Recomandari

Studiu revoluționar: uleiul de măsline extravirgin, aliat pentru sănătatea creierului

Este oficial: uleiul de măsline face oamenii nu doar mai sănătoși, dar și mai inteligenți. De asemenea, încetinește declinul mental.

 Un nou studiu al unor cercetători spanioli evidențiază legătura directă dintre consumul de ulei de măsline extravirgin, microbiomul intestinal și funcția cognitivă, deschizând noi perspective asupra rolului alimentației în prevenția declinului mental.

Cercetarea, realizată de specialiști de la Universitat Rovira i Virgili, Pere Virgili Health Research Institute și CIBERobn, este prima analiză prospectivă pe oameni care corelează consumul diferitelor tipuri de ulei de măsline cu sănătatea microbiotei și performanța cognitivă.

Studiul a urmărit, timp de doi ani, 656 de persoane cu vârste între 55 și 75 de ani, incluse în programul PREDIMED Plus. Rezultatele arată că participanții care au consumat constant ulei de măsline extravirgin sau virgin au înregistrat atât o diversitate mai mare a microbiomului intestinal, cât și o îmbunătățire a funcțiilor cognitive. În schimb, consumul de ulei rafinat a fost asociat cu efecte negative asupra microbiotei.

Diferența esențială constă în procesul de producție: uleiul extravirgin păstrează compuși bioactivi precum polifenolii și antioxidanții, considerați responsabili pentru efectele benefice asupra sănătății.

„Uleiul de măsline extravirgin este o grăsime funcțională complexă, bogată în polifenoli cu efect antioxidant și antiinflamator. Acești compuși pot influența atât sănătatea metabolică, cât și funcția cognitivă, inclusiv prin modul în care interacționează cu microbiomul intestinal. Alegerea unui ulei extravirgin autentic poate avea un impact real asupra sănătății pe termen lung”, explică nutriționistul Elena Olaru.

La rândul său, David Filipas, cel mai tânăr somelier din lume și partener D’ Olive, subliniază importanța calității produsului în contextul acestor descoperiri: „Uleiul de măsline extravirgin autentic nu este doar un ingredient, ci un aliment funcțional. Vorbim despre un produs viu, care păstrează caracterul natural al măslinelor și compușii activi esențiali pentru sănătate. Diferența dintre un ulei industrial și unul premium se vede nu doar în gust, ci și în beneficiile reale pe termen lung.”

Concluziile studiului vin într-un moment în care prevenția și nutriția devin tot mai importante în sănătatea publică. În contextul creșterii cazurilor de declin cognitiv la nivel global, cercetătorii atrag atenția că alegerile alimentare simple – precum includerea uleiului de măsline extravirgin în dieta zilnică – pot avea un rol esențial în menținerea sănătății creierului.

În România, consumul de ulei de măsline este de aproximativ 0,7 kg/an pe cap de locuitor (valoare estimată pentru anul 2025), față de aproximativ 7,5 kg/an în Spania (conform raportărilor Consiliului Internațional al Măslinelor, din 2025)

Despre D’Olive:

D’Olive este un brand românesc fondat de familia Filipas în octombrie 2020, din pasiunea comună pentru uleiul de măsline cretan. Compania importă și distribuie uleiuri extravirgine 100% grecești, obținute prin presare la rece din măsline Koroneiki, recoltate manual. Misiunea D’Olive este de a aduce pe piața românească produse autentice, cu trasabilitate clară și gust viu, dar și de a promova valorile unei familii care construiește în timp — cu respect pentru natură, oameni și cultură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button