cu alte tulburări de anxietate.

Factori de risc

Cercetătorii au descoperit că atât factorii genetici, cât și cei de mediu contribuie la riscul de a dezvolta o tulburare de anxietate. Deși factorii de risc pentru fiecare tip de tulburare de anxietate pot varia, unii factori de risc generali pentru toate tipurile de tulburări de anxietate includ:

1. Trăsături temperamentale de timiditate sau inhibiție comportamentală în copilărieExpunerea la evenimente de viață sau de mediu stresante și negative în copilăria timpurie sau la vârsta adultă
2. Antecedente de anxietate sau alte boli psihice la rudele biologice
3. Unele afecțiuni fizice, cum ar fi problemele tiroidiene sau aritmiile cardiace, sau cofeina sau alte substanțe/medicamente, pot produce sau agrava simptomele anxietății; o examinare a sănătății fizice este utilă în evaluarea unei posibile tulburări de anxietate.

Tratamente și terapii

Tulburările de anxietate sunt tratate, în general, prin psihoterapie, medicație sau ambele. Există mai multe modalități de tratare a anxietății, iar oamenii ar trebui să colaboreze cu medicul lor pentru a alege tratamentul care este cel mai bun pentru ei.

Psihoterapie

Psihoterapia sau „terapia prin vorbire” poate ajuta persoanele cu tulburări de anxietate. Pentru a fi eficientă, psihoterapia trebuie să fie direcționată către anxietățile specifice ale persoanei și adaptată la nevoile acesteia.

Terapia cognitiv-comportamentală

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este un exemplu de tip de psihoterapie care poate ajuta persoanele cu tulburări de anxietate. Aceasta îi învață pe oameni moduri diferite de a gândi, de a se comporta și de a reacționa la obiecte și situații care produc anxietate și frică. CBT poate ajuta, de asemenea, oamenii să învețe și să exerseze abilitățile sociale, ceea ce este vital pentru tratarea tulburării de anxietate socială.

Terapia cognitivă și terapia de expunere sunt două metode CBT care sunt adesea folosite, împreună sau singure, pentru a trata tulburarea de anxietate socială.

Terapia cognitivă se concentrează pe identificarea, provocarea și apoi neutralizarea gândurilor nefolositoare sau distorsionate care stau la baza tulburărilor de anxietate. Terapia de expunere se concentrează pe confruntarea cu temerile care stau la baza unei tulburări de anxietate pentru a-i ajuta pe oameni să se angajeze în activități pe care le-au evitat.

Terapia de expunere este uneori utilizată împreună cu exerciții de relaxare și/sau cu imagini. TCC poate fi efectuată individual sau cu un grup de persoane care au dificultăți similare. Adesea, participanților li se atribuie „teme pentru acasă” pe care trebuie să le îndeplinească între ședințe.

Medicamente

Medicamentele nu vindecă tulburările de anxietate, dar pot ajuta la ameliorarea simptomelor. Medicamentele pentru anxietate sunt prescrise de medici, cum ar fi un psihiatru sau un furnizor de asistență medicală primară. Unele state permit, de asemenea, psihologilor care au primit pregătire specializată să prescrie medicamente psihiatrice.

Cele mai frecvente clase de medicamente utilizate pentru a combate tulburările de anxietate sunt medicamentele anti-anxietate (cum ar fi benzodiazepinele), antidepresivele și beta-blocantele.

Medicamente anxiolitice

Medicamentele anti-anxietate pot ajuta la reducerea simptomelor de anxietate, a atacurilor de panică sau a fricii și îngrijorării extreme.

Cele mai comune medicamente anti-anxietate se numesc benzodiazepine. Deși benzodiazepinele sunt uneori folosite ca tratamente de primă linie pentru tulburarea de anxietate generalizată, acestea au atât beneficii, cât și dezavantaje.

Unele beneficii ale benzodiazepinelor sunt că sunt eficiente în ameliorarea anxietății și își fac efectul mai repede decât medicamentele antidepresive prescrise adesea pentru anxietate.

Unele dezavantaje ale benzodiazepinelor sunt faptul că oamenii pot dezvolta o toleranță la ele dacă sunt luate pe o perioadă lungă de timp și pot avea nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a obține același efect. Unii oameni pot deveni chiar dependenți de ele. Pentru a evita aceste probleme, medicii prescriu de obicei benzodiazepine pentru perioade scurte de timp, o practică care este utilă în special pentru adulții în vârstă, persoanele care au probleme de abuz de substanțe și persoanele care devin ușor dependente de medicamente.

Dacă oamenii încetează brusc să ia benzodiazepine, pot avea simptome de sevraj sau anxietatea lor poate reveni. Prin urmare, benzodiazepinele trebuie reduse lent. Atunci când dumneavoastră și medicul dumneavoastră ați decis că este timpul să întrerupeți medicația, medicul vă va ajuta să scădeți încet și în siguranță doza. P

entru utilizarea pe termen lung, benzodiazepinele sunt adesea considerate un tratament de linia a doua pentru anxietate (antidepresivele fiind considerate un tratament de primă linie), precum și un tratament „la nevoie” pentru orice reapariție anevoioasă a simptomelor.

Un alt tip de medicament împotriva anxietății este buspirona. Buspirona este un medicament non-benzodiazepină indicat în mod specific pentru tratamentul anxietății cronice, deși nu ajută pe toată lumea.

Antidepresivele

Antidepresivele sunt utilizate pentru a trata depresia, dar pot fi utile și pentru tratarea tulburărilor de anxietate. Acestea pot ajuta la îmbunătățirea modului în care creierul dumneavoastră utilizează anumite substanțe chimice care controlează starea de spirit sau stresul.

Este posibil să fie nevoie să încercați mai multe medicamente antidepresive diferite înainte de a-l găsi pe cel care vă ameliorează simptomele și are efecte secundare controlabile. Un medicament care v-a ajutat pe dumneavoastră sau pe un membru apropiat al familiei în trecut va fi adesea luat în considerare.

Antidepresivele pot avea nevoie de timp pentru a acționa, așa că este important să acordați o șansă medicamentului înainte de a ajunge la o concluzie cu privire la eficacitatea acestuia. Dacă începeți să luați antidepresive, nu încetați să le luați fără ajutorul unui medic.

Atunci când dumneavoastră și medicul dumneavoastră ați decis că este timpul să întrerupeți medicația, medicul vă va ajuta să scădeți încet și în siguranță doza. Oprirea bruscă a acestora poate provoca simptome de sevraj. Antidepresivele numite inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) și inhibitori ai recaptării serotoninei-norepinefrinei (SNRI) sunt utilizate în mod obișnuit ca tratamente de primă linie pentru anxietate.

Tratamentele mai puțin utilizate – dar eficiente – pentru tulburările de anxietate sunt clase mai vechi de antidepresive, cum ar fi antidepresivele triciclice și inhibitorii monoaminoxidazei (IMAO).

[highlight color=”yellow”]În unele cazuri, copiii, adolescenții și adulții tineri sub 25 de ani pot prezenta o creștere a gândurilor sau comportamentelor suicidare atunci când iau medicamente antidepresive, în special în primele câteva săptămâni de la începerea tratamentului sau atunci când doza este modificată.[/highlight]

Din această cauză, pacienții de toate vârstele care iau antidepresive trebuie supravegheați îndeaproape, în special în primele săptămâni de tratament.

Beta-blocante

Deși beta-blocantele sunt cel mai adesea folosite pentru a trata hipertensiunea arterială, acestea pot fi folosite și pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor fizice ale anxietății, cum ar fi bătăile rapide ale inimii, tremuratul, tremurul și înroșirea. Aceste medicamente, atunci când sunt luate pentru o perioadă scurtă de timp, pot ajuta oamenii să țină sub control simptomele fizice.

De asemenea, ele pot fi utilizate „la nevoie” pentru a reduce anxietatea acută, inclusiv ca intervenție preventivă pentru unele forme previzibile de anxietate de performanță.

Alegerea medicației potrivite

Unele tipuri de medicamente pot funcționa mai bine pentru anumite tipuri specifice de tulburări de anxietate, astfel încât oamenii ar trebui să lucreze îndeaproape cu medicul lor pentru a identifica ce medicament este cel mai bun pentru ei.

Anumite substanțe, cum ar fi cofeina, unele medicamente fără prescripție medicală pentru răceală, droguri ilicite și suplimentele pe bază de plante pot agrava simptomele tulburărilor de anxietate sau pot interacționa cu medicamentele prescrise.

Pacienții ar trebui să discute cu medicul lor, astfel încât să poată afla ce substanțe sunt sigure și pe care trebuie să le evite. Alegerea medicației, a dozei de medicament și a planului de tratament potrivite trebuie să se facă sub îngrijirea unui expert și trebuie să se bazeze pe nevoile unei persoane și pe situația sa medicală. Este posibil ca medicul dumneavoastră să încerce mai multe medicamente înainte de a-l găsi pe cel potrivit. Dumneavoastră și medicul dumneavoastră ar trebui să discutați:

• Cât de bine funcționează sau ar putea funcționa medicamentele pentru a vă îmbunătăți simptomele
• Beneficiile și efectele secundare ale fiecărui medicament
• Riscul de efecte secundare grave pe baza istoricului dumneavoastră medical
• Probabilitatea ca medicamentele să necesite modificări ale stilului de viață
• Costurile fiecărui medicament
• Alte terapii alternative, medicamente, vitamine și suplimente pe care le luați și modul în care acestea vă pot afecta tratamentul; o combinație de medicamente și psihoterapie este cea mai bună abordare pentru multe persoane cu tulburări de anxietate
• Modul în care ar trebui întreruptă medicația (unele medicamente nu pot fi întrerupte brusc și trebuie reduse lent sub supravegherea unui medic).

Grupuri de sprijin

Unele persoane cu tulburări de anxietate ar putea beneficia dacă se alătură unui grup de auto-ajutorare sau de sprijin și își împărtășesc problemele și realizările cu alții.

Camerele de chat de pe internet ar putea fi, de asemenea, utile, dar orice sfat primit pe internet trebuie folosit cu prudență, deoarece cunoștințele de pe internet nu s-au văzut de obicei niciodată și ceea ce a ajutat o persoană nu este neapărat ceea ce este cel mai bine pentru alta.

Ar trebui să vă consultați întotdeauna medicul dumneavoastră înainte de a urma orice sfat de tratament găsit pe internet. Discuția cu un prieten de încredere sau cu un membru al clerului vă poate oferi, de asemenea, sprijin, dar nu este neapărat o alternativă suficientă la îngrijirea din partea unui medic sau a unui alt profesionist din domeniul sănătății.

Tehnici de gestionare a stresului

Tehnicile de gestionare a stresului și meditația pot ajuta persoanele cu tulburări de anxietate să se calmeze și pot spori efectele terapiei. Cercetările sugerează că exercițiile fizice aerobice pot ajuta unele persoane să își gestioneze anxietatea; cu toate acestea, exercițiile fizice nu ar trebui să înlocuiască îngrijirea standard și sunt necesare mai multe cercetări.