Temperaturile ridicate din timpul nopții reprezintă un factor de risc tot mai important pentru sănătate, în contextul în care nopțile se încălzesc mai rapid decât zilele în multe regiuni ale lumii. Cercetătorii avertizează că, pe măsură ce episoadele de caniculă devin mai frecvente și mai intense, tot mai mulți oameni vor suferi de privare de somn.

Căldura împiedică organismul să intre în fazele profunde ale somnului

În mod normal, organismul are nevoie ca temperatura internă să scadă înainte de instalarea somnului. Atunci când temperatura ambientală rămâne ridicată pe timpul nopții, acest mecanism fiziologic este perturbat. Rezultatul este o adormire mai dificilă, treziri repetate și reducerea fazelor de somn profund și REM, considerate esențiale pentru refacerea organismului.

Specialiștii explică faptul că organismul nu mai reușește să elimine eficient căldura acumulată în timpul zilei, iar efectele se pot acumula de la o noapte la alta, generând un deficit de somn cu impact asupra funcțiilor cognitive, stării de spirit și sănătății cardiovasculare.

Vârstnicii și femeile, printre cele mai afectate categorii

Potrivit cercetării, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sunt afectate de peste două ori mai mult decât adulții de vârstă mijlocie atunci când temperaturile nocturne cresc. De asemenea, femeile prezintă o sensibilitate mai ridicată la nopțile foarte calde.

Diferențele sunt și mai evidente între regiuni. În țările cu venituri reduse și medii, impactul temperaturilor ridicate asupra somnului este de aproape trei ori mai mare decât în statele dezvoltate. Cercetătorii explică această discrepanță prin accesul limitat la sisteme de răcire a locuințelor și prin condițiile de locuire mai vulnerabile la valurile de căldură.

Peste 50 de ore de somn pierdute anual

Oamenii pierd, în medie, peste 50 de ore de somn pe an din cauza temperaturilor ridicate generate de schimbările climatice. Cercetările estimează că, dacă încălzirea globală va continua în ritmul actual, acest deficit ar putea deveni și mai pronunțat în următoarele decenii.

Studii publicate anterior în reviste științifice au ajuns la concluzii similare. Una dintre cele mai ample cercetări, realizată pe baza a milioane de înregistrări provenite de la dispozitive inteligente purtate de utilizatori din 68 de țări, a demonstrat că temperaturile nocturne ridicate scurtează durata somnului și cresc frecvența nopților cu mai puțin de șase ore de odihnă.

Somnul insuficient afectează sănătatea și productivitatea

Medicii atrag atenția că lipsa cronică a somnului nu reprezintă doar un disconfort temporar. Privarea repetată de odihnă este asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare, diabet, tulburări psihice, afectarea memoriei și reducerea capacității de concentrare.

În timpul valurilor de căldură, efectele sunt amplificate deoarece organismul este deja supus unui stres termic semnificativ. Pe lângă oboseala acumulată, persoanele vulnerabile pot prezenta un risc mai mare de deshidratare, accidente și complicații medicale.

Fenomenul este amplificat și în marile orașe, unde efectul de „insulă de căldură urbană” face ca temperaturile nocturne să rămână ridicate chiar și după apusul soarelui. Clădirile și asfaltul acumulează căldură în timpul zilei și o eliberează lent pe parcursul nopții, împiedicând răcirea mediului înconjurător.

Ce recomandă specialiștii

Experții în medicina somnului recomandă menținerea dormitorului cât mai răcoros, folosirea perdelelor opace în timpul zilei pentru limitarea încălzirii locuinței, aerisirea pe timpul nopții atunci când temperaturile permit acest lucru și utilizarea lenjeriilor din materiale naturale, precum bumbacul.

De asemenea, sunt recomandate evitarea consumului de alcool și cafeină înainte de culcare, hidratarea corespunzătoare și un duș călduț sau ușor rece înainte de somn, pentru a facilita scăderea temperaturii corporale.

Pe termen lung însă, cercetătorii subliniază că măsurile individuale nu vor fi suficiente. Adaptarea orașelor la temperaturi tot mai ridicate, extinderea spațiilor verzi și limitarea efectelor schimbărilor climatice sunt considerate esențiale pentru reducerea impactului asupra sănătății populației.

În ultimii ani, avertismentele comunității științifice internaționale cu privire la declinul demografic global au încetat să mai fie simple proiecții teoretice, devenind o realitate presantă. Printre cele mai alarmante date recente se numără estimarea conform căreia, până în anul 2036, numărul femeilor afectate de infertilitate la nivel global va atinge pragul critic de 80 de milioane. Acest fenomen nu reprezintă doar o provocare medicală individuală, ci o criză sistemică profundă, cu ramificații majore în economie, structura socială și sustenabilitatea pe termen lung a multor state.

Schimbările socio-economice și amânarea maternității

Cercetătorii subliniază că această creștere galopantă a incidenței infertilității este rezultatul unei intersecții complexe între factori biologici, stil de viață modern și degradarea mediului înconjurător. Schimbările socio-economice din ultimele decenii au determinat o amânare semnificativă a vârstei la care cuplurile decid să își întemeieze o familie. Din punct de vedere biologic, fertilitatea feminină începe să scadă treptat după vârsta de 30 de ani și mult mai accelerat după 35 de ani. Presiunea carierei, instabilitatea financiară și lipsa unor politici publice solide de sprijinire a tinerelor familii contribuie direct la decizia de a amâna maternitatea, plasând multe persoane într-un interval biologic în care concepția pe cale naturală devine considerabil mai dificilă.

Impactul agresiv al factorilor de mediu și al stilului de viață

Pe lângă componenta temporală, factorii de mediu joacă un rol din ce în ce mai agresiv. Expunerea cronică la poluanți industriali, microplastice și perturbatori endocrini prezenți în produsele de uz zilnic afectează în mod direct funcția reproductivă. Substanțe precum ftalații sau bisfenolul A (BPA) mimează sau blochează hormonii naturali, dereglând ciclurile ovulatorii și calitatea ovocitelor.

În plus, stilul de viață modern, caracterizat prin niveluri ridicate de stres cronic, sedentarism, diete hiperprocesate și o incidență crescută a obezității, amplifică vulnerabilitățile medicale preexistente. Afecțiuni precum endometrioza și sindromul ovarelor polichistice (SOPC), deși mai bine diagnosticate în prezent, rămân adesea netratate corespunzător în faze incipiente, conducând la complicații severe de fertilitate la vârsta adultă.

Consecințe macroeconomice și dezechilibre demografice

Consecințele acestei tendințe sunt deja vizibile la scară macroscopică. Majoritatea țărilor dezvoltate, dar și un număr tot mai mare de state în curs de dezvoltare, se confruntă cu rate de fertilitate care au căzut mult sub pragul de înlocuire a populației, stabilit la 2,1 copii per femeie. Această dinamică generează un dezechilibru demografic sever: o populație îmbătrânită rapid, susținută de o forță de muncă în continuă contracție. Presiunea asupra sistemelor de pensii și a infrastructurii de sănătate publică va deveni nesustenabilă în lipsa unor strategii clare de combatere a cauzelor fundamentale ale acestui declin.

Accesibilitatea tratamentelor și tehnologiilor de reproducere asistată

Confruntate cu această realitate, tehnologiile de reproducere asistată medical (ART), în special fertilizarea în vitro (FIV), au trecut de la statutul de intervenții de nișă la cel de necesități medicale de masă. Cu toate acestea, accesul la astfel de proceduri rămâne profund inegal. Costurile financiare ridicate, lipsa compensării integrale din partea sistemelor de asigurări de sănătate în multe regiuni și barierele legislative limitează accesul multor cupluri la șansa de a deveni părinți. Experții avertizează că simpla existență a tehnologiei nu este suficientă dacă aceasta nu devine accesibilă pe scară largă, indiferent de statutul economic.

Cercetătorii dezvoltă contraceptive non-hormonale cu mai puține efecte secundare

Nevoia urgentă de strategii globale integrate

Pentru a preveni un scenariu critic în 2036, este imperativ ca guvernele și organizațiile internaționale să adopte o abordare integrată. Aceasta presupune nu doar finanțarea programelor de FIV, ci și implementarea unor strategii de educație reproductivă timpurie, prin care tinerii să fie informați corect despre impactul vârstei și al stilului de viață asupra fertilității. De asemenea, sunt necesare reglementări mult mai stricte privind utilizarea substanțelor chimice nocive în industrie și stimulente economice reale pentru ca tinerii să poată echilibra viața profesională cu cea de familie.

Prognoza celor 80 de milioane de femei afectate de infertilitate până în 2036 reprezintă un semnal de alarmă sever. Infertilitatea nu mai poate fi privită exclusiv ca o problemă medicală privată, ci ca o vulnerabilitate strategică globală. Gestionarea eficientă a acestei crize va defini capacitatea societăților viitoare de a-și menține stabilitatea economică, vitalitatea culturală și echilibrul social într-o lume în profundă transformare demografică.

Accidentul vascular cerebral (AVC) rămâne una dintre principalele cauze de deces și dizabilitate la nivel mondial. Organizațiile medicale estimează că milioane de persoane suferă anual un AVC, iar o parte semnificativă dintre cazuri ar putea fi prevenite prin reducerea factorilor de risc precum hipertensiunea arterială, diabetul, fumatul și alimentația dezechilibrată. În ultimii ani, comunitatea medicală și-a orientat atenția nu doar asupra tratării AVC-ului, ci și asupra prevenirii sale.

Trei cercetări recente indică noi posibilități de reducere a riscului: dieta mediteraneană, vaccinarea împotriva zonei zoster și un medicament experimental numit asundexian. Deși unele rezultate sunt încă în fază de validare clinică, direcția generală sugerează o schimbare importantă în modul în care ar putea fi abordată prevenția în următorii ani.

Dieta mediteraneană revine în centrul atenției

Un studiu publicat în 2026 în revista Neurology Open Access a analizat peste 105.000 de participante și a evaluat legătura dintre obiceiurile alimentare și apariția accidentelor vasculare cerebrale. Cercetătorii au folosit un scor de aderență la dieta mediteraneană, calculat în funcție de consumul de legume, fructe, pește, ulei de măsline, nuci și leguminoase.

Rezultatele au indicat că persoanele care respectau mai strict acest model alimentar au prezentat un risc mai redus atât pentru AVC ischemic – produs prin blocarea fluxului sanguin către creier –, cât și pentru AVC hemoragic, determinat de ruperea unui vas de sânge cerebral. Unele analize au arătat reduceri de risc care au ajuns până la aproximativ 25% în anumite categorii analizate.

Mecanismul este considerat plauzibil de specialiști. Dieta mediteraneană influențează mai mulți factori implicați în apariția AVC: tensiunea arterială, inflamația sistemică, nivelul colesterolului și controlul glicemiei. Uleiul de măsline extravirgin, peștele bogat în acizi grași omega-3 și alimentele vegetale sunt asociate cu o funcționare mai bună a endoteliului vascular – stratul intern al vaselor de sânge.

Totuși, cercetătorii subliniază o limitare importantă: studiul a inclus exclusiv femei și s-a bazat în mare parte pe informații alimentare raportate de participante. Acest aspect nu invalidează concluziile, dar sugerează că rezultatele trebuie confirmate și în alte populații.

Un efect neașteptat: vaccinul împotriva zonei zoster și sănătatea vasculară

O altă direcție de cercetare a atras atenția cardiologilor după prezentarea unor rezultate la reuniunea anuală a American College of Cardiology din 2026.

Studiul a investigat impactul vaccinării împotriva zonei zoster asupra persoanelor cu boală cardiovasculară aterosclerotică. Cercetătorii au observat că vaccinarea ar putea fi asociată cu reducerea riscului unor evenimente cardiovasculare, inclusiv AVC.

Ipoteza biologică din spatele acestui rezultat este că infecțiile virale pot declanșa sau amplifica procese inflamatorii și reacții imune care afectează vasele de sânge. Virusul responsabil pentru zona zoster poate genera inflamație vasculară și poate crește riscul de complicații cardiovasculare. Prin prevenirea infecției, vaccinarea ar putea reduce indirect și aceste efecte secundare.

Specialiștii avertizează însă că relația de cauzalitate nu este încă definitiv demonstrată. Deocamdată, vaccinul nu este recomandat ca măsură directă de prevenție a AVC-ului, iar rezultatele trebuie validate prin studii suplimentare.

Asundexian: medicamentul care ar putea schimba prevenția AVC-ului secundar

Poate cea mai urmărită descoperire dintre cele trei este legată de asundexian, un medicament experimental anticoagulant destinat persoanelor care au suferit deja un AVC ischemic sau un atac ischemic tranzitoriu (TIA).

În prezent, prevenția unui al doilea AVC se bazează frecvent pe administrarea aspirinei sau pe combinații de medicamente antiplachetare. Problema este că multe terapii anticoagulante eficiente cresc simultan și riscul de sângerări severe.

Asundexian funcționează diferit. Medicamentul inhibă factorul XIa, o proteină implicată în formarea cheagurilor patologice. În studiul clinic OCEANIC-STROKE, desfășurat pe peste 12.000 de pacienți, cercetătorii au observat o reducere a riscului de AVC recurent fără o creștere semnificativă a sângerărilor majore. Unele date preliminare au indicat o reducere de aproximativ 26% a riscului de recidivă.

Există însă o nuanță importantă: medicamentul nu este încă aprobat pentru utilizare generală și a avut rezultate mai puțin favorabile în alte tipuri de afecțiuni cardiovasculare. Din acest motiv, experții consideră că sunt necesare evaluări suplimentare înainte ca terapia să intre în practica medicală curentă.

…

În ansamblu, cele trei direcții de cercetare indică aceeași tendință: reducerea riscului de AVC nu mai este privită exclusiv prin controlul tensiunii arteriale sau prin administrarea de medicamente clasice. Alimentația, prevenirea infecțiilor și terapiile anticoagulante de nouă generație încep să contureze un model mai complex și mai personalizat al prevenției cardiovasculare.

Sănătatea mintală și cea metabolică sunt mult mai strâns legate decât se credea până acum. O amplă analiză a datelor clinice recente relevă o conexiune bidirecțională profundă între diabetul de tip 2 și afecțiunile neurodegenerative, în special boala Alzheimer. Această corelație, susținută de studii medicale de ultimă oră, nu doar că explică de ce pacienții cu tulburări glicemice prezintă un risc uriaș de declin cognitiv, dar transformă radical abordarea terapeutică: medicamentele create inițial pentru tratarea diabetului devin noile arme promițătoare în protejarea creierului împotriva demenței.

O axă periculoasă: Cum distruge glicemia celula nervoasă

Statisticile medicale curente conturează o realitate alarmantă: persoanele diagnosticate cu diabet zaharat au un risc cu 60% mai mare de a dezvolta o formă de demență comparativ cu restul populației. Mai mult, episoadele frecvente de hipoglicemie (scăderi severe ale zahărului din sânge) accelerează degradarea cognitivă, crescând probabilitatea afectării cerebrale cu 50%.

Mecanismul din spatele acestei asocieri rezidă în modul în care creierul procesează energia. Deși reprezintă doar 2% din greutatea totală a corpului, creierul consumă aproximativ 20% din resursele de glucoză ale organismului. În cazul rezistenței la insulină – disfuncția de bază din diabetul de tip 2 –, celulele cerebrale își pierd capacitatea de a absorbi și utiliza eficient glucoza. Rămas fără principala sa sursă de energie, creierul începe să sufere, fenomen clinic ce i-a determinat pe unii cercetători să numească neoficial boala Alzheimer drept „diabet de tip 3”.

Corelația este însă una cu dublu sens. Studiile recente arată că pacienții care suferă de Alzheimer prezintă niveluri ridicate ale glicemiei pe nemâncate (aflatoxemie bazală), chiar dacă nu au fost diagnosticați anterior cu diabet. La nivel genetic, varianta APOE4 – cel mai important factor de risc ereditar pentru Alzheimer – blochează receptorii de insulină în interiorul celulelor, declanșând local rezistența la insulină. În paralel, fluctuațiile mari de glucoză distrug vasele capilare din creier, reducând aportul de oxigen și slăbind bariera hematoencefalică. Rezultatul este o inflamație cronică severă, strâns legată de pierderile de memorie.

De la controlul glicemiei la salvarea neuronilor

Această intersectare patologică a oferit comunității științifice o oportunitate neașteptată. Oamenii de știință au realizat că arsenalul farmaceutic dezvoltat pentru diabet – o industrie ce numără peste 50 de medicamente din 13 clase diferite – ascunde proprietăți neuroprotectoare remarcabile.

Un exemplu istoric relevant este Memantina, un medicament utilizat astăzi la scară largă pentru ameliorarea simptomelor moderate și severe în boala Alzheimer. Puțini știu că Memantina a fost sintetizată inițial ca terapie antidiabetică. Deși a eșuat în controlul glucozei, cercetătorii au descoperit ulterior că substanța are un impact major în stabilizarea funcțiilor cerebrale.

Astăzi, atenția este îndreptată către molecule mult mai moderne. Metforminul, cel mai prescris medicament pentru diabet la nivel mondial, s-a dovedit capabil să traverseze bariera hematoencefalică și să reducă direct inflamația neuronală. Datele clinice arată că pacienții diabetici care urmează un tratament pe termen lung cu Metformin au o incidență semnificativ mai scăzută a demenței.

Revoluția injecțiilor de slăbit și a noilor terapii

Cele mai spectaculoase rezultate vin însă din zona agoniștilor receptorilor GLP-1, medicamente extrem de populare utilizate pentru scăderea în greutate și controlul metabolic, precum semaglutida (cunoscută sub denumirile comerciale Ozempic sau Wegovy). Analizele comparative arată că aceste molecule sunt chiar mai eficiente decât Metforminul în reducerea riscului de demență. În prezent, studii clinice de amploare testează versiuni orale de semaglutidă pe pacienți aflați în stadii incipiente de Alzheimer sau cu deteriorare cognitivă ușoară.

De asemenea, o clasă mai nouă de tablete antidiabetice, inhibitorii SGLT2 (care elimină excesul de zahăr prin urină), prezintă un potențial uriaș. Datele recente sugerează că aceștia oferă o protecție superioară împotriva demenței vasculare și a bolii Alzheimer, acționând ca inhibitori puternici ai neuroinflamației.

Deși comunitatea medicală trebuie să mai răspundă la o întrebare esențială – dacă aceste medicamente pot proteja creierul și în cazul persoanelor care nu suferă de diabet –, descoperirile actuale marchează o schimbare de paradigmă. Gestionarea corectă a metabolismului nu mai este doar o strategie de protejare a inimii și a rinichilor, ci devine scutul principal pentru menținerea agilității mintale și a memoriei pe măsură ce îmbătrânim.

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunțat o evoluție majoră în dezvoltarea unui nou tratament oral împotriva obezității, după ce medicamentul său experimental, Elecoglipron, a demonstrat o eficiență substanțială în cadrul studiilor clinice de fază intermediară. Datele oficiale au fost prezentate în cadrul reuniunii anuale a American Diabetes Association (ADA), desfășurată la New Orleans, marcând o intensificare a competiției globale pe piața medicamentelor destinate scăderii în greutate.

Potrivit raportului prezentat de producătorul britanico-suedez, pacienții care au primit o doză zilnică de 75 de miligrame de Elecoglipron au pierdut în medie 10,5% din greutatea corporală după 26 de săptămâni de tratament. Efectul terapeutic a continuat să se amplifice pe parcursul monitorizării, astfel că, după 36 de săptămâni (aproximativ nouă luni), pierderea medie în greutate a atins un nivel de 11,8%. În contrast puternic cu aceste evoluții, subiecții din grupul placebo – care au primit substanțe inactive – au înregistrat o scădere ponderală de doar 0,6% în aceeași perioadă.

Studiul clinic a fost realizat pe un eșantion de 310 adulți supraponderali sau obezi, toți prezentând cel puțin o afecțiune medicală asociată direct cu excesul de greutate. Datele confirmă că tratamentul a oferit beneficii consistente pentru majoritatea participanților: aproape 89% dintre subiecții tratați cu doza maximă de 75 mg au reușit să slăbească cel puțin 5% din greutatea inițială, atingând astfel unul dintre obiectivele terapeutice principale ale cercetării. Studiul a evaluat și o doză mai redusă, de 50 mg, caz în care s-a observat o scădere în greutate de 8% după 26 de săptămâni și de 9% după 36 de săptămâni.

Din punct de vedere al siguranței clinice, cele mai frecvente reacții adverse asociate cu administrarea dozei de 75 mg de Elecoglipron au fost de natură gastrointestinală. Greața a fost raportată de 55% dintre pacienți (comparativ cu 20% în grupul placebo), constipația a afectat 41% dintre subiecți (față de 6% în grupul placebo), diareea a apărut la 35% dintre aceștia (față de 25%), în timp ce vărsăturile au fost înregistrate în 27% din cazuri (față de doar 5% în grupul placebo). În ciuda acestor efecte secundare specifice clasei de medicamente din care face parte, reprezentanții AstraZeneca au subliniat că rata de întrerupere definitivă a tratamentului de către pacienți a rămas la un nivel redus.

Pe baza acestor rezultate încurajatoare, AstraZeneca a confirmat oficial că va avansa Elecoglipron în faza a treia de testare clinică. În această etapă decisivă, medicamentul va fi evaluat pe scară largă atât pentru pacienții cu obezitate, cât și pentru cei care suferă sau nu de diabet de tip 2. De asemenea, viitoarele protocoale clinice vor analiza performanța moleculei atât ca monoterapie, cât și administrată în combinație cu scheme terapeutice existente pentru diabetul de tip 2.

Noile rezultate plasează Elecoglipron într-o poziție extrem de competitivă pe piața globală, performanțele pilulei fiind apropiate de cele ale altor tratamente orale experimentale, precum Wegovy (dezvoltat de Novo Nordisk), care a înregistrat o scădere în greutate de 14%, sau Foundayo (produs de Eli Lilly), care a redus greutatea cu 12% în studii clinice avansate.

Această dinamică subliniază o efervescență generală în industria farmaceutică privind combaterea obezității. Recent, compania Pfizer a anunțat rezultate promițătoare pentru un tratament injectabil cu administrare săptămânală sau lunară, estimând finalizarea testelor anul viitor și obținerea primelor aprobări de reglementare în prima jumătate a anului 2028. În paralel, gigantul elvețian Roche a raportat că tratamentul său injectabil experimental a determinat o scădere medie record de 22,7% din greutate după 48 de săptămâni într-un studiu clinic de fază intermediară.

Studiul este primul care compară direct ritmurile genetice zilnice dintre pielea expusă constant la soare și cea protejată de lumina solară, folosind probe recoltate de la aceiași participanți pe parcursul unei perioade de 24 de ore. Cercetătorii susțin că rezultatele ar putea influența în viitor atât tratamentele dermatologice, cât și dezvoltarea produselor cosmetice adaptate diferitelor momente ale zilei.

Cum funcționează ceasul biologic al pielii

Potrivit cercetătorilor, aproape toate organele corpului uman funcționează pe baza unor ritmuri circadiene de aproximativ 24 de ore. Aceste „ceasuri biologice” permit organismului să anticipeze schimbările zilnice din mediu, inclusiv expunerea la lumină și radiații UV.

Profesorul Qing-Jun Meng, coordonatorul cercetării, explică faptul că aceste mecanisme biologice au evoluat pentru a proteja ADN-ul împotriva radiațiilor solare. În timpul evoluției, organismele care își sincronizau procesele vulnerabile, precum replicarea ADN-ului, în timpul nopții aveau șanse mai mari de supraviețuire, deoarece evitau deteriorarea provocată de lumină.

Studiul sugerează că acest mecanism de protecție este încă prezent la oameni, inclusiv în piele. Însă expunerea repetată și de lungă durată la soare pare să slăbească și să deregleze aceste ritmuri biologice.

Analiza realizată pe voluntari

Pentru cercetare au fost recrutați 20 de voluntari. Oamenii de știință au prelevat biopsii atât din zone protejate de soare — partea superioară a feselor — cât și din zone expuse frecvent, precum antebrațul. Probele au fost colectate la patru intervale diferite: la prânz, la ora 18:00, la miezul nopții și la ora 06:00 dimineața.

Activitatea genetică a fost analizată prin secvențiere ARN și metode statistice avansate pentru a identifica intensitatea ritmurilor biologice și momentele în care anumite gene ating nivelul maxim de activitate.

Rezultatele au arătat că pielea expusă constant la soare prezintă modele diferite de activitate genetică față de pielea protejată. Aproape două treimi dintre genele active în pielea afectată de soare ating nivelul maxim în timpul nopții, comparativ cu puțin peste jumătate în cazul pielii protejate. Cercetătorii spun că multe dintre aceste gene sunt implicate în procese esențiale, inclusiv repararea ADN-ului.

Totuși, ritmul genelor responsabile de repararea ADN-ului este mai slab și mai puțin coordonat în pielea expusă la UV, ceea ce poate indica o afectare a mecanismelor naturale de protecție celulară.

Legătura dintre radiațiile UV și îmbătrânirea pielii

Autorii studiului afirmă că dereglarea ritmurilor circadiene ar putea contribui la fenomenul de fotoîmbătrânire, proces prin care pielea își pierde elasticitatea și structura din cauza expunerii repetate la radiațiile ultraviolete.

Profesorul Ron Anafi, coautor al cercetării, spune că oamenii de știință nu știu încă dacă schimbările observate reprezintă o adaptare defensivă a pielii sau un semn timpuriu al deteriorării celulare. Unele gene asociate cu repararea țesuturilor au devenit neobișnuit de active în pielea afectată de soare, ceea ce ridică întrebări privind efectele pe termen lung asupra sănătății pielii.

Cercetătorii amintesc că procesele de reparare a ADN-ului în timpul nopții au fost observate anterior și la șoareci, însă rolul exact al acestui mecanism la oameni rămâne insuficient înțeles. O posibilă explicație este că organismul pregătește din timp proteinele necesare reparării celulare înaintea unei noi zile de expunere la radiații UV.

Posibile implicații pentru dermatologie și produse cosmetice

Studiul deschide noi direcții în domeniul cronobiologiei pielii, o ramură a cercetării care analizează modul în care procesele biologice ale pielii variază în funcție de momentul zilei.

Specialiștii implicați în proiect consideră că rezultatele ar putea influența dezvoltarea unor produse cosmetice și tratamente dermatologice concepute special pentru utilizare diurnă sau nocturnă, astfel încât acestea să funcționeze în armonie cu ritmurile biologice naturale ale pielii.

Cercetarea face parte dintr-un parteneriat de peste 20 de ani între University of Manchester și No7 Beauty Company, axat pe studiul îmbătrânirii pielii, imunologie și tehnologii dermatologice. Potrivit autorilor, înțelegerea modului în care pielea reacționează la stresul provocat de radiațiile UV ar putea contribui la dezvoltarea unor metode mai eficiente de prevenție și tratament pentru deteriorarea cutanată provocată de soare.

Ghidul marchează o schimbare importantă în modul în care este abordată insomnia cronică, o afecțiune care afectează aproximativ 5–15% din populația adultă și este asociată cu scăderea calității vieții, probleme cardiovasculare și tulburări metabolice.

Ce spune noul ghid despre terapia combinată

Recomandările AASM analizează pentru prima dată în mod sistematic eficiența combinării CBT-I cu medicația specifică pentru somn. Concluzia este una nuanțată: terapia combinată poate aduce beneficii în anumite situații, dar nu este superioară în mod clar tratamentului psihologic singur.

Experții sugerează că asocierea CBT-I cu medicamentele pentru somn poate fi preferată în raport cu tratamentul medicamentos utilizat singur, deoarece poate îmbunătăți unele aspecte ale somnului, precum severitatea insomniei și continuitatea somnului. Totuși, beneficiile sunt considerate moderate, iar dovezile disponibile sunt încadrate la un nivel de certitudine scăzut.

În același timp, ghidul recomandă prudență în utilizarea terapiei combinate în raport cu CBT-I ca tratament unic, deoarece nu există dovezi clare că adăugarea medicamentelor aduce îmbunătățiri semnificative suplimentare. În unele cazuri, tratamentul exclusiv prin CBT-I rămâne la fel de eficient sau chiar preferabil, mai ales pe termen lung.

Beneficii și limite ale tratamentelor combinate

Analiza studiilor clinice arată că pacienții care primesc atât terapie cognitiv-comportamentală, cât și medicație pot experimenta îmbunătățiri ușoare spre moderate în ceea ce privește durata și calitatea somnului comparativ cu cei tratați doar medicamentos. Totuși, aceste diferențe nu sunt întotdeauna semnificative clinic.

De asemenea, au fost raportate unele efecte adverse ușoare în grupurile care au utilizat tratamente combinate, în special somnolență matinală crescută. În plus, specialiștii subliniază că adăugarea medicamentelor la CBT-I nu aduce beneficii clare în reducerea simptomelor diurne, cum ar fi oboseala sau dificultățile de concentrare.

CBT-I rămâne tratamentul de bază

Una dintre concluziile importante ale ghidului este reafirmarea rolului central al terapiei cognitiv-comportamentale pentru insomnie (CBT-I) ca tratament de primă linie. Aceasta include intervenții precum restructurarea gândirii legate de somn, controlul stimulilor, restricția timpului petrecut în pat și tehnici de relaxare.

CBT-I este considerată eficientă pe termen lung, cu efecte stabile după încheierea terapiei, și prezintă un profil de siguranță mai bun comparativ cu tratamentele farmacologice. Din acest motiv, experții AASM recomandă ca decizia de a adăuga medicație să fie luată doar în funcție de nevoile pacientului și de răspunsul la terapia inițială.

Decizie personalizată în funcție de pacient

Ghidul subliniază importanța deciziei medicale partajate între medic și pacient. Alegerea tratamentului trebuie să țină cont de preferințele individuale, de obiectivele terapeutice și de severitatea simptomelor.

Astfel, pacienții care își doresc o ameliorare rapidă a duratei somnului pot opta pentru terapia combinată, în timp ce cei care prioritizează reducerea simptomelor pe termen lung pot beneficia mai mult de CBT-I singur.

Ghidul AASM nu propune o soluție universală, ci un cadru flexibil de tratament, adaptat fiecărui caz în parte, într-un domeniu medical în care răspunsul individual la terapie variază semnificativ.

Recomandări pentru combaterea insomiei

Insomnia se combate cu disciplină și mici ajustări zilnice. Începe prin a stabili o rutină consistentă: culcă-te și trezește-te la aceleași ore, chiar și în weekend. Camera de dormit trebuie să fie rece (16-18°C), întunecată și liniștită – ecranele au loc strict în altă cameră, cu cel puțin o oră înainte de culcare.

Lumina naturală de dimineață și exercițiul fizic regulat reglează ceasul biologic, dar evită antrenamentul seara. Cafeina după ora 14:00 și mesele grele după-amiază sunt dușmanii somnului – alege în schimb ceva ușor și o ceașcă de ceai de mușețel. Alcoolul și fumatul par să ajute inițial, dar deteriorează calitatea somnului pe termen lung.

Pentru relaxare, încearcă respirații profunde, meditație sau să citești ceva bland înainte de culcare. Un duș cald cu o oră înainte poate face minuni. Dacă anxietatea ține loc de somn, scrie-ți gândurile care te preocupă și pune-le deoparte.

Dacă aceste sfaturi nu aduc îmbunătățiri după trei luni, consultă un medic. Terapia comportamentală pentru insomnie este remarcabil de eficientă, iar în cazuri severe, medicamentele pot fi necesare.

Analiza, care a inclus cercetări publicate între 2005 și 2025 și evaluate din baze de date majore precum PubMed, Web of Science și Scopus, a urmărit relația dintre nutriție și bolile tiroidiene, cu accent pe micronutrienți esențiali și diete populare. Cercetătorii au examinat nu doar aportul de iod, ci și rolul seleniului, fierului, zincului, vitaminelor D și B12, precum și al acizilor grași omega-3 și compușilor bioactivi precum polifenolii.

Rezultatele indică faptul că funcționarea tiroidei depinde de un echilibru nutrițional fin, în care atât deficitul, cât și excesul unor nutrienți pot avea efecte negative. În cazul iodului, de exemplu, cercetarea confirmă existența unei relații în formă de „U”, în care nivelurile prea scăzute pot duce la hipotiroidism și gușă, iar cele prea ridicate pot declanșa hipertiroidism sau tiroidite autoimune, în special la persoanele susceptibile genetic.

Dincolo de micronutrienți, studiul subliniază că tiparul alimentar general este un factor determinant major. Dieta mediteraneană, caracterizată prin consum ridicat de legume, fructe, cereale integrale, pește și ulei de măsline, este asociată constant cu efecte benefice asupra tiroidei, inclusiv reducerea inflamației și a markerilor autoimuni. Aceste efecte sunt atribuite proprietăților antioxidante și antiinflamatorii ale alimentelor incluse în acest regim alimentar.

În contrast, dieta occidentală, bogată în alimente procesate, grăsimi saturate și zaharuri rafinate, este asociată cu creșterea stresului oxidativ și a inflamației, factori care pot favoriza apariția bolilor tiroidiene, în special a celor autoimune. Studiile analizate sugerează că acest tip de alimentație poate influența negativ și microbiota intestinală, un element tot mai recunoscut în reglarea sistemului imunitar.

Un alt aspect important evidențiat de cercetare este lipsa dovezilor solide care să susțină beneficiile dietelor restrictive populare, precum cele fără gluten sau fără lactoză, în absența unor intoleranțe diagnosticate. În unele cazuri, aceste regimuri pot duce la deficiențe nutriționale și pot agrava dezechilibrele existente, în loc să le corecteze.

De asemenea, analiza arată că anumite alimente considerate controversate, precum produsele din soia sau legumele crucifere, nu au efecte negative semnificative asupra tiroidei atunci când sunt consumate în cantități normale și în contextul unui aport adecvat de iod. Totuși, persoanele cu deficit de iod sau cele aflate sub tratament cu hormoni tiroidieni ar putea necesita o monitorizare mai atentă.

Autorii subliniază că nutriția trebuie privită ca un factor integrat în prevenția și managementul bolilor tiroidiene, nu ca o soluție singulară. Interacțiunea dintre nutrienți, inflamație și sistemul imunitar joacă un rol esențial, în special în patologiile autoimune, cum ar fi tiroidita Hashimoto sau boala Graves.

Cercetarea evidențiază necesitatea unor recomandări nutriționale bazate pe dovezi, care să înlocuiască tendințele alimentare nevalidate științific. Adoptarea unei diete echilibrate, bogate în nutrienți și antioxidanți, precum cea mediteraneană, poate contribui la menținerea funcției tiroidei și la reducerea riscului de boală, în timp ce dietele dezechilibrate sau restrictive pot avea efecte contrare.

Specialiștii atrag atenția că, în contextul creșterii globale a incidenței bolilor tiroidiene, intervențiile nutriționale corecte ar putea deveni o componentă importantă a strategiilor de sănătate publică, însă sunt necesare studii suplimentare pentru a clarifica mecanismele și pentru a formula ghiduri clinice precise.

Cercetătorii de la Gladstone Institutes, împreună cu colaboratori de la Arc Institute, University of California, San Francisco (UCSF), University of Colorado Anschutz Medical Campus și University of Maryland, au investigat modul în care nivelurile scăzute de oxigen influențează metabolismul sistemic. Studiile epidemiologice anterioare arătaseră clar o incidență redusă a diabetului în rândul populațiilor montane, dar mecanismul biologic rămânea neclar. Echipa a descoperit acum că, în hipoxie, eritrocitele (globulele roșii) intră într-o stare metabolică particulară în care absorb mai multă glucoză din sânge decât în mod normal, explicând astfel această protecție naturală împotriva hiperglicemiei.

Globulele roșii, un compartiment metabolic ignorat până acum

Traducătorii studiului subliniază faptul că descoperirea schimbă fundamental modul în care oamenii de știință înțeleg rolul eritrocitelor în metabolism. Până acum, aceste celule erau considerate aproape exclusiv purtătoare de oxigen, fără o implicare metabolică semnificativă în utilizarea zahărului. Investigațiile echipei conduse de Dr. Isha H. Jain, investigator principal la Gladstone și profesor de biochimie la UCSF, au demonstrat că sub hipoxie, eritrocitele nu doar transportă oxigenul mai eficient, ci folosesc glucoza pentru a genera molecule care facilitează eliberarea oxigenului către țesuturi.

„Am descoperit că globulele roșii reprezintă un compartiment ascuns al metabolismului glucozei, care nu a fost apreciat până acum. Această descoperire ar putea deschide căi complet noi pentru controlul glicemiei”, explică Dr. Jain într-un comunicat de presă al Gladstone Institutes.

Experimente efectuate pe modele murine au confirmat aceste observații: șoarecii expuși la aer cu un conținut scăzut de oxigen au dezvoltat mai multe globule roșii și fiecare dintre acestea a absorbit cantități importante de glucoză. Imagistica metabolică a indicat că glucoza dispărea din sânge în mod accelerat, iar scanările au arătat că acest „burete metabolic” nu putea fi explicat prin consumul de glucoză al organelor clasice, precum mușchiul, ficatul sau creierul — ci în principal de eritrocite.

Efectele persistă dincolo de expunerea la hipoxie

Un alt aspect semnificativ al studiului este durata efectului: beneficiile metabolice ale hipoxiei persistă și după ce animalele sunt readuse la condiții normale de oxigen. Rezultatele sugerează că expunerea la altitudini mari sau la condiții simulate de hipoxie ar putea avea efecte durabile asupra reglării glicemiei, ceea ce ar putea fi valorificat în terapii umane.

Un nou medicament imită efectul altitudinii

Pe lângă descoperirea mecanismului biologic, cercetătorii au dezvoltat și testat un medicament experimental denumit HypoxyStat, proiectat să imite efectele hipoxiei fără a necesita expunerea la aer rarefiat. HypoxyStat funcționează prin modificarea modului în care hemoglobina se leagă de oxigen, determinând globulele roșii să rețină oxigenul mai strâns și să își intensifice consumul de glucoză. În modelele murine de diabet, administrarea acestui medicament a redus semnificativ nivelul glicemiei și a inversat trăsăturile diabetice, uneori depășind eficacitatea tratamentelor existente.

Potrivit coautorului studiului, Dr. Angelo D’Alessandro de la University of Colorado, „redirecționarea metabolismului glucozei către eritrocite deschide o perspectivă complet nouă asupra modului în care organismul folosește zahărul — și cum putem exploata acest lucru pentru a trata boli metabolice”.

Implicări pentru viitor

Descoperirile sugerează că fiziologia adaptivă la altitudine poate oferi un model natural pentru prevenirea diabetului și că terapiile inspirate din acest mecanism pot fi explorate în continuare în studiile clinice. În plus, înțelegerea modului în care oxigenul influențează metabolismul ar putea avea aplicații și în alte domenii, cum ar fi fiziologia exercițiului, gestionarea hipoxiei patologice din traume sau bolile cronice asociate cu disfuncția metabolică.

Cu diabetul de tip 2 în continuă creștere la nivel global, această nouă perspectivă asupra metabolismului glucozei oferă o rază de speranță pentru cercetători și pacienți deopotrivă, sugerând că o combinație de terapii moderne și mecanisme fiziologice naturale ar putea schimba traiectoria acestei boli complexe.

Surse:

– https://www.medicaldaily.com/high-altitude-protects-against-diabetes-turning-red-blood-cells-sugar-sponges-scientists-find-474789

– https://www.technologynetworks.com/drug-discovery/news/red-blood-cells-soak-up-sugar-at-high-altitude-409929

– https://www.news-medical.net/news/20260222/Researchers-show-red-blood-cells-drive-better-glucose-tolerance-at-high-altitude.aspx

În acest studiu, participanții au fost clasificați în funcție de cronotipul lor, adică tendința naturală de a fi activ mai devreme sau mai târziu în cursul zilei. Aproximativ 8% dintre respondenți s-au descris ca fiind persoane preponderent active seara, care adorm de regulă foarte târziu, uneori în jurul orei 2 dimineața, și își desfășoară activitățile în special după amiază și noapte. În contrast, circa 24% s-au considerat active dimineața, cu ore de somn mai devreme și niveluri de activitate mai ridicate în prima parte a zilei, iar aproximativ 67% nu au manifestat o preferință clară de timp pentru activitate.

Cercetătorii au folosit scorul Life’s Essential 8 al American Heart Association (AHA) pentru a evalua sănătatea cardiovasculară generală. Acest scor cuprinde opt componente esențiale: alimentația, activitatea fizică, fumatul, calitatea somnului, greutatea corporală, nivelul colesterolului, glicemia și tensiunea arterială. Scorurile mai scăzute la aceste criterii semnalează un profil cardiovascular mai slab.

Rezultatele au fost semnificative: persoanele cu un cronotip predominant de seară au avut o probabilitate cu 79% mai mare de a avea un scor general slab de sănătate cardiovasculară, comparativ cu cei fără o preferință de timp definită. Mai mult, pe durata unei perioade medii de urmărire de aproximativ 14 ani, acești respondenți au prezentat un risc cu 16% mai mare de a suferi un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral decât participanții din categoria intermediară.

Efectele negative asupra sănătății inimii au fost observate mai ales la femei, unde legătura dintre activitatea predominant seara și o sănătate cardiovasculară precară a fost mai puternică decât la bărbați. Această diferență de gen poate reflecta variații în comportamentele de stil de viață sau în modul în care ritmurile biologice interacționează cu factorii cardiometabolici, însă cercetătorii subliniază că necesită investigații suplimentare pentru a fi înțeleasă pe deplin.

Un aspect important pe care îl evidențiază studiul este că nu există o legătură inevitabilă între a sta treaz până târziu și un risc mai mare de boli ale inimii din cauza însuși faptului de a fi nocturn. În schimb, diferențele observate în sănătatea cardiovasculară par să fie influențate în mare măsură de obiceiurile de viață asociate cronotipului. Persoanele active seara au prezentat mai frecvent tendințe nesănătoase, precum consumul de nicotină, somnul insuficient sau de proastă calitate și, posibil, o alimentație mai puțin benefică inimii. Aceste comportamente, mai degrabă decât timpul propriu-zis când cineva se culcă, par să explice o parte însemnată din riscurile observate.

Autorii studiului subliniază că aceste rezultate oferă o perspectivă importantă asupra modului în care ritmul circadian, adică ceasul intern al organismului care reglează ciclurile de somn și veghe, poate influența sănătatea pe termen lung. Ritmurile circadiene influențează procese biologice cheie, de la reglarea hormonei și metabolism la tensiunea arterială și funcția cardiovasculară. Perturbarea acestui sistem, fie prin ore neregulate de somn, fie prin obiceiuri care „decalchează” ceasul biologic față de mediul natural, este considerată un factor de risc pentru probleme de sănătate grave.

Cercetarea sugerează că persoanele care preferă să stea treze până târziu nu ar trebui să se considere condamnați la un risc mai mare de boli cardiovasculare. În schimb, îmbunătățirea obiceiurilor de viață legate de somn, dietă și renunțarea la fumat pot fi strategii eficiente pentru reducerea riscurilor, indiferent de cronotipul individual.

Cancerul pancreatic este recunoscut în comunitatea medicală drept unul dintre cele mai agresive și mai greu de tratat tipuri de cancer. Boala este adesea detectată tardiv, după ce se răspândește sau invadează organele din jur, iar rata de supraviețuire pe cinci ani rămâne extrem de scăzută în rândul pacienților diagnosticați. Tratamentele convenționale — chirurgie, radioterapie și chimioterapie — s-au dovedit, în general, ineficiente în stadii avansate, iar tumora dezvoltă frecvent rezistență la terapiile țintite deja existente.

Echipa condusă de Barbacid a imaginat o abordare diferită: în loc să se concentreze pe un singur front molecular, cercetătorii au combinat trei medicamente care vizează simultan mecanisme multiple de supraviețuire ale celulelor tumorale. Primul agent, un inhibitor al proteinei KRAS, direcționează atacul asupra celei mai frecvente mutații genetice implicate în PDAC, prezentă în aproximativ 90% din cazuri. Cancerul pancreatic este, din acest motiv, considerat până acum „inadaptabil” la terapii convenționale care vizează căi unice de semnalizare celulară.

KRAS acționează ca un „accelerator genetic” permanent pentru proliferarea celulelor maligne. Blocarea sa simplă nu a dus în trecut la rezultate durabile, deoarece tumora „învăța” să utilizeze căi ocolitoare pentru a supraviețui. Prin urmare, al doilea medicament din combinație blochează receptorii EGFR și HER2, căi alternative pe care celulele canceroase le pot activa pentru a evita blocada KRAS. Al treilea agent țintește STAT3, o proteină implicată în rezistența celulelor tumorale la stres și la intervențiile terapeutice.

În experimentele controlate, la șoareci cu tumori pancreatice avansate, această combinație a condus la remisia completă a tumorilor. Tumorile au dispărut în întregime și nu au recidivat nici după 200 de zile de la întreruperea tratamentului, un interval considerat semnificativ în studiile preclinice. Animalele nu au manifestat efecte adverse majore, ceea ce sugerează că tratamentul ar putea avea un profil de siguranță acceptabil pentru viitoare teste clinice.

Rezultatul este deosebit de notabil nu doar pentru eficacitatea aparentă, ci și pentru metoda de abordare, care întrerupe simultan trei dintre principalele căi biologice prin care pancreatica maligne evadează terapiile. Astfel de răspunsuri durabile fără recidivă sunt extrem de rare în modelele de boală, ceea ce explică interesul puternic din partea comunității oncologice.

Cu toate acestea, deși rezultatele în modele pe șoareci sunt semnificative, specialiștii în oncologie avertizează că încă este prematur să se vorbească despre o „vindecare” a cancerului pancreatic la oameni. În mod tipic, multe terapii care dau rezultate promițătoare în teste preclinice nu reușesc să reproducă aceleași rezultate în cadrul studiilor clinice umane, din cauza complexității biologiei umane și a diferențelor dintre modele animale și pacienți.

Până în prezent, studiul efectuat nu a inclus pacienți umani, iar cercetătorii au subliniat necesitatea unor etape suplimentare de validare, optimizare și evaluare a siguranței înainte ca un astfel de protocol să poată fi propus pentru testare clinică pe oameni. Aceasta presupune, de obicei, un proces lung și riguros de autorizare de către autoritățile medicale, care poate dura ani de zile.

În mod paradoxal, deși anunțul a generat un val de entuziasm în mediul public și provocări pe rețelele sociale, specialiștii atrag atenția asupra faptului că titlurile și formulările pot crea așteptări nerealiste. Unii cercetători și comentatori au criticat modul în care evoluțiile preclinice sunt prezentate ca o „vindecare”, considerând că acest tip de comunicare poate alimenta confuzia și poate submina înțelegerea progresului științific.

Pe termen lung, descoperirea din Spania ar putea inspira dezvoltarea de tratamente combinate mai eficiente, direcționate către multiple mecanisme de rezistență tumorală, și ar putea schimba paradigmele terapeutice pentru PDAC. Dar pentru a transforma acest rezultat într-o opțiune validată și accesibilă pacienților, sunt necesare studii suplimentare, inclusiv dezvoltarea de protocoale clinice umane.

Totusi, rămâne prematur să se vorbească despre un tratament definitiv pentru cancerul pancreatic la oameni. Progresele științifice atât de importante se construiesc treptat, iar validarea în cadrul studiilor clinice va fi esențială pentru a confirma utilitatea acestei terapii în practica medicală umană.

Gripa rămâne o infecție respiratorie acută extrem de răspândită la nivel global: Organizația Mondială a Sănătății estimează anual aproximativ un miliard de cazuri, dintre care între 3 și 5 milioane sunt severe și determină între 290.000 și 650.000 de decese. Deși boala este, în multe situații, auto-limitată, adulții în vârstă și persoanele cu afecțiuni cronice — cum este diabetul — au un risc mai mare de complicații respiratorii și cardiovasculare severe. Vaccinarea anuală rămâne principalul instrument de prevenire a acestor rezultate nefavorabile.

Vaccinurile antigripale standard, inactivate, au oferit protecție importantă, dar nu întotdeauna suficientă în rândul persoanelor cu risc crescut. Ca răspuns la aceasta, au fost dezvoltate vaccinuri cu doză mare de antigen — adică conțin echivalentul a de patru ori cantitatea de antigen din vaccinurile standard. În Statele Unite, vaccinurile cu doză mare sunt preferate pentru adulții de 65 de ani și peste, pe baza dovezilor anterioare privind răspunsul imun mai robust și protecția sporită împotriva gripei. Totuși, până de curând, doar câteva studii randomizate au analizat eficacitatea acestor vaccinuri la adulții mai în vârstă, în special la cei cu diabet.

Detalii ale studiului și principalele rezultate

Analiza publicată în JAMA Internal Medicine reprezintă o analiză secundară predefinită a studiului clinic randomizat DANFLU-2, desfășurat în Danemarca. În total, au fost înscriși 332.438 de adulți în vârstă, dintre care 43.881 aveau diabet. Participanții au fost repartizați aleatoriu în două grupuri: unul care a primit vaccinul antigripal cu doză mare și altul care a primit vaccinul cu doză standard. Perioada de urmărire a început la 14 zile după vaccinare și s-a întins până la 31 mai a anului următor. Cercetătorii au analizat eficacitatea celor două tipuri de vaccinuri în prevenirea spitalizărilor asociate gripei, precum și spitalizările pentru boli cardiorespiratorii și cardiovasculare.

Analiza a evidențiat că adultul vârstnic vaccinat cu doza mare a avut rate mai scăzute de spitalizare pentru gripe confirmate sau suspectate și pentru unele complicații respiratorii, indiferent de prezența diabetului. Această asociere a fost consecventă în rândul persoanelor cu și fără diabet, sugerând un avantaj clinic al vaccinurilor cu doză mare în reducerea anumitor spitalizări legate de gripă. Totuși, diferențele între grupuri nu au fost uniforme pentru toate tipurile de spitalizări analizate: nu s-au observat diferențe semnificative în ratele de spitalizare pentru orice boală respiratorie sau pentru infarct miocardic.

Un punct de interes specific a fost influența duratei diabetului asupra rezultatelor asociate tipului de vaccin. În rândul persoanelor cu diabet de lungă durată, cei care au primit vaccin cu doză mare au avut mai puține internări pentru complicații cardiorespiratorii comparativ cu cei vaccinați cu doză standard, în timp ce această diferență nu a fost observată la persoanele cu diabet de durată mai scurtă. Acest lucru sugerează că persoanele cu un control glicemic dificil sau cu un istoric mai lung de diabet pot beneficia într-o măsură mai mare de protecția oferită de vaccinurile cu doză mare, deși rezultatele subgrupurilor trebuie interpretate cu precauție, fiind exploratorii.

Interpretarea rezultatelor și implicațiile pentru sănătate publică

Autorii studiului subliniază că, deși analiza primară a DANFLU-2 nu a identificat un efect semnificativ asupra spitalizărilor pentru gripă sau pneumonie atunci când s-au combinat toate tipurile de spitalizări, rezultatele secundare și ale subgrupurilor indică un potențial beneficiu incremental al vaccinurilor cu doză mare în reducerea anumitor complicații severe asociate gripei. De asemenea, riscul absolut de spitalizare a fost mai mare în rândul participanților cu diabet, ceea ce face ca reducerea spitalizărilor prin vaccinare să fie deosebit de relevantă din punct de vedere clinic în această populație.

Aceste constatări se aliniază recomandărilor organismelor de sănătate publică, care promovează vaccinarea anuală antigripală, în special pentru persoanele cu afecțiuni cronice și vârstnici, dată fiind vulnerabilitatea lor crescută la complicații grave. Vaccinarea rămâne una dintre cele mai eficiente intervenții de sănătate preventivă, iar alegearea unui vaccin cu doză mare poate reprezenta un pas suplimentar în optimizarea protecției împotriva gripei pentru cei mai expuși.

Pe baza acestor dovezi, beneficiul vaccinurilor cu doză mare nu se limitează doar la reducerea numărului de cazuri ușoare de gripă, ci se extinde la prevenirea unor spitalizări serioase care pun în pericol viața, reduc presiunea asupra sistemelor de sănătate și îmbunătățesc calitatea vieții persoanelor în vârstă. În contextul în care sezonul gripal continuă să prezinte un risc semnificativ pentru sănătatea publică, astfel de rezultate evidențiază importanța adaptării strategiilor de vaccinare pentru a proteja eficient populațiile vulnerabile.

Polimerul OP — denumit complet poly[2-(N-oxide-N,N-dimethylamino)ethyl methacrylate] — a fost dezvoltat de o echipă de la Universitatea Zhejiang, în colaborare cu cercetători de la instituții internaționale. Principiul activ este o schimbare a încărcării electrice în funcție de pH: la suprafața pielii, unde mediul este ușor acid, OP devine cationic, permițându-i să se ancoreze temporar în stratul lipidic extern al pielii, iar apoi, pe măsură ce pătrunde în straturi mai profunde cu pH neutru, polimerul devine o polizwitterionă neutră, care se poate difuza liber prin lipidele pielii până la dermă și țesut subcutanat. Astfel OP depășește una dintre cele mai stabile bariere biologice — stratul cornos (stratum corneum) — fără a deteriora structura pielii.

În experimente realizate pe șoareci și porc-miniatură (minipig), animale alese pentru similaritatea pielii lor cu cea umană, polimerul marcat cu fluorescent a demonstrat o penetrare rapidă: la 30 de minute după aplicare apare în circulația sangvină și nivelul maxim este atins după aproximativ două ore. În comparație, un control (polietilen glicol, PEG) a rămas la suprafața pielii. În epidermă și dermă, OP se deplasează de-a lungul membranelor celulare — nu intracelular — într-un mecanism de „sărituri” (hopping) între membrane adiacente. Această penetrare ultra-eficientă s-a produs fără modificări ale ordinii lipidice sau structurilor pielii.

Cercetătorii au continuat prin atașarea insulinei umane recombinante la polimer (creând conjugatul OP–insulină, denumit OP-I) și au comparat efectele cu insulina liberă sau cu insulina „pegylată” (control cu masă moleculară similară). S-a observat că structura secundară a insulinei rămâne neschimbată, iar OP-I păstrează capacitatea de legare la receptorii de insulină și activarea căilor metabolice.

Eficiența a fost măsurată prin scăderea concentrației de glucoză din sânge după aplicarea topică. La animale cu diabet (tip 1 la șoareci), OP-I a redus glucoza sangvină până la valori normale, comparabile cu injecțiile cu insulină. În cazul porc-miniaturălor, o aplicație cutanată a normalizat glucoza în circa două ore, menținând nivelul normal până la 12 ore. În plus, concentrația plasmatică a insulinei a devenit comparabilă cu cea obținută după injecții subcutanate, iar ulterior s-a menținut între 60 % și 600 % mai mult decât insulina injectabilă.

Efectele adverse s-au dovedit inexistente: tratamentele repetate nu au generat iritații cutanate, inflamații sau modificări structurale ale stratului cornos. Organismul animalelor nu a prezentat semne de toxicitate, iar funcțiile organelor-cheie (ficat, rinichi etc.) au rămas intacte.

Concluzia autorilor este că, pentru prima dată, s-a demonstrat că o macromoleculă (insulină, ~5.800 Da) — atașată unui polimer adecvat — poate traversa pielea intactă și ajunge în circulația sistemică, oferind un efect terapeutic comparabil cu injecțiile tradiționale. Această realizare ar putea deschide drumul către formulări topice (creme, plasturi) de insulină, care să înlocuiască injecțiile cronice de care depind zeci de milioane de pacienți cu diabet. Mai mult, tehnologia ar putea fi extinsă la alte medicamente pe bază de proteine sau peptide — un pas major în domeniul medicamentelor biologice non-invazive.

Totuși, cercetătorii avertizează că sunt necesare studii suplimentare pentru a verifica siguranța pe termen lung, stabilitatea dozelor, dozarea adecvată la om și eventualele limitări impuse de variabilitatea pielii umane. De asemenea, adaptarea acestei tehnologii într-o formulă practică (plasture, cremă) pentru oameni va necesita teste clinice riguroase.

Descoperirea polimerului OP reprezintă un potențial punct de cotitură în tratamentul diabetului, oferind o alternativă nedureroasă, neinvazivă, dar eficientă la injecțiile cu insulină. Dacă se va dovedi sigur și fiabil la om, aceasta ar putea ameliora mult calitatea vieții pacienților diabetici, în special a celor copii, vârstnici sau cu reticență față de injecții.

EMA deschide calea pentru un tratament inovator

Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP) al Agenției Europene pentru Medicamente a emis, pe 14 noiembrie 2025, o opinie pozitivă privind autorizarea Teizeild, un anticorp monoclonal dezvoltat de compania Sanofi. Medicamentul este destinat adulților și copiilor de peste 8 ani diagnosticați cu diabet de tip 1 în stadiul 2, adică înainte de apariția simptomelor clinice și de necesitatea administrării zilnice de insulină.

Cum acționează Teizeild

Teizeild (substanța activă: teplizumab) are rolul de a modifica răspunsul imun al organismului, încetinind procesul prin care sistemul imunitar distruge celulele beta din pancreas, responsabile de producerea insulinei. Studiile clinice, inclusiv TN-10, au demonstrat că tratamentul poate întârzia cu mai mulți ani progresia către stadiul 3 al bolii, momentul în care pacienții devin dependenți de insulină.

Importanța medicală

Diabetul de tip 1 este o boală autoimună cronică care afectează aproximativ 2,2 milioane de persoane în Europa, debutând frecvent în copilărie sau adolescență. Până acum, nu exista niciun tratament aprobat care să poată întârzia sau preveni instalarea bolii. Recomandarea EMA marchează astfel un moment de referință în gestionarea diabetului de tip 1, oferind pacienților și familiilor lor o nouă perspectivă.

Următorii pași

Decizia finală privind autorizarea Teizeild aparține Comisiei Europene, care va analiza recomandarea EMA. Dacă va fi aprobat, Teizeild va deveni primul tratament din Uniunea Europeană capabil să modifice evoluția diabetului de tip 1, nu doar să trateze simptomele.

Sursa – First-in-class treatment to delay onset of type 1 diabetes | European Medicines Agency (EMA)

Tipuri de privare de somn și abordări experimentale

Cercetătorii au impus două modalități distincte de privare a somnului în muștele studiate. În primul caz, au limitat odihna până la un nivel la care insectele au început să sufere un deficit de energie — adică li s‑a restricționat somnul într‑o măsură suficientă încât să le scadă resursele energetice interne. În al doilea caz, privarea de somn a fost mai blândă, fără ca muștele să sufere un consum energetic semnificativ.

Rezultatele au indicat că doar în scenariul în care deficitul de somn a generat un dezechilibru energetic, muștele au reacționat, în perioadele care au urmat, prin creșterea consumului alimentar și prin odihnă suplimentară. În schimb, când somnul le-a fost restricționat, dar nu li‑a fost afectat nivelul energetic, insectele nu au prezentat nicio modificare semnificativă în alimentație sau somn.

Interpretări și implicații

Concluzia pe care o propun autorii este că impactul privării de somn asupra comportamentului alimentar nu este direct, ci mediat de deficitul energetic care apare ca urmare a somnului insuficient. Altfel spus, stimulul de a mânca mai mult și de a dormi suplimentar nu este doar o reacție la lipsa de somn, ci mai precis la consecințele metabolice pe care le generează acea lipsă.

Autorii subliniază că descoperirile sugerează că tratamentele orientate doar spre somn sau doar spre metabolism pot fi mai puțin eficiente decât abordările combinate. Ele indică faptul că, pentru a aborda corect tulburările de somn sau cele metabolice, ar putea fi necesară ajustarea simultană atât a obiceiurilor de somn, cât și a celor alimentare.

William Ja remarcă și un potențial terapeutic: dacă prin metode nedureroase, comportamentale, se reușește “corectarea” somnului, poate deveni mai ușor să influențăm, indirect, pofta de mâncare și obiceiurile alimentare  asociate – adică tratamentul nu ar interveni doar direct asupra metabolismului, ci și asupra comportamentului de somn, cu beneficii în lanț.

Relevanță și perspective viitoare

Ideea că somnul insuficient poate dereglă foamea și metabolismul nu este complet nouă — în medicina umană se știe de timp că privarea cronică de somn se asociază cu creșterea riscului de obezitate, rezistență la insulină și alte tulburări metabolice. Totuși, acest studiu aduce o nuanță importantă: nu somnul în sine pare a fi factorul declanșator al consumului alimentar sporit, ci scăderea energetică generată de lipsa somnului.

Modelul cu muște de fructe are avantajul unui control experimental precis și al posibilității de manipulare genetică, facilitând descoperirea mecanismelor moleculare implicate, care altfel ar fi dificil de urmărit în organisme complexe precum cei ai mamiferelor sau al oamenilor.

Următorii pași ar putea implica verificarea acestor mecanisme la organisme mai complexe și identificarea actorilor moleculare (hormoni, neuropoli, semnale metabolice) care mediază legătura dintre deficitul energetic și schimbările în somn și alimentație. De asemenea, ar fi interesant de studiat dacă intervențiile comportamentale (reglementarea somnului) pot fi folosite ca parte a strategiilor de tratament pentru boli metabolice sau tulburări de alimentație.

În concluzie, acest studiu oferă un punct de sprijin în argumentul că somnul, alimentația și metabolismul sunt profund interconectate, iar pentru a interveni eficient într‑unul dintre aceste domenii, poate fi necesar să abordăm simultan celălalt.

Printre semnalele de alarmă care ar trebui să determine prezentarea la medic se numără anemie persistentă, oboseală accentuată, infecții frecvente sau febră inexplicabilă, dureri osoase persistente, scădere în greutate neintenționată, modificări cutanate precum pete purpurii sau hemoragii minore, edeme și dificultăți de respirație sau tulburări neurologice. Evaluarea regulată a hemoleucogramei și a parametrilor biochimici, precum și consultarea periodică a pacientului, permit medicului de familie să identifice aceste simptome și să trimită rapid pacientul către investigații hematologice și imagistice, reducând astfel riscul diagnosticării tardive.

În România, traseul pacientului oncologic este reglementat prin Legea nr. 293/2022, care instituie Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului pentru perioada 2023–2030. Prin Programul Național de Oncologie, pacienții asigurați pot beneficia gratuit de terapii medicamentoase, radioterapie și alte proceduri necesare diagnosticului și tratamentului oncologic. Investigațiile PET/CT și tratamentele de radioterapie efectuate în clinici acreditate sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce reduce presiunea financiară asupra pacienților și facilitează accesul rapid la servicii specializate.

Pe partea de tratamente avansate, pacienții cu cancere hematologice pot beneficia, atunci când indicația clinică o permite, de radioterapie cu modulație a intensității (IMRT) și de terapii celulare precum CAR‑T, disponibile în centre acreditate. Terapia CAR‑T utilizează celule T modificate genetic pentru a recunoaște și distruge celulele tumorale care exprimă un antigen specific, fiind indicată în prezent pentru forme refractare sau recidivante de leucemie acută limfoblastică și limfom difuz cu celulă B. Accesul la aceste terapii implică colaborarea între laboratoare specializate și echipe multidisciplinare, iar selecția pacienților se face pe criterii stricte.

Faptul că aproape o treime dintre cancerele hematologice sunt diagnosticate numai în urgență este un semnal de alarmă privind importanța diagnosticului precoce și a implicării active a medicilor de familie. Prin monitorizarea atentă a simptomelor, evaluarea regulată a analizelor de sânge și derivarea rapidă către specialiști, medicul de familie poate reduce considerabil riscul întârzierii diagnosticului, contribuind astfel la creșterea supraviețuirii pacienților. În paralel, accesul la tehnologii moderne de radioterapie și la terapii celulare inovatoare, precum CAR‑T, extinde posibilitățile de tratament și oferă speranță pacienților cu forme agresive de cancer hematologic, în cadrul unui sistem de sănătate care asigură decontarea și suportul financiar necesar.

Un exemplu notabil este Vuity (pilocarpină 1,25%), aprobată de FDA în 2021 pentru tratamentul presbiopiei la adulți. Această soluție oftalmică utilizează pilocarpină, un agent care constrânge pupila și îmbunătățește adâncimea câmpului vizual, facilitând focalizarea obiectelor apropiate. Administrată o dată pe zi, Vuity oferă o alternativă convenabilă pentru persoanele care doresc să renunțe la ochelarii de citit.

Recent, un studiu prezentat la Congresul Societății Europene de Cataractă și Chirurgie Refractivă (ESCRS) din Copenhaga a evaluat eficiența unor picături oftalmice care combină pilocarpină cu diclofenac, un antiinflamator nesteroidian. Studiul a implicat 766 de participanți din Argentina, care au utilizat picăturile de două ori pe zi, la concentrații de 1%, 2% și 3% pilocarpină. Rezultatele au arătat îmbunătățiri semnificative ale vederii la apropiere, măsurate prin linii suplimentare pe un tabel Jaeger, comparativ cu grupul care a primit un placebo. De exemplu, în grupul cu 3% pilocarpină, 84% dintre participanți au reușit să citească trei sau mai multe linii suplimentare.

Mecanismul de acțiune al acestor picături combină efectul pilocarpinei de a constrânge pupila și de a contracta mușchii ciliari, facilitând focalizarea obiectelor apropiate, cu proprietățile antiinflamatorii ale diclofenacului, care pot reduce disconfortul ocular asociat cu presbiopia.

Studiul a raportat că, deși unele persoane au experimentat efecte secundare temporare, precum viziune încețoșată, iritație oculară sau dureri de cap, picăturile au fost în general bine tolerate. Cu toate acestea, cercetătorii subliniază necesitatea unor studii suplimentare, pe termen lung, pentru a confirma siguranța și eficiența acestei terapii.

Picăturile oftalmice care combină pilocarpină cu diclofenac reprezintă o abordare promițătoare în tratamentul presbiopiei, oferind o alternativă non-invazivă la ochelari și chirurgie. Cu toate acestea, este esențial ca utilizatorii să consulte un specialist înainte de a începe orice tratament și să rămână informați despre evoluțiile cercetării în acest domeniu.

Aceste descoperiri subliniază importanța îmbunătățirii calității aerului prin reducerea emisiilor, gestionarea mai eficientă a incendiilor forestiere și minimizarea arderii lemnului în gospodării. Cercetătorii subliniază că, spre deosebire de vârstă sau genetică, poluarea aerului este un factor modificabil, iar politici de aer curat pot contribui semnificativ la sănătatea creierului. Rezultatele se aliniază cu proiecte internaționale, precum RAPID din Marea Britanie, care investighează impactul poluării asupra creierului și riscului de demență.

Studiul evidențiază legătura dintre poluarea aerului și demența cu corpi Lewy, subliniind necesitatea unor politici publice eficiente pentru reducerea poluării și protejarea sănătății cerebrale.

Experimentul clinic recent a vizat identificarea unor „amprente” moleculare unice – combinații între proteine și fragmente lipidice eliberate în sânge de celulele tumorale. Analiza acestora, realizată cu ajutorul inteligenței artificiale, a permis detectarea cancerului ovarian cu o precizie excepțională. În cadrul testelor efectuate pe 832 de probe prelevate de la Universitățile din Manchester și Colorado, testul a atins o acuratețe de 93 % pentru toate stadiile cancerului și până la 91 % în cazul stadiilor incipiente. Un rezultat similar a fost obținut și în lotul de probe de la Manchester: 92 % la toate stadiile, 88 % în stadiile precoce

Cancerul ovarian este frecvent diagnosticat în stadii avansate, deoarece are simptome vagi precum balonarea, dureri pelvine sau urinare frecventă, ceea ce complică detectarea precoce. Aflarea bolii în stadiile II sau III reduce drastica șansele de supraviețuire, însă diagnosticul timpuriu poate inversa dramatismul evoluției.

Specialista în oncoginecologie, profesoara Emma Crosbie de la Universitatea Manchester, consideră că „platforma AOA Dx are potențialul de a îmbunătăți semnificativ îngrijirea și rezultatele pacientelor diagnosticate cu cancer ovarian” și subliniază necesitatea unor studii clinice suplimentare în vederea integrării testului în sistemele de sănătate

Principalele avantaje potențiale ale acestui test sunt:

• Non-invaziv și rapid — derivat dintr-o simplă probă de sânge, spre deosebire de biopsii sau investigații imagistice
• Precizie remarcabilă, în special în stadiile precoce, cu potențial de creștere a supraviețuirii
• Reducerea costurilor sistemului medical prin evitarea procedurilor invazive și a diagnosticului întârziat

O simplă analiză de sânge ar putea revoluționa diagnosticul cancerului ovarian. Studiul realizat de AOA Dx demonstrează acuratețe de peste 88 % în detectarea stadiilor incipiente. Potențialul testului de a transforma îngrijirea pacientelor este considerabil — dar rămâne nevoie de validarea în studii clinice extinse, înainte de adoptarea în practicile medicale standard.

Glioblastoamele sunt cele mai frecvente tumori cerebrale maligne, cu peste 3.000 de cazuri diagnosticate anual în Marea Britanie. Acestea se dezvoltă din celule cerebrale normale care suferă mutații patologice. Durata medie de supraviețuire după diagnostic este de aproximativ 12-18 luni, chiar și cu cele mai bune tratamente disponibile, care includ combinații de chirurgie, chimioterapie și radioterapie.

Studiul a investigat cum se formează și evoluează glioblastoamele în stadiile lor incipiente, care sunt puțin înțelese, deoarece tumorile sunt de obicei descoperite doar atunci când sunt deja mai dezvoltate. Cercetătorii au descoperit că tumorile se extind preferențial în regiunile de substanță albă ale creierului, care sunt bogate în axoni – extensii lungi și subțiri care conectează celulele nervoase. Tumorile comprimă și lezează axonii, declanșând un proces numit degenerare Walleriană, în care proteina SARM1 descompune acești axoni deteriorați prin distrugerea sursei lor de energie, NAD⁺. Acest proces, care crește inflamația în creier, coincide cu agresivitatea crescută a tumorilor, sugerând că acestea folosesc răspunsul creierului la leziune ca combustibil pentru propria lor creștere.

Cercetătorii au constatat că inducerea leziunilor axonale la șoareci a accelerat progresia tumorii. De asemenea, printre șoarecii căror gen SARM1 a fost dezactivat și ale căror axoni nu au fost descompuși atât de rapid, tumorile au rămas într-o stare mai puțin agresivă.

Dr. Simona Parrinello, autor principal al studiului și profesor la UCL Cancer Institute, a declarat: „Studiul nostru dezvăluie o nouă modalitate prin care am putea întârzia sau chiar preveni progresia glioblastomelor către o stare mai avansată.” „Acest lucru este deosebit de important, deoarece terapiile actuale nu funcționează bine pentru glioblastom, care este extrem de dificil de tratat, în parte pentru că este de obicei diagnosticat atunci când este deja foarte avansat.” „Aceste tumori sunt, de asemenea, legate de simptome neurologice debilitante. Blocarea leziunilor cerebrale declanșate de creșterea tumorii ar putea fi benefică în două moduri – prin încetinirea progresiei cancerului și prin reducerea dizabilității.”

Următorul pas este să se vadă dacă inhibitorii SARM1, care sunt deja testați în faze incipiente pentru alte boli neurodegenerative, cum ar fi leziunile cerebrale traumatice și boala neuronului motor, ar putea fi, de asemenea, utilizați pentru a trata această formă agresivă de cancer cerebral. Cu toate acestea, este necesar mai multă muncă în laborator înainte ca acești inhibitori să poată fi testați la pacienții cu glioblastom.

Studiul deschide noi domenii de investigație care leagă cancerul cerebral de neurodegenerare și pavează drumul pentru strategii de tratament viitoare care vizează intervenția timpurie.

Gigi Perry-Hilsdon, președintele The Oli Hilsdon Foundation, care strânge fonduri pentru cercetarea glioblastomului în memoria lui Oli, a spus: „Știm prea bine statisticile devastatoare care există în prezent în legătură cu glioblastomul, alături de nevoia urgentă de tratamente mai bune.” „Suntem, prin urmare, extrem de mândri că am finanțat această cercetare de pionierat, condusă de profesorul Simona Parrinello, în parteneriat cu Brain Tumour Charity. Abordarea unică a echipei sale de a aborda această boală devastatoare în stadiile sale incipiente ne-a inspirat și ne dă speranța că un tratament revoluționar este posibil.”

Această cercetare oferă o nouă perspectivă asupra modului în care glioblastoamele cresc și afectează creierul. Descoperirea modului în care răspunsul creierului la leziune poate ajuta la alimentarea creșterii tumorii deschide o potențială nouă cale pentru tratament. Deși acest lucru este încă în stadiu incipient și a fost demonstrat până acum doar la șoareci, pune bazele importante pentru dezvoltarea de tratamente care ar putea nu doar să extindă viața, ci și să îmbunătățească calitatea vieții pacienților prin păstrarea funcției cerebrale pentru o perioadă mai lungă.

(Sursa – https://www.eurekalert.org/news-releases/1095209)

O echipă internațională de oameni de știință de la Universitatea Tehnică a Danemarcei (DTU) și de la Institutul Scripps Research din Statele Unite a anunțat dezvoltarea unei tehnologii inovatoare care ar putea transforma modul în care este tratat cancerul. Folosind inteligență artificială, cercetătorii au reușit să proiecteze în doar câteva săptămâni proteine sintetice capabile să identifice ținte specifice de pe celulele canceroase și să activeze asupra lor un atac imun precis.

Noile proteine, numite „minibinders”, sunt concepute să recunoască complexele pMHC (peptide-Major Histocompatibility Complex), structuri aflate pe suprafața celulelor și care prezintă fragmente de proteine interne sistemului imunitar. În cazul cancerului, aceste complexe pot conține semnale specifice tumorilor, dar sistemul imunitar nu le detectează întotdeauna eficient. Proteinele create de cercetători acționează ca o punte între aceste semnale și celulele T – soldații sistemului imunitar – direcționându-le cu precizie către celulele bolnave.

„Acest tip de abordare deschide o cale complet nouă pentru terapia personalizată, într-un mod mult mai rapid și mai scalabil decât metodele actuale”, a declarat Jakob Nikolas Kather, unul dintre cercetătorii implicați în proiect, pentru publicația News-Medical.

În mod tradițional, dezvoltarea unei molecule terapeutice capabile să recunoască un antigen specific durează ani. Cu ajutorul platformei IA, acest proces poate fi redus la doar patru până la șase săptămâni. Mai mult, sistemul include un mecanism de verificare virtuală a siguranței, care elimină din start variantele de minibinders susceptibile să interacționeze cu proteine de pe celule sănătoase, reducând astfel riscul unor reacții adverse grave.

Într-unul dintre testele de laborator, cercetătorii au creat minibinders pentru NY-ESO-1, un antigen frecvent întâlnit în diferite tipuri de tumori. Proteinele au fost introduse în celule T modificate, denumite „IMPAC-T cells”, care au fost apoi capabile să distrugă în mod eficient celulele canceroase care exprimau antigenul respectiv. Această metodă se aseamănă cu terapia CAR-T, deja folosită în unele tipuri de cancer, dar vine cu avantajul unei personalizări mai rapide și a unei versatilități mai mari în alegerea țintei tumorale.

De asemenea, platforma a fost testată cu succes pentru a genera minibinders personalizați în funcție de un antigen identificat la un pacient cu melanom metastatic. Acest rezultat demonstrează potențialul tehnologiei de a fi folosită în imunoterapii complet individualizate, adaptate profilului molecular al fiecărui bolnav.

Cercetătorii estimează că, dacă rezultatele pozitive se confirmă în testele suplimentare, platforma ar putea ajunge la faza de studii clinice pe oameni în aproximativ cinci ani.

Această descoperire ar putea marca un punct de cotitură în oncologie, oferind o metodă eficientă și rapidă de a dezvolta terapii țintite împotriva tumorilor, cu o precizie care până acum era imposibil de atins în acest interval de timp. Dacă tehnologia se va dovedi sigură și eficientă în continuare, ea ar putea deschide calea spre o nouă generație de tratamente oncologice personalizate, ghidate de algoritmi de inteligență artificială.

Sursa: news-medical.net

Creșteri majore în SUA la cancerele de colon și rect

O analiză publicată în jurnalul JAMA Network Open a examinat datele privind incidența a 13 tipuri de cancer gastrointestinale în SUA, în perioada 2010–2019. Studiul a descoperit o creștere de 0,26% pe an pentru toate cancerele gastrointestinale  combinate. Deși cifra pare mică, autorii subliniază că în rândul persoanelor sub 50 de ani, creșterile au fost mai abrupte.

Cele mai mari creșteri au fost înregistrate la:

• Colon și rect: au înregistrat cea mai mare rată de creștere.
• Cancerele de apendice și cele ale ductului biliar (colangiocarcinoame intrahepatice).
• De asemenea, s-au constatat creșteri la cancerele de pancreas și stomac.

Autorii au atras atenția că, deși aceste tipuri de cancer rămân mai rare în grupul de vârstă sub 50 de ani, tendința de creștere este semnificativă.

Ce cauze sunt suspectate?

Cercetătorii nu au stabilit încă o cauză clară pentru această creștere. Totuși, mai mulți factori sunt suspectați:

• Dieta modernă, bogată în alimente ultra-procesate, zahăr, carne roșie și grăsimi nesănătoase.
• Microbiomul intestinal, care este influențat de alimentație, antibiotice, poluare și stil de viață. Dezechilibrele microbiene pot favoriza inflamația și apariția cancerului.
• Somnul insuficient sau neregulat, care afectează imunitatea și procesele inflamatorii.
• Stresul cronic, care poate contribui la disfuncții digestive și la slăbirea sistemului imunitar.
• Sedentarismul și lipsa activității fizice.
• Obezitatea infantilă și adolescentină, care este în creștere la nivel mondial.

Dr. T. Clark Gamblin, coautor al studiului, a explicat că „este clar că în rândul adulților tineri se întâmplă ceva diferit față de generațiile anterioare. Nu putem explica aceste tendințe doar printr-o mai bună detectare.”

Diferențe între grupe de vârstă

Cea mai mare creștere s-a observat în rândul tinerilor între 20 și 29 de ani. De asemenea, s-au înregistrat creșteri semnificative și la persoanele cu vârste între 30 și 39 de ani, deși mai reduse decât în primul grup. La adulții trecuți de 50 de ani, rata cancerelor gastrointestinale  a rămas constantă sau a scăzut.

Aceste date sugerează că este puțin probabil ca doar screening-ul sau îmbunătățirea diagnosticelor să fie responsabile pentru tendințele observate — mai ales că unele tipuri de cancer, precum cel apendicular sau cel al ductului biliar, nu sunt vizate în mod curent de programele de screening.

Implicații pentru viitor

Rezultatele studiului ridică întrebări esențiale legate de prevenție și de eventuale ajustări ale ghidurilor de screening. În SUA, vârsta recomandată pentru începerea colonoscopiei a fost redusă recent la 45 de ani, tocmai din cauza creșterii cancerelor colorectale precoce.

Însă, având în vedere că unele dintre aceste cancere apar chiar înainte de 40 de ani, unii specialiști cer reevaluarea acestor recomandări.

Dr. William Dahut, de la Societatea Americană de Cancer, a subliniat că este crucial să înțelegem cauzele acestei creșteri și să dezvoltăm strategii pentru prevenție. „Trebuie să regândim complet modul în care abordăm riscul de cancer în rândul tinerilor”, a spus acesta.

Iată o imagine clară și actualizată a evoluției cancerelor gastrointestinale (GI) în Europa și România în ultimul deceniu:

Evoluția în Europa

În ultimii zece ani, incidența cancerelor gastrointestinale în rândul tinerilor adulți din Europa, în special la cei sub 50 de ani, a înregistrat o creștere semnificativă, cu precădere în cazul cancerului colorectal. Potrivit datelor disponibile, în grupa de vârstă 20–39 de ani, rata de incidență a cancerului de colon a crescut cu până la 7,9% anual între 2004 și 2016 în unele țări europene, în timp ce cancerul rectal a avut o creștere medie de aproximativ 1,8% pe an din 1990 până în 2016. Pentru adulții între 40 și 49 de ani, incidența cancerului colorectal a crescut cu aproximativ 1,4% anual din 2005 până în prezent. Această tendință este observabilă în majoritatea regiunilor Europei, dar este mai pronunțată în Europa de Nord și de Vest. Deși alte tipuri de cancer gastrointestinal, precum cel gastric, pancreatic sau esofagian, nu sunt la fel de bine documentate în rândul tinerilor, unele studii sugerează că și acestea prezintă creșteri ușoare de incidență, fără a atinge însă amploarea cancerului colorectal. În ansamblu, evoluția din ultimul deceniu indică o schimbare îngrijorătoare în profilul de vârstă al acestor boli, care afectează din ce în ce mai frecvent persoane tinere care nu fac parte din categoriile tradițional considerate cu risc crescut.

Situația în România

În România, cancerul colorectal a înregistrat o creștere îngrijorătoare în ultimul deceniu, cu o dublare a numărului de cazuri, de la aproximativ 3.000 la peste 5.100, ceea ce indică o incidență în ascensiune cu peste 70%. Această evoluție reflectă tendințele observate în Europa de Vest în urmă cu două-trei decenii, însă spre deosebire de acele țări care au reușit ulterior să reducă incidența prin programe extinse de screening, România rămâne fără un sistem național eficient de prevenție și diagnostic timpuriu. Deși incidența totală este încă sub media europeană, mortalitatea este semnificativ mai ridicată, în special în rândul persoanelor între 15 și 64 de ani, din cauza depistării târzii și a accesului deficitar la tratament. Lipsa infrastructurii medicale adecvate, întârzierile mari în diagnostic – care pot depăși 100 de zile între suspiciune și tratament – și absența unei educații publice privind simptomele timpurii contribuie la un tablou general alarmant, ce plasează România într-o zonă de risc accentuat în privința cancerelor digestive.

Concluzii și recomandări

Pentru moment, este esențială conștientizarea simptomelor timpurii și prezentarea la medic chiar și în lipsa unui risc tradițional. Simptome precum dureri abdominale persistente, sânge în scaun, pierdere inexplicabilă în greutate sau schimbări de tranzit intestinal nu trebuie ignorate, indiferent de vârstă.

România se află într-o perioadă de creștere rapidă a cazurilor colorectal, dar fără măsuri eficiente (screening, diagnostic precoce), ceea ce duce la mortalitate peste medie europeană .

Pentru îmbunătățire, România trebuie să:

• Extindă programe naționale de screening (colonoscopie, testare FIT),
• Îmbunătățească capacitatea de diagnostic rapid, reducând timpul până la tratament din ~150 zile la 10–50 zile
• Promoveze educația privind stilul de viață și simptomele precoce,
• Investi în registre naționale solide și în politici de prevenție.

Creșterea alarmantă a cancerelor digestive în rândul persoanelor tinere este o problemă de sănătate publică. Deși cauzele exacte nu sunt pe deplin înțelese, stilul de viață modern – alimentația, stresul, somnul și dezechilibrul microbiomului – pare să joace un rol central.

Ce este sindromul Prader‑Willi?

Această afecțiune genetică severă se caracterizează printr-o stare inițială de anorexie infantilă („nu era interesat de mâncare”) urmată, la vârsta de aproximativ 10 ani, de o foame insațiabilă ce impune măsuri extreme de restricție, precum încuierea frigiderului sau supraveghere constantă.

Este o boală multisistemică, care afectează dezvoltarea fizică și cognitivă, fiind cea mai frecventă formă de obezitate sindromică.

Cum funcționează Vykat XR

Medicamentul acționează prin inhibarea neuronilor hipotalamici care secretă neuropeptid Y (NPY) – unul dintre cei mai puternici semnale de foame din creier. Astfel, „dacă elimini NPY, foamea dispare” – afirmă Anish Bhatnagar, CEO al Soleno Therapeutics, producătorul Vykat XR.

Participanții la studiile clinice au prezentat:

• reducere semnificativă a anxietății alimentare – părinții au început să lase dulapurile descuiate;
• creștere de 4 ori a masei musculare slabe, scădere a grăsimii corporale și îmbunătățire a densității osoase;
• dispariția comportamentului de „skin-picking” (automutilare) asociat anxietății alimentare.

De ce aduce obezitatea în prim-plan

Studiul oferă dovezi clare că anumite forme de obezitate au cauze genetice, neurobiologice distincte. Obezitatea nu este o boală unitară, ci un grup divers de condiții: genetice, de mediu sau ereditare. Jack Yanovski, cercetător la NIH, subliniază: „are sens că este complex de tratat”.

De exemplu, 15 % dintre pacienții tratați cu agoniști GLP‑1 nu răspund la tratament, iar în cazurile de Prader‑Willi, aceste medicamente nu sunt eficiente, subliniind nevoia unor terapii mai specifice.

Implicații pentru tratamentul obezității

Descoperirile de la pacienții cu foame extremă pot ghida terapii personalizate pentru obezitate:

• Vykat XR arată cât de relevantă poate fi țintirea directă a circuitele hipotalamice.
• GLP‑1 (de exemplu Ozempic, Wegovy) acționează prin senzorialitatea de sațietate, dar eficacitatea lor variază.
• Un viitor al medicinei obezității: o paletă de 3–5 terapii adaptate cauzelor diversificate – genetic, metabolic sau neurologic .

…

Încetinirea finanțării federale (NIH, FDA) în SUA, în context politic turbulent, amenință ritmul descoperirilor. Centre universitare și FDA pierd personal cheie, iar cercetători iau în considerare relocarea în Europa .

Concluzie

Aprobarea Vykat XR reprezintă un moment de cotitură: nu doar pentru pacienții cu Prader‑Willi, ci și pentru întreaga înțelegere a mecanismelor foamei și obezității. Acest medicament ar putea fi o „cheie” pentru a decodifica căile neurologice implicate în controlul apetitului și pentru a dezvolta tratamente de obezitate mult mai specifice și eficiente.

Anglia devine astfel prima țară din lume care oferă pe scară largă acest tratament prin NHS (National Health Service), după ce Institutul Național pentru Excelență în Sănătate și Îngrijire (NICE) a emis o recomandare oficială pentru folosirea combinației de belantamab mafodotin cu bortezomib și dexametazonă. Medicamentul este administrat prin perfuzie la fiecare trei săptămâni și a demonstrat, în studiile clinice, o eficiență remarcabilă: pacienții care au primit această combinație terapeutică au prezentat o întârziere a progresiei bolii de aproximativ trei ani, comparativ cu doar un an în cazul tratamentelor standard.

Această decizie oferă o șansă concretă pentru aproximativ 1.500 de pacienți anual din Anglia care suferă de forme recurente sau rezistente de mielom. De altfel, cazurile concrete susțin eficacitatea tratamentului.

Experții din domeniul medical consideră acest pas ca fiind un moment de cotitură în tratarea cancerului de sânge. Profesorul Peter Johnson, directorul național pentru oncologie din cadrul NHS England, a subliniat importanța acestei decizii: „Este un progres uriaș. Pacienții din Anglia vor fi primii din lume care beneficiază de această terapie capabilă să țină cancerul la distanță pentru mai mulți ani.”

Și Helen Knight, director în cadrul NICE, a confirmat că recomandarea vine în urma dovezilor clinice solide și subliniază angajamentul instituției de a facilita accesul rapid la cele mai eficiente terapii disponibile. Aprobare rapidă a fost posibilă și datorită unei decizii anterioare a Agenției de Reglementare a Medicamentelor și Produselor Medicale (MHRA), care, în aprilie 2025, a autorizat utilizarea combinației Blenrep în diferite regimuri terapeutice.

Acest tratament nu doar că aduce o șansă reală de supraviețuire extinsă pentru pacienți, dar oferă și o alternativă mai bine tolerată în comparație cu chimioterapia convențională. Este un exemplu puternic al modului în care cercetarea științifică de vârf poate fi integrată rapid într-un sistem de sănătate publică, oferind soluții concrete și eficiente în fața unei boli devastatoare.

Creșterea cazurilor de rujeolă la nivel global

În 2024, regiunea europeana monitorizata de OMS a raportat 127.350 de cazuri de rujeolă, dublu față de 2023 și cel mai mare număr din 1997. Peste 40% dintre aceste cazuri au afectat copii sub 5 ani, iar peste jumătate au necesitat spitalizare. România a raportat cel mai mare număr de cazuri în regiune, cu 30.692 de cazuri.

In Asia au fost raportate în 2024 peste 200.000 de cazuri de rujeolă, conform datelor disponibile. Aceste cazuri au fost concentrate în special în regiunile din sud-estul și sudul Asiei, unde au avut loc focare semnificative; au fost înregistrate 38 de decese în această perioadă, majoritatea în rândul copiilor sub 5 ani nevaccinați.

Până în mai 2025, în SUA au fost raportate peste o mie de cazuri de rujeolă, majoritatea la persoane nevaccinate, răspândite în 31 de state și asociate cu 14 focare, evidențiind nevoia urgentă de creștere a vaccinării pentru a preveni noi epidemii. S-au inregistrat si 3 decese, toate la persoane nevaccinate.

Rolul dezinformării și al ezitării față de vaccinare

Dezinformarea privind siguranța și eficacitatea vaccinurilor a contribuit semnificativ la scăderea ratelor de vaccinare. Un exemplu notabil este Marea Britanie, unde, în 2016, rujeola fusese eliminată, dar a revenit în 2018, parțial din cauza ezitării față de vaccinare alimentată de informații false.

În SUA, numirea lui Robert F. Kennedy Jr., un cunoscut sceptic al vaccinurilor, în funcția de Secretar al Sănătății, a amplificat îngrijorările. Declarațiile sale au fost criticate pentru că subminează încrederea publicului în programele de vaccinare.

Impactul pandemiei COVID-19 asupra vaccinării

Pandemia COVID-19 a perturbat programele de imunizare de rutină, lăsând milioane de copii nevaccinați împotriva rujeolei. În regiunea europeană a OMS, peste 1,8 milioane de sugari au ratat vaccinarea între 2020 și 2022.

Concluzie

Rujeola rămâne o amenințare globală semnificativă, cu aproximativ 360 de mii de cazuri raportate la nivel mondial în 2024.  

In prezent, rujeola se răspândește în focare locale, adesea în comunități caracterizate atât prin densitate mare a populației cât și prin rate scăzute de vaccinare.

Rujeola revine din cauza scăderii ratelor de vaccinare, alimentate de dezinformare, ezitare față de vaccinuri și întreruperi în programele de imunizare cauzate de pandemia COVID-19. Aceste condiții au lăsat milioane de copii nevaccinați, permițând virusului să se răspândească din nou, chiar și în țări unde fusese anterior eliminat.

Reapariția rujeolei, în ciuda existenței unui vaccin eficient, evidențiază importanța menținerii unor rate ridicate de vaccinare și combaterea activă a dezinformării. Este esențial ca autoritățile sanitare să promoveze încrederea în vaccinuri și să asigure accesul echitabil la imunizare pentru a preveni viitoare epidemii.

Ce este diabetul de tip 5?

Diabetul de tip 5, cunoscut anterior sub denumirea de diabet asociat malnutriției, afectează în principal adolescenții și tinerii adulți subnutriți din țările cu venituri mici și medii, în special din Asia și Africa. Se estimează că între 20 și 25 de milioane de persoane suferă de această formă de diabet la nivel global.

Spre deosebire de diabetul de tip 2, asociat cu obezitatea, diabetul de tip 5 este cauzat de malnutriție și se caracterizează printr-un defect profund în capacitatea de secretie a insulinei. Această formă de diabet a fost descrisă pentru prima dată în Jamaica în 1955, sub denumirea de „J-type diabetes”. În 1985, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a clasificat această condiție ca „diabet asociat malnutriției”, însă în 1999 a eliminat această clasificare din cauza lipsei de dovezi concludente.

Importanța recunoașterii oficiale

Recunoașterea oficială a diabetului de tip 5 de către IDF reprezintă un pas esențial în conștientizarea și abordarea unei probleme de sănătate care a fost mult timp neglijată și care afectează milioane de persoane la nivel global. Această decizie va permite dezvoltarea de ghiduri oficiale de diagnostic și tratament, precum și crearea unui registru global de cercetare și a unor module educaționale pentru formarea profesioniștilor din domeniul sănătății.

Perspective și cercetări viitoare

Un grup de lucru pentru diabetul de tip 5, co-prezidat de Dr. Meredith Hawkins de la Albert Einstein College of Medicine și Dr. Nihal Thomas de la Christian Medical College din Vellore, India, a fost format pentru a elabora în următorii doi ani ghiduri oficiale de diagnostic și tratament pentru această formă de diabet.

Această recunoaștere oficială este rezultatul a zeci de ani de cercetare și advocacy, în special din partea Dr. Hawkins, care a studiat această formă de diabet începând din 2005 și a fondat Global Diabetes Institute pentru a se concentra pe această problemă.

Recunoașterea oficială a diabetului de tip 5 deschide noi perspective în diagnosticarea și tratamentul acestei forme de diabet, oferind speranță pentru milioane de persoane afectate și subliniind importanța abordării malnutriției ca factor determinant în sănătatea metabolică.

Numit capivasertib, medicamentul este dezvoltat de compania AstraZeneca. Potrivit unui cercetător de la Institutul de Cercetare a Cancerului, atunci când este administrat împreună cu terapia hormonală, capivasertib dublează durata de control asupra bolii, oferind pacienților mai mult timp de calitate alături de cei dragi.

Această terapie inovatoare acționează țintit asupra unei proteine numite AKT, care joacă un rol esențial în răspândirea celulelor canceroase. Cercetările pentru dezvoltarea medicamentului au început acum două decenii, iar oamenii de știință îl consideră, în prezent, cel mai eficient tratament disponibil pentru cancerul în stadiu avansat.

Rezultatele unui studiu realizat pe un eșantion de 708 femei cu cancer de sân avansat sau metastatic au arătat că, în combinație cu terapia hormonală, capivasertib a reușit să încetinească evoluția bolii de la 3,6 luni la 7,3 luni și a redus dimensiunea tumorilor în 23% dintre cazuri. O pacientă care a urmat tratamentul a afirmat că medicamentul i-a prelungit viața și i-a îmbunătățit semnificativ calitatea acesteia, generând mai puține efecte adverse comparativ cu tratamentele anterioare. De asemenea, capivasertib poate amâna necesitatea unor tratamente mai agresive, precum chimioterapia.

Cancerul de sân rămâne cea mai frecventă formă de cancer în Marea Britanie, afectând una din șapte femei de-a lungul vieții. Aproximativ 75% dintre paciente supraviețuiesc mai mult de 10 ani după diagnostic. În cazurile în care boala recidivează și se extinde în alte zone ale corpului, tratamentele disponibile vizează controlul cancerului, reducerea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții. Printre opțiunile terapeutice se numără chimioterapia, radioterapia și medicamentele care acționează fie prin blocarea hormonilor, fie prin stimularea sistemului imunitar, fie prin țintirea mecanismelor care favorizează proliferarea celulelor canceroase.

Legătura dintre fumat și nevoile emoționale din copilărie

Conform literaturii de specialitate, indivizii care nu au beneficiat de îngrijire și afecțiune adecvată în copilărie pot dezvolta mecanisme alternative de coping (copingul este efortul cognitiv și comportamental prin care o persoană reduce, stăpânește sau tolerează diverse solicitări care îi depășesc resursele personale) pentru a gestiona stresul și anxietatea. Aceste mecanisme includ comportamente repetitive și ritualice, precum fumatul, care oferă o senzație temporară de calm și control. Gestul de a duce țigara la gură și procesul de inhalare și expirare a fumului pot imita ritmul lent al respirației unui bebeluș ținut în brațe, oferind o senzație de protecție și siguranță.

Impactul asupra sistemului nervos și chimiei creierului

Persoanele care au experimentat lipsa afecțiunii materne pot dezvolta un sistem nervos hiperactiv, rămânând într-o stare constantă de alertă. Acest lucru duce la niveluri ridicate de cortizol, hormonul stresului, și la deficite de dopamină și serotonină, neurotransmițători responsabili pentru plăcere și relaxare. Fumatul, prin nicotina inhalată, stimulează temporar eliberarea acestor neurotransmițători, oferind o senzație efemeră de bine și reducând anxietatea.

Fumatul ca mecanism de coping și iluzia controlului

Pentru mulți fumători, țigara devine un companion constant în momentele de stres sau singurătate. Pauzele de fumat oferă o evadare temporară din realitate și creează iluzia controlului asupra situațiilor stresante. Gesturile repetitive asociate fumatului, precum aprinderea țigării și inhalarea fumului, induc o stare de ritmicitate și stabilitate, contribuind la senzația de calm.

Conștientizarea și alternative sănătoase

Recunoașterea legăturii dintre fumat și nevoile emoționale nesatisfăcute este esențială pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de renunțare la acest obicei. Înlocuirea fumatului cu alte forme de autoliniștire, precum exercițiile de respirație, meditația sau activitățile fizice, poate ajuta la gestionarea stresului și anxietății într-un mod sănătos. De asemenea, terapia psihologică poate fi benefică în explorarea și rezolvarea problemelor emoționale din trecut, contribuind la reducerea dependenței de fumat ca mecanism de coping.

Fumatul poate fi mai mult decât un simplu obicei; pentru unii, reprezintă o modalitate de a compensa lipsurile emoționale din copilărie. Înțelegerea acestor conexiuni profunde poate fi un pas important în procesul de renunțare la fumat și în adoptarea unui stil de viață mai sănătos.

Un factor esențial care menține România pe această poziție îngrijorătoare este accesul deficitar la servicii medicale de prevenție și diagnostic precoce, în special în zonele rurale și în comunitățile sărace. De asemenea, stigmatizarea persoanelor bolnave și lipsa de informare contribuie la întârzierea diagnosticării și a tratamentului. În acest context, rata de succes a tratamentului pentru tuberculoza sensibilă la medicamente este de aproximativ 85%, însă pentru tuberculoza multidrog rezistentă rata este considerabil mai mică, în jur de 40%.

Ministerul Sănătății și Institutul „Marius Nasta” din București gestionează programe de combatere a bolii, finanțate inclusiv din fonduri europene. Acestea vizează îmbunătățirea infrastructurii medicale, achiziționarea de echipamente moderne pentru diagnostic rapid, precum și derularea de campanii de informare și screening în comunitățile vulnerabile. De asemenea, există programe mobile care asigură depistarea și tratamentul la nivel local, acolo unde accesul la spitale este dificil.

În România, rata de incidență a tuberculozei este de 4 ori mai mare decât media Uniunii Europene. Cifrele arată că, deși s-au făcut pași importanți în reducerea numărului de cazuri, provocările structurale și socio-economice continuă să alimenteze persistența bolii. În zonele defavorizate, unde sărăcia este la cote ridicate și accesul la apă potabilă sau condiții de igienă este redus, riscul de infectare cu bacilul Koch este mult mai mare.

Tuberculoza este o boală infecțioasă cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis, care se transmite pe cale aeriană. România depune eforturi pentru a îmbunătăți depistarea precoce, deoarece un diagnostic tardiv poate agrava șansele de recuperare ale pacienților și poate crește riscul de răspândire a bolii în comunitate. Autoritățile încearcă să depășească aceste dificultăți și prin digitalizarea evidențelor pacienților și prin integrarea tratamentului ambulatoriu, pentru a reduce timpul de spitalizare.

Una dintre provocările majore rămâne tuberculoza multidrog rezistentă, care necesită tratamente mai lungi și mai costisitoare. Aceste forme de tuberculoză sunt mai greu de tratat, iar rata de succes a terapiei este inferioară față de cazurile obișnuite.

Deși România a înregistrat progrese importante în combaterea tuberculozei, continuă să fie țara cu cea mai mare incidență din Uniunea Europeană în 2024. Eforturile de prevenție, diagnostic rapid și tratament trebuie intensificate, mai ales în comunitățile vulnerabile.

Metastazele și provocările asociate

Metastazele reprezintă procesul prin care celulele canceroase se desprind de tumora primară și se răspândesc în alte părți ale corpului, formând tumori secundare. Acest fenomen complică tratamentul și este responsabil pentru majoritatea deceselor asociate cancerului. Prevenirea sau încetinirea metastazelor rămâne o provocare majoră în oncologie.

Mecanismul prin care aspirina poate inhiba metastazele

Studiul menționat a evidențiat că aspirina poate influența activitatea trombocitelor, celule sanguine esențiale în procesul de coagulare. Trombocitele produc tromboxan A2 (TXA2), o substanță care, pe lângă rolul său în coagulare, poate suprima activitatea celulelor T ale sistemului imunitar, responsabile de distrugerea celulelor canceroase. Prin inhibarea producției de TXA2, aspirina permite celulelor T să funcționeze mai eficient în identificarea și eliminarea celulelor canceroase care încearcă să se răspândească.

Studii anterioare și dovezi suplimentare

Aceste descoperiri se aliniază cu cercetări anterioare care au sugerat că administrarea zilnică a unei doze mici de aspirină poate reduce riscul de metastaze la pacienții cu anumite tipuri de cancer. De exemplu, s-a observat o scădere a mortalității și a riscului de recurență la pacienții care au inclus aspirina în regimul lor terapeutic.

Avertismente și considerații

Deși aceste rezultate sunt promițătoare, experții avertizează împotriva automedicației cu aspirină fără consult medical. Aspirina poate provoca efecte secundare, cum ar fi sângerări gastrointestinale și ulcere stomacale. Este esențial ca pacienții să discute cu medicul lor înainte de a începe orice regim de aspirină, pentru a evalua beneficiile și riscurile potențiale.

Perspective

Descoperirea că aspirina poate întări răspunsul imun împotriva celulelor canceroase oferă o perspectivă nouă în prevenirea metastazelor. Având în vedere costul redus și accesibilitatea aspirinei, aceasta ar putea deveni o opțiune terapeutică valoroasă în completarea tratamentelor oncologice existente. Cu toate acestea, sunt necesare studii clinice suplimentare pentru a confirma eficacitatea și siguranța aspirinei în acest context, înainte ca aceasta să fie recomandată pe scară largă în practica medicală.

Cine ar trebui să ia în considerare utilizarea injecțiilor pentru pierderea în greutate?

Conform ghidurilor clinice, aceste medicamente sunt recomandate în următoarele situații:

• Indice de masă corporală (IMC) ≥ 30: Persoanele cu un IMC de 30 sau mai mare sunt considerate obeze și pot beneficia de tratament farmacologic pentru pierderea în greutate.
• IMC ≥ 27 cu comorbidități asociate: Pentru cei cu un IMC de 27 sau mai mare, care prezintă afecțiuni legate de greutate, precum diabetul zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială sau dislipidemia, medicamentele pentru pierderea în greutate pot fi indicate.

Este esențial ca aceste medicamente să fie prescrise de un medic specialist, în cadrul unui program cuprinzător de gestionare a greutății, care include modificări ale dietei, activitate fizică și terapie comportamentală.

Cine nu ar trebui să utilizeze injecțiile pentru pierderea în greutate?

Există anumite situații în care aceste medicamente nu sunt recomandate:

• Hipertensiune arterială necontrolată sau afecțiuni cardiace: Pacienții cu hipertensiune arterială necontrolată sau cu istoric de afecțiuni cardiace nu ar trebui să utilizeze anumite medicamente pentru pierderea în greutate, cum ar fi fentermina și dietilpropiona.
• Episoade de convulsii, depresie severă: Medicamentele care conțin bupropionă/naltrexonă sunt contraindicate la persoanele cu antecedente de convulsii sau depresie severă.
• Interacțiuni medicamentoase: Este important ca medicul să evalueze istoricul medical al pacientului și să ia în considerare posibilele interacțiuni cu alte medicamente administrate concomitent.

Evidența stiințifică și opiniile experților despre injecțiile pentru pierderea în greutate

Studiile clinice au demonstrat că injecțiile pentru slăbit, precum semaglutida și liraglutida, sunt eficiente atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Într-un studiu randomizat, participanții care au utilizat semaglutida împreună cu modificări ale stilului de viață au pierdut între 10-15% din greutatea inițială, comparativ cu 2.5-5% în grupul placebo. Liraglutida a arătat rezultate similare pe o perioadă de 56 de săptămâni.

Aceste medicamente acționează prin încetinirea golirii stomacului, reducerea apetitului și îmbunătățirea sensibilității la insulină, contribuind astfel la reducerea consumului caloric. În plus, ele pot avea beneficii metabolice, cum ar fi un mai bun control al glicemiei și posibile avantaje cardiovasculare.

Cu toate acestea, există îngrijorări privind menținerea efectelor pe termen lung, deoarece pacienții pot recăpăta greutatea pierdută dacă opresc brusc tratamentul fără un plan adecvat de menținere. Cercetările continuă pentru a stabili dozele optime, siguranța pe termen lung și posibile terapii combinate pentru eficiență crescută.

Opiniile Experților:

Specialiștii în endocrinologie subliniază că injecțiile pentru pierderea în greutate trebuie integrate într-o strategie holistică, care include nutriție adecvată, exerciții fizice și suport comportamental.

• Endocrinologii recomandă monitorizarea atentă a pacienților pentru a gestiona efectele secundare și a evalua eficacitatea tratamentului.
• Nutriționiștii subliniază importanța adoptării unor obiceiuri alimentare sănătoase, deoarece medicamentele trebuie să fie un suport, nu un substitut al schimbărilor stilului de viață.
• Medicii de familie trebuie să ia în considerare sănătatea generală a pacienților și să coordoneze tratamentele pentru afecțiuni asociate, cum ar fi hipertensiunea sau dislipidemia.

Educația pacientului este esențială pentru a evita așteptările nerealiste și pentru a asigura o utilizare corectă a tratamentului. De obicei, o echipă multidisciplinară formată din consilieri, nutriționiști și specialiști în activitate fizică ajută la sprijinirea pacienților care optează pentru aceste injecții.

Agoniștii receptorilor GLP-1, precum semaglutida și liraglutida, sunt o opțiune promițătoare pentru persoanele care se confruntă cu obezitate și complicațiile acesteia. Studiile arată că aceste medicamente pot duce la o pierdere semnificativă în greutate și îmbunătățiri metabolice, dar nu sunt potrivite pentru toți pacienții.

Efectele secundare, cum ar fi disconfortul gastrointestinal, necesită supraveghere medicală. Experții subliniază că injecțiile nu sunt suficiente pentru rezultate sustenabile – schimbările în dietă, exercițiile fizice și sprijinul emoțional sunt esențiale pentru succesul pe termen lung.

Concluzie

Injecțiile pentru pierderea în greutate pot fi o opțiune eficientă pentru anumite persoane care se confruntă cu obezitatea sau supraponderalitatea, în special atunci când metodele tradiționale, precum dieta și exercițiile fizice, nu au fost suficiente. Cu toate acestea, utilizarea acestor medicamente trebuie să fie atent monitorizată de un specialist, având în vedere posibilele contraindicații și efecte secundare. O abordare integrată, care combină tratamentul farmacologic cu modificări ale stilului de viață, oferă cele mai bune șanse pentru o pierdere în greutate sustenabilă și pentru îmbunătățirea sănătății generale.

Aceste constatări sunt în concordanță cu alte studii care sugerează că un consum moderat de cafea poate oferi beneficii pentru sănătate, inclusiv reducerea riscului de boli cardiovasculare, anumite tipuri de cancer și boli neurodegenerative.

Cu toate acestea, este important de menționat că adăugarea de zahăr sau alte îndulcitori în cafea poate anula aceste beneficii. Consumul de băuturi îndulcite este asociat cu un risc crescut de obezitate și diabet de tip 2. Prin urmare, pentru a maximiza beneficiile consumului de cafea, se recomandă consumul acesteia fără adaos de zahăr sau cu îndulcitori naturali și în cantități moderate.

În concluzie, consumul moderat de cafea neîndulcită poate contribui la reducerea riscului de diabet de tip 2 și poate oferi alte beneficii pentru sănătate. Este esențial să fim atenți la modul în care ne preparăm cafeaua și să evităm adăugarea de zahăr sau alți îndulcitori care ar putea diminua aceste efecte pozitive.

Cercetătorii de la Universitatea din Boston au analizat efectele zolpidemului, un medicament utilizat frecvent pentru insomnie, asupra acestui proces la șoareci. Deși zolpidemul a indus un somn mai profund, acesta a redus cu 50% oscilațiile norepinefrinei și cu 30% eficiența sistemului glinfatic. Acest lucru sugerează că, deși astfel de medicamente pot ajuta la adormire, ele ar putea împiedica creierul să se curețe eficient, crescând riscul de acumulare a proteinelor toxice asociate bolilor precum Alzheimer și Parkinson.

Aceste descoperiri ridică semne de întrebare asupra siguranței pe termen lung a pastilelor pentru somn. O arhitectură naturală a somnului pare crucială pentru sănătatea creierului, iar interferența cu mecanismele naturale de curățare ar putea avea consecințe grave. Studiul sugerează că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege mai bine efectele acestor medicamente asupra creierului uman și pentru a dezvolta soluții care să susțină atât calitatea somnului, cât și sănătatea neurologică.

Sursa: https://www.medicalnewstoday.com/articles/common-sleep-medication-may-prevent-brain-from-clearing-waste#The-interaction-between-brain-health-quality-sleep-and-overall-health

1. Răcelile și infecțiile respiratorii

Odată cu scăderea temperaturilor și creșterea umidității, virusurile și bacteriile se răspândesc mai ușor. Printre cele mai frecvente probleme se numără răcelile, gripa și alte infecții respiratorii. Simptomele includ tuse, nas înfundat, dureri de gât, febră și oboseală.

Sfaturi pentru prevenire:

• Spală-te des pe mâini cu apă și săpun, mai ales după ce ai intrat în contact cu suprafețe publice.
• Folosește un dezinfectant pentru mâini când nu ai acces la apă și săpun.
• Evita contactul apropiat cu persoane care prezintă simptome de răceală sau gripă.
• Adoptă un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată și odihnă corespunzătoare pentru a-ți susține sistemul imunitar.

2. Alergiile sezoniere

Chiar dacă sezonul alergiilor este de obicei asociat cu primăvara, toamna aduce, de asemenea, alergii, în special datorită sporilor de mucegai și a polenului de la buruienile de toamnă, precum ambrozia. Simptomele pot include strănut, mâncărimi ale ochilor, nas înfundat și tuse.

Sfaturi pentru prevenire:

• Închide ferestrele în zilele cu vânt sau când nivelul de polen este ridicat.
• Curăță regulat filtrele de aer din locuință și folosește un umidificator pentru a preveni acumularea de mucegai.
• Schimbă hainele și fă un duș după ce ai petrecut timp în aer liber, pentru a elimina polenul acumulat.

3. Probleme articulare și reumatice

Pentru multe persoane care suferă de afecțiuni reumatice, cum ar fi artrita, toamna poate agrava simptomele din cauza scăderii temperaturilor și a umidității crescute. Acest lucru poate cauza dureri articulare și rigiditate.

Sfaturi pentru prevenire:

• Încălzește-ți corpul înainte de a face mișcare sau exerciții fizice și încearcă să eviți expunerea prelungită la frig.
• Poartă haine călduroase și evită umiditatea, mai ales dacă ieși în aer liber.
• Adoptă un stil de viață activ, cu exerciții fizice ușoare pentru a menține articulațiile flexibile și sănătoase.

4. Depresia sezonieră

Pe măsură ce zilele devin mai scurte și lumina naturală scade, unele persoane pot experimenta depresie sezonieră sau tulburarea afectivă sezonieră (SAD). Aceasta se manifestă prin simptome de tristețe, oboseală, lipsă de energie și interes redus pentru activitățile zilnice.

Sfaturi pentru prevenire:

• Petrece timp în aer liber în timpul zilei pentru a beneficia de cât mai multă lumină naturală.
• Fă exerciții fizice regulate pentru a stimula producția de endorfine, hormonii fericirii.
• Discută cu un specialist dacă simptomele persistă și devin greu de gestionat; terapia luminoasă este adesea recomandată.

5. Probleme digestive

Toamna vine cu o abundență de preparate delicioase, multe dintre ele grele și bogate în calorii. Schimbările în dietă pot duce la probleme digestive, precum indigestie, constipație sau chiar intoxicații alimentare, mai ales dacă alimentele sunt depozitate incorect.

Sfaturi pentru prevenire:

• Consumă alimente proaspete și depozitează-le corect.
• Menține o dietă echilibrată, bogată în fibre, legume și fructe de sezon, pentru a-ți susține sistemul digestiv.
• Hidratează-te corespunzător și evită consumul excesiv de dulciuri, de băuturi carbogazoase și alcoolice.

Toamna poate aduce o serie de provocări pentru sănătate, dar cu o atenție sporită la prevenție și un stil de viață echilibrat, poți să te bucuri de aceasta perioada din an fără griji. Asigură-te că respecți măsurile de prevenție recomandate, iar dacă simți că te confrunți cu probleme mai serioase de sănătate, consultă un specialist. Nu în ultimul rând, păstrează o atitudine pozitivă și nu uită să zâmbești și să te bucuri de viață.

Pojarul sau rujeoala este o boală a copilariei cauzată de un virus. În trecut a fost o afecțiune frecventă, însă astăzi pojarul poate fi prevenit prin vaccinare. 9 din 10 persoane neimunizate care stau în apropierea persoanei infectate se vor infecta la randul lor. La copiii mici, pojarul poate duce la deces.

Acest medicament antiretroviral, dezvoltat de gigantul american Gilead pe baza moleculei de Lenacapavir, ar putea aduce schimbări în lupta împotriva SIDA, susţin numeroşi specialişti internaţionali.

Tratamentul necesită numai două injecţii pe an, ceea ce îl face mult mai uşor de administrat comparativ cu comprimatele zilnice. În plus, este testat ca medicament preventiv (PrEP) pentru evitarea infecţiei, cu o eficacitate de 100%, conform unui studiu preliminar recent.

Acest tratament, utilizat „ca un vaccin”, ar putea „stopa transmiterea HIV” dacă este administrat celor cu risc ridicat, cum ar fi persoane homosexuale sau bisexuale, lucrători sexuali, deţinuţi sau femei tinere, în special în Africa, a declarat pentru AFP Andrew Hill de la Universitatea Britanică din Liverpool, care a prezentat studiul, scrie wall-street.ro.

Într-un prim studiu clinic uman pe patru pacienți adulți, un vaccin cu ARNm pentru cancer dezvoltat la Universitatea din Florida a reprogramat rapid sistemul imunitar pentru a ataca glioblastomul, cea mai agresivă și mai letală tumoare cerebrală.

Rezultatele susțin studiul realizat pe 10 câini de companie, care sufereau de tumori cerebrale, ai căror proprietari au aprobat participarea la studiu, deoarece nu aveau alte opțiuni de tratament, precum și rezultatele de la modele preclinice de șoareci. Descoperirea acum va fi testată într-un studiu clinic pediatric de fază 1 pentru cancerul cerebral.

Raportată la 1 mai în revista Cell, descoperirea reprezintă o nouă modalitate potențială de a recruta sistemul imunitar pentru a lupta împotriva cancerelor rezistente la tratament, folosind o iterație a tehnologiei ARNm și a nanoparticulelor lipidice, similar cu vaccinurile COVID-19, dar cu două diferențe cheie: utilizarea celulelor tumorale proprii ale pacientului pentru a crea un vaccin personalizat și un mecanism complex de livrare recent conceput în cadrul vaccinului.

„În loc să injectăm particule individuale, injectăm grupuri de particule care se înfășoară unele în jurul celeilalte, ca o pungă plină cu ceapă”, a spus autorul principal Elias Sayour, MD, Ph.D., medic oncolog pediatru UF Health, scrie sciencedaily.com.

Gripa și răceala au început să devină o problemă pentru tot mai multe persoane, în special în sezonul rece. Diferența de temperatură cu care ne confruntăm în fiecare zi reprezintă una dintre principalele cauze ce stau la baza răcelilor și gripelor de sezon, provocând sistemul imunitar la o luptă continuu. Însă multe persoane nu merg la medic atunci când își dau seama că se luptă cu o răceală sau o gripă, motiv pentru care este important să ne dăm seama care este diferența dintre cele două.

Diferențele dintre răceală și gripă

Gripa

Atât gripa, cât și răceala, sunt boli ale căilor respiratorii, însă sunt cauzate din motive diferite. Gripa este cauzată de virusurile gripale A și B, iar de cele mai multe ori, aceasta se manifestează foarte rapid, cauzând complicații copiilor mici, vârstnicilor, dar și persoanelor cu sistem imunitar slăbit.

Pentru a ne da seama că avem gripă, putem să urmărim dacă avem principalele simptome asociate cu această boală respiratorie, precum febră înaltă, frisoane, dureri musculare și de cap, oboseală severă și tuse uscată.

Gripa este asociată adesea cu febră înaltă și dureri musculare intense, în timp ce răceala este adesea însoțită de simptome ușoare, însă neplăcute, precum congestie nazală și durere în gât. O altă diferență dintre gripă și răceala este durata de desfășurare a acestora, răceala putând fii rezolvată după doar câteva zile, în timp ce persoanele ce au gripă pot fi îmbolnăvite și pentru mai mult de o săptămână.

Răceala

Răceala este tot o boală respiratorie ce este cauzată de mai multe virusuri, cel mai frecvent rinovirusurile, iar principalele simptome pe care le prezintă răceala sunt mai ușoare față de cele asociate cu gripa, precum secreții nazale, strănut, dureri în gât și tuse ușoară. Aceasta este și prima diferență pe care o putem observa între gripă și răceală, mai exact severitatea simptomelor.

Răceala nu poate duce la complicații severe, în timp ce persoanele ce nu își tratează gripa pot ajunge la complicații, precum pneumonia, bronșita și alte infecții respiratorii superioare.

Cum ne tratăm de răceală / gripă

Se recomandă ca persoanele ce prezintă simptome de gripă sau răceală să ia legătura cu medicul de familie și să se izoleze câteva zile pentru a nu transmite boala. Cei mici nu trebuie trimiși la școală / grădiniță dacă prezintă simptomele de viroză, precum tuse, dureri în gât, mialgii, febră, astfel încât să evităm să transmitem virusul. De asemenea, vă reamintim că virozele nu pot fi tratate cu antibiotice, fiind recomandat un tratament simptomatic și multă hidratare.

În cazul răcelilor și gripelor, ne putem întări sistemul imunitar și putem ajuta organismul să lupte cu aceste viroze prin administrarea de tratament medicamentos simtomatic, dar și prin consumul unor alimente cum ar fi mierea, usturoiul și ghimbirul. Totodată, se recomandă consumul de citrice și alte alimente bogate în Vitamina C. Nu uitați să vă hidratați.

Se recomandă inclusiv băile calde, care pot reduce simptomele de răceală sau gripă la adulți. Adăugarea de sare în apă poate duce la reducerea durerilor de corp. Adaugarea catorva picaturi de ulei esential, cum ar fi cel de arbore de ceai, ienupar, rozmarin, cimbru, portocala, lavanda sau eucalipt, poate avea, de asemenea, un efect calmant.

O mutație genetică te protejează de Parkinson

Cercetătorii au început să prezinte primele informaţii referitoare la modul în care această particularitate genetică ar putea proteja împotriva bolii Parkinson prin conservarea funcţiei unei enzime esenţiale necesare pentru metabolismul şi supravieţuirea celulelor, potrivit Agerpres.

Pe viitor, o mai bună înţelegere a acestui mecanism de protecţie ar putea conduce la noi tratamente pentru această boală, au scris oamenii de ştiinţă în raportul lor publicat la 3 ianuarie în jurnalul de specialitate Molecular Psychiatry.

„Acest studiu ne ajută să înţelegem de ce oamenii dezvoltă Parkinson şi cum am putea dezvolta noi terapii pentru această boală devastatoare”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Pinchas Cohen, decan al Facultăţii de Gerontologie Leonard Davis din cadrul Universităţii California de Sud (USC), citat într-un comunicat.

Când și cum apare boala Parkinson?

Boala Parkinson apare atunci când celulele din creier responsabile de controlul mişcărilor mor în timp. Pierderea acestor neuroni provoacă simptomele binecunoscute ale bolii, cum ar fi tremurături, rigiditate musculară şi afectarea echilibrului, precum şi efecte mai puţin cunoscute, inclusiv modificări emoţionale, tulburări de somn şi declin cognitiv.

Oamenii de ştiinţă nu cunosc pe deplin ce anume declanşează pierderea neuronilor în boala Parkinson, însă o disfuncţie a mitocondriilor, fabricile de energie ale celulelor, a fost mult timp considerată un semn distinctiv al afecţiunii. Mutaţia genetică descoperită în noul studiu este asociată funcţiei mitocondriilor, ceea ce subliniază importanţa acestei conexiuni.

Mitocondriile au propriul ADN

Majoritatea ADN-ului nostru se află în centrele de control ale celulelor, sau nuclee, însă mitocondriile poartă de fapt propriul lor set de ADN care este transmis de la mamă la urmaşi.

În studiile anterioare, Cohen şi colegii săi au descoperit că o mică proteină produsă în mitocondrii, numită SHLP2, pare să deţină cheia funcţiei acestor centrale de energie şi prezintă un declin odată cu înaintarea în vârstă. Ulterior, alţi cercetători au constatat că anumite versiuni ale genei asociate SHLP2 au legătură cu un risc mai mic de apariţie a bolii Parkinson, însă motivul nu era clar.

Gena SHLP2, secretul în lupta cu boala Parkinson?

Prin urmare, Cohen şi colaboratorii săi şi-au concentrat atenţia asupra genei SHLP2 în cel mai recent studiu al lor. Ei au analizat, în primul rând, diferite versiuni ale genei în ADN-ul mitocondrial a mii de persoane care au participat la trei studii ample, pe termen lung.

Versiunea protectoare a SHLP2 a apărut la 1% dintre aceşti indivizi, cu toţii de origine europeană, şi a fost asociată cu o înjumătăţire a riscului de dezvoltare a bolii Parkinson comparativ cu alte versiuni ale genei.

Scarlatina este o boală acută infecțioasă determinată de tipuri toxigene de streptococ beta-hemolitic grup A, caracterizată clinic prin angină, febră, vărsături și exantem specific (erupție scarlatină), cel mai frecvent afectând grupa de vârstă cuprinsă între 5 și 15 ani (scarlatina la copii).

Scarlatina

Diagnosticul este pus pe baza culturii din proba de exsudat faringian. Tratamentul este cu antibiotic, penicilina fiind antibioticul de prima intenție. Frecvent, este o boala ușoară, însă la unii pacienți netratați, în evoluția bolii pot apare complicații infecțioase și post-infecțioase, unele severe. Exemple de complicații tardive postinfecțioase sunt reumatismul articular acut și glomerulonefrita acuta. În prezent, datorită tratamentului cu antibiotice, aceste complicații au devenit rare.

Cauze

Scarlatina este o infecție bacteriană determinată de anumite tipuri de streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes), care produc toxina eritrogena (eritrotoxina). Streptococcus pyogenes este unul dintre patogenii umani importanți, singurul rezervor cunoscut în natura fiind reprezentat de om.

Bacteria poate fi gasită pe piele, la nivelul gâtului și nasului unde poate trăi fără să provoace probleme. În anumite circumstanțe, streptococul beta-hemolitic de grup A poate provoca infecții noninvazive, cum ar fi faringita sau amigdalita acuta, impetigo (o infecție a pielii) și scarlatina. În rare ocazii, poate cauza boli severe, ca de exemplu sindromul de șoc toxic, fasciita necrozanta și septicemie.

Transmitere

Streptococul beta hemolitic de grup A se transmite astfel:

• Prin contact direct, pe cale aerogena, prin picăturile respiratorii de mucus și salivă care pot fi răspândite prin tuse, strănut, râs sau vorbit de persoanele bolnave. Într-o măsură mai mică, streptococul poate fi transmis de purtătorii asimptomatici (persoane sănătoase care au bacteria și nu prezintă simptome). Contactul direct strâns este modalitatea cea mai frecventă de transmitere, de aceea, riscul de îmbolnavire este mai mare în colectivități și familie.
• Rar, prin intermediul alimentelor contaminate.
• Foarte rar, prin contact indirect, pin atingerea feței, a ochilor sau gurii după ce persoana a atins obiecte contaminate (căni, farfurii, pixuri, jucării sau suprafețe precum mesele, etc.), folosite sau atinse de persoana bolnavă.
• Excepțional, prin contactul cu leziunile cutanate produse de streptococul beta-hemolitic de grup A.

Contagiozitate

Contagiozitatea persoanei bolnave de scarlatină (probabilitatea de a transmite boala) durează atâta timp cât streptococul este prezent în nas, faringe sau pe tegumente. Bolnavul este contagios cu 6 zile înainte de debutul bolii. Dupa începerea tratamentului cu antibiotic, contagiozitatea dispare dupa 24 -maxim 48 ore. Totuși, bolnavii netratați cu antibiotic pot fi surse de infecție chiar și pentru 2-3 săptămâni. Daca există leziuni cutanate purulente, contagiozitatea se poate prelungi mult mai mult (luni de zile).

Se apreciază că aproximativ 20% din populație este purtătoare de streptococ beta-hemolitic de grup A la nivelul orofaringelui. În acest context, scarlatina poate determina apariția de focare în colectivitățile de copii pre-școlari și școlari. Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani au o receptivitate mai mare pentru scarlatină.

Semne și simtome

• Scarlatina debutează brusc cu febră înaltă (> 38.3oC) și amigdalită acută (angina sau „roșu în gât”). Amigdalele sunt umflate, roșu intens, cu sau fără puroi, iar ganglionii de la nivelul gâtului sunt adesea măriți și dureroși. Copilul are durere intensă în gât și dificultate la înghițit. Frecvent, pacientul are cefalee (durere de cap), frisoane, vărsături și o stare generală de rău.
• La 1-2 zile de la debutul bolii, apare eritemul caracteristic sub forma de pete roșii mici, de 1-2 mm. Intițial, acestea sunt plate, dar devin treptat proeminente. Sunt fine și aspre la pipăit, având textura de smirghel. Erupția apare inițial la nivelul toracelui și se răspândește apoi rapid în alte părți, frecvent fără să afecteze palmele și fața. Erupția cutanată dispare, în general, în aproximativ 7 zile.
• In prima zi de boală, limba este acoperită cu un depozit alb-cenusiu. Treptat, în urmatoarele zile se descuamează, căpătând un aspect zmeuriu, dat de papilele gustative care devin astfel proeminente. La 10-12 zile începe reepitelizarea (refacerea mucoasei) limbii, aceasta devenind roșu închis și lucioasă, fiind denumită „limba lăcuită” sau „limba de pisică”.
• În perioada de covalescență, după dispariția febrei și a erupției, în zilele 7-15 de boală, apare o descuamare furfuracee (făinoasă) pe față, urechi, gât și torace și în lambouri pe degetele de la mâini și picioare, palme și tălpi. Descuamarea persistă 2-3 săptămâni. În cazurile ușoare de scarlatina, poate trece neobservată.

Diagnosticarea

Principalul scop al diagnosticării infecțiilor streptococice este reducerea riscului de dezvoltare a complicațiilor. Testarea confirmă diagnosticul și permite începerea rapidă a tratamentului cu antibiotic.

Testul de depistare rapida a antigenului streptococului beta-hemolitic de grup A

Cel mai rapid mod de diagnosticare se face prin testul de depistare rapidă a antigenului streptococului beta-hemolitic de grup A. Testul permite obținerea unui rezultat în câteva minute, comparativ cu rezultatele culturii care devin disponibile in 24-72 ore. Dacă testul este pozitiv (a identificat prezenta bacteriei), se începe imediat tratamentul cu antibiotic. Daca testul este negativ, în prezenta unor manifestări clinice sugestive, se impune obligatoriu efectuarea exudatului faringian.

Exudat faringian

Cultura din proba de exudat faringian este “investigația de aur” pentru diagnosticul anginelor streptococice. Dacă exudatul este recoltat corect, cultura are o precizie de 90-95% în diagnosticul anginelor streptococice. Recoltarea probelor de exudat faringian se face înainte de începerea tratamentului cu antibiotic. Dezavantajul acestui test este obținerea rezultatului  în 1-3 zile.

Tratament

Fiind o infecție bacteriană, tratamentul scarlatinei constă din antibiotice, de elecție penicilina. În cazul în care copilul este alergic la penicilină, medicul va prescrie un alt antibiotic (eritromicină, claritromicină sau azitromicină). NU aplicați tratament după ureche! Consultați medicul pentru control și tratament de specialitate.

Boala este autolimintantă – infecția poate trece dupa 1-2 săptămâni, chiar și fără tratament. Totuși, tratamentul cu antibiotic limitează transmiterea bolii altor persoane (pacientul nu mai e contagios după 24 ore (maxim 48 de ore) de la începerea tratamentului cu antibiotic și previne complicațiile. De aceea, este important să se respecte durata completă a tratamentului prescris de medic, chiar dacă simptomele se ameliorează complet.

Cazurile ușoare de scarlatină se izolează la domiciliu minim 7 – 10 zile. Copilul se poate reîntoarce în colectivitate după cel puțin 24 de ore de antibiotic și dacă nu mai are febră.

Alte remedii

Pentru a diminua disconfortul și suferința copilului, puteți aplica și alte remedii pe lângă tratamentul medicamentos. Copilul trebuie să se odihnească, să se hidrarteze și să consume alimente care ameliorează disconfortul din gât. Lichidele calde (supa) și gustările reci contribuie la ameliorarea durerii în gât. Mențineți o temperatură adecvată în cameră și o umiditate corespunzătoare.

Prevenție

Nu există un vaccin care să prevină scarlatina. Cea mai buna strategie de prevenție a scarlatinei este respectarea măsurilor universale de precauție împotriva infecțiilor: igiena cotidiană – spălarea mâinilor cu apă și săpun, evitarea folosirii în comun a ustensilelor de mâncat. În cazul în care copilul tușește, este important să-și astupe nasul și gura cu un șervețel sau în plica cotului. Strănutul sau tușitul în palmă poate duce la transmiterea germenilor.

Despre virusurile gripale

Deși există 4 tipuri de virusuri Influenza (A, B, C și D), numai primele două ridică provocări de sănătate publică și sunt responsabile pentru sezoanele anuale de gripă. Virusul Influenza C poate genera simptome ușoare, dar nu este capabil să cauzeze epidemii, iar virusul Influenza D infectează în mare parte bovinele, iar până în prezent nu s-a înregistrat nicio infectare umană, informează raportuldegarda.ro.

Virusurile Influenza A și B

Virusurile Influenza A se împart la rândul lor în subtipuri, în funcție de proteinele de pe suprafața lor: hemaglutinină (H) și neuraminidază (N), existând 18 subtipuri H și 11 subtipuri N. Cele mai des întâlnite subtipuri în circulație sunt A(H1N1) și A(H3N2). Virusurile Influenza A(H1N1) sunt asociate pandemiei de gripă din 2009 și se află în circulație încă de atunci datorită modificărilor genetice suferite și modificărilor proprietăților antigenice.

Virusurile Influenza B nu se împart în subtipuri, însă se clasifică în familii de virusuri: B/Yamagata și B/Victoria. Spre deosebire de cele două subtipuri virale descrise anterior, virusurile Influenza B suferă modificări genetice și antigenice mai rar.

Simptome

Gripa este o boală respiratorie cauzată de infecția cu virusul gripal. Este foarte contagioasă, ceea ce înseamnă că se transmite cu ușurință de la o persoană la alta. Simptomele gripei pot varia de la ușoare la severe. La unii oameni, gripa provoacă simptome incomode precum febră, frisoane, dureri de cap și dureri musculare. Iar în alte cazuri, efectele sunt mult mai grave și uneori chiar pun viața în pericol.

Simptomele gripei la adulți:

• febră
• stare generală de rău, oboseală
• dureri de cap (cefalee)
• dureri musculare (mialgie)
• dureri în gât (disfagie)
• secreții nazale (rinoree) sau nas înfundat
• frisoane
• tuse

Simptomele gripei la copii:

• febră
• stare generală de rău, oboseală
• stare de iritabilitate
• dureri abdominale
• scaune diareice
• vărsături
• dureri musculare (mialgie)
• dureri în gât (disfagie)
• secreții nazale (rinoree) sau nas înfundat
• frisoane
• tuse

Cum se tratează gripa

Infecția cu virusul gripă este deosebit de periculoasă pentru cei cu risc de complicații, cum ar fi persoanele în vârstă, copiii foarte mici și cei cu afecțiuni cronice de sănătate. Cu toate acestea, poate provoca simptome severe și chiar punând viața în pericol la oricine, de orice vârstă.

Tratamentul antigripal se administrează pe baza simptomelor, fiind recomandate: hidratarea, odihna, medicamente antitermice și antialgice, decongestionante nazale și antitusive. Alte opțiuni de tratament pentru gripă sunt antiviralele, însă acestea se iau numai la recomandarea medicului, imediat după debutul simptomelor (1-2 zile). Luate în primele zile de la apariția simptomelor, antiviralele pot fi eficiente și pot scurta durata simptomelor. De asemenea pot scădea riscul apariției complicațiilor în rândul pacienților vulnerabili.

Pentru a preveni situațiile grave, se recomandă vaccinarea împotriva virusurilor gripale. În funcție de vârstă medicul de familie vă recomandă ce vaccin să administrați.

Cum funcționează vaccinul antigripal

Ca și alte vaccinuri, vaccinul antigripal folosește antigene gripale, molecule speciale care determină organismul să producă anticorpi care sunt special conceputi pentru a lupta împotriva infecției gripale. Fiecare virus și bacterie conține antigene unice. Odată ce corpul produce anticorpi pentru a lupta împotriva antigenilor gripei, sistemul imunitar este antrenat să recunoască germenii gripei de îndată ce intră în organism. Apoi, își intensifică producția de anticorpi împotriva gripei, astfel încât să poată preveni infecția.

Beneficiile vaccinului antigripal

Cel mai evident beneficiu al unui vaccin antigripal este de a preveni infectarea cu gripa. Dar un vaccin antigripal ajută și la prevenirea răspândirii bolii la alte persoane. De menționat că, odată ce ai virusul gripal, poate dura câteva zile înainte ca simptomele să apară. În acest timp, puteți răspândi infecția altora, inclusiv membrilor familiei și persoanelor cu risc crescut de complicații și deces.

Vaccinurile anuale împotriva gripei oferă beneficii semnificative celor cu risc de complicații ale gripei. Persoanele cu astm bronșic, BPOC sau boli de inimă, de exemplu, au mai multe șanse de a se îmbolnăvi grav, ceea ce ar putea duce la spitalizare sau chiar la deces. Persoanelor însărcinate, vaccinarea împotriva gripei le poate oferi protecție pentru mamă și copil timp de câteva luni după naștere.

Când să facem vaccinul antigripal pentru sezonul 2023-2024?

Momentul recomandat pentru vaccinarea antigripală nu s-a schimbat. Septembrie și octombrie sunt cele mai bune perioade de vaccinare pentru majoritatea oamenilor. Vaccinarea antigripală în lunile iulie și august nu este recomandată pentru majoritatea persoanelor, dar există câteva considerații privind vaccinarea în iulie și august pentru anumite grupuri de persoane:

Pentru adulți (în special pentru cei cu vârsta de 60+ de ani) și pentru persoanele însărcinate în primul și al doilea trimestru, vaccinarea în iulie și august trebuie evitată, cu excepția cazului în care nu va fi posibilă vaccinarea în septembrie sau octombrie.

Persoanele însărcinate care se află în al treilea trimestru pot face vaccinul antigripal în iulie sau august pentru a se asigura că bebelușii lor sunt protejați de gripă după naștere, când sunt prea mici pentru a fi vaccinați.

Copiii care au nevoie de două doze de vaccin antigripal trebuie să primească prima doză de vaccin imediat ce vaccinul devine disponibil. A doua doză trebuie administrată la cel puțin patru săptămâni după prima.

Vaccinarea este recomandată atât timp cât virusurile gripale reprezintă o amenințare. În unele sezoane, acest lucru poate fi până în mai sau iunie.

OMS a anunțat compoziția vaccinurilor gripale pentru sezonul gripal 2023-2024 în Emisfera Nordică. Tulpinile care vor intra în vaccinuile gripale tetravalente pentru sezonul următor ar trebui să conțină:

• ·     A/Victoria/4897/2022 (H1N1)pdm09 – tulpină similară;
• ·     A/Darwin/9/2021 (H3N2) – tulpină similară;
• ·     B/Austria/1359417/2021 (linia B/Victoria) – tulpină similară;
• ·     B/Phuket/3073/2013 (linia B/Yamagata) – tulpină similară.

Concluzii

Virozele respiratorii, răcelile și gripa fac parte din viața noastră. Ține doar de noi cât de mult ne imunizăm și ne ferim de virusurile gripale. Însă, chiar și așa, trăind în colectivitate, oricând putem să ne infectăm. Așa că se recomandăm vaccinarea antigripală. Voi vă vaccinați antigripal în sezonul 2023-2024?

Potrivit CDC, aproximativ 1 din 150 de persoane infectate dezvoltă o boala gravă care afectează sistemul nervos central: encefalita (inflamația creierului) sau meningita. Persoanele vârstnice și pacienți imunocompromiși au un risc mai mare de a dezvolta boala neuroinvaziva West Nile. Nu există vaccin împotriva infecției cu virusul West Nile sau tratament specific.

Virusul West Nile în România

Virusul West Nile (VWN) a fost identificat pentru prima dată în anul 1937 la un pacient din West Nile, Uganda (Africa), de aici și denumirea virusului.

În ultimii ani, tot mai multe țări din Europa au raportat cazuri de infecție cu virus West Nile la om. În 1996, România s-a confruntat cu cel mai mare numîr de neuroinfecții West Nile din Europa, înregistrand 352 de cazuri, informează medicover.ro. Conform Institutului Național de Sănătate Publica, printre factorii favorizanți pentru apariția acestor cazuri de infecție cu West Nile în România și în Europa în general, regăsim:

• Schimbările climatice (temperaturile ridicate, ploi abundente urmate de valuri de căldură). De altfel, cele mai multe cazuri apar în sezonul cald – sezonul țânțarilor, din timpul verii și până toamna.
• Intensificarea circulației de călători.
• Intensificarea circulației de mărfuri.

Simptomele infectiei cu West Nile

Perioada de incubatie a virusului este cuprinsa între 3 și 14 zile. 8 din 10 persoane infectate cu West Nile nu vor dezvolta simptome (asimptomatici). 1 din 5 persoane infectate cu West Nile vor dezvolta boala febrilă alaturi de simptome precum:

• Dureri de cap
• Dureri musculare
• Dureri articulare
• Vărsături
• Diaree
• Erupții cutanate.

Severitatea simptomelor variaza de la pacient la pacient. 1 din 150 de persoane infectate cu acest virus va dezvolta o boala severă, cu afectarea sistemului nervos central: encefalita (inflamatia creierului) sau meningita (inflamația membranelor care învelesc creierul și măduva spinării).

Simptomele bolii severe includ:

• Febra ridicata
• Dureri de cap
• Rigiditate la nivelul gatului
• Dezorientare
• Slabiciune musculara
• Amorteala si paralizie
• Convulsii
• Tremor
• Pierderea vederii
• Coma.

Virusul West Nile – cum se tratează

Este necesară spitalizarea doar în cazurile simptomelor mai grave. CDC atrage atenţia că antibioticele nu tratează virusurile, deci nu trebuie folosite în astfel de cazuri. Odihna, lichidele și medicamentele pentru durere pot ameliora unele simptome. În cazurile severe, pacienții trebuie adesea să fie spitalizați pentru a primi tratament de specialitate, cum ar fi fluide intravenoase, medicamente pentru durere și îngrijire medicală.

Nu este disponibil un vaccin împotriva virusului West Nile și nici tratament specific. Pentru pacienții cu simptomatologie severă, tratamentul administrat este unul suportiv care include adesea spitalizare, terapie intravenoasă, suport respirator și prevenirea infecțiilor secundare.

Preventia infectiei cu virus West Nile

Avand în vedere faptul ca țânțarii sunt principalii vectori de răspândire ai infecției cu West Nile la om, prevenția consță în adoptarea unor măsuri de protecție contra înțepăturilor de țânțari:

• Utilizarea substantelor repelente pentru tantari in zonele neacoperite de imbracaminte, conform instructiunilor de pe ambalaj. Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibila recomanda folosirea repelentelor care contin – DEET, icaridin/ picardin sau IR 3535.
• Purtarea obiectelor vestimentare care sa va acopere pielea cat mai mult posibil, imbracaminte cu maneci lungi si pantaloni lungi, in timpul plimbarilor prin natura.
• Utilizarea plaselor de protectie la geamuri, usi, si utilizarea aparatului de aer conditionat daca exista.
• Indepartati sursele de tantari din jurul casei – indepartarea recipientelor care contin apa statuta si gunoiul menajer din gospodarie, desecarea baltilor de apa din jurul gospodariei, tunderea ierbii si a buruienilor.

Noul test denumit AD-Detect foloseşte aceeaşi tehnologie ca testul sangvin lansat de aceeaşi companie americană la începutul anului 2022 pentru a fi folosit de medici. „Unul dintre avantajele de a avea un test de depistare a proteinei beta-amiloid este acela că te ajută să afli, potenţial cu mai mulţi ani înainte de a fi simptomatic, dacă prezinţi riscul de a dezvolta Alzheimer„, a declarat Michael Racke, directorul departamentului de dispozitive medicale neurologice din cadrul companiei Quest Diagnostics, citat de Agerpres.

Anunţul a fost făcut la scurt timp după ce Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite a decis la începutul lunii iulie să acorde o autorizaţie deplină medicamentului Leqembi, dezvoltat de Eisai şi partenerul său Biogen, care elimină proteinele beta-amiloid din creier şi care a demonstrat că încetineşte progresia maladiei Alzheimer la pacienţii aflaţi în stadii timpurii ale bolii. Un tratament similar dezvoltat de Eli Lilly, denumit Donanemab, este analizat în prezent de experţii de la FDA, informează digi24.ro.

Cu toate acestea, mulți oameni se confruntă cu pierderea dinților odată cu înaintarea în vârstă. Aceasta ridică întrebarea: este normal să ne pierdem dantura la bătrânețe? Daca doriti sa aflati cat costa un impant dentar, vizitati aceasta pagina.

De ce cad dinții?

Există mai mulți factori care pot contribui la pierderea dinților la vârsta înaintată. Unul dintre acești factori este reprezentat de afecțiunile dentare precum caria și boala parodontală.

Caria este o deteriorare a smalțului dentar cauzată de bacterii care se hrănesc cu zahărul și produc acizi care atacă dantura.

Boala parodontală, cunoscută și sub numele de paradontoza, este o infecție bacteriană a gingiilor și a osului care susține dinții.

Aceste afecțiuni pot slăbi rădăcinile dinților și, în cele din urmă, pot duce la pierderea acestora.

Pe lângă afecțiunile dentare, există și alte cauze care pot duce la căderea dinților la vârsta înaintată. Un factor important este igiena orală precară.

Lipsa unei igiene adecvate poate duce la acumularea plăcii bacteriene și a tartrului, favorizând apariția afecțiunilor dentare și, implicit, pierderea dinților.

De asemenea, fumatul și consumul excesiv de alcool pot afecta sănătatea orală și pot contribui la pierderea dinților.

Un alt aspect de luat în considerare este ereditatea. Există unele afecțiuni genetice care pot crește riscul de pierdere a dinților.

De exemplu, unele persoane pot avea o predispoziție mai mare la boala parodontală sau la alte afecțiuni dentare, ceea ce poate duce la pierderea dinților înainte de vârsta înaintată.

Oamenii de vârsta a treia iau foarte multe medicamente care au, ca și reacții adverse, slăbirea rădăcinii și, ulterior, pierderea dinților.

Este important să menționăm că anumite medicamente pot avea efecte secundare asupra sănătății orale.

De exemplu, unele medicamente utilizate pentru tratarea afecțiunilor cronice pot provoca uscăciunea gurii, cunoscută și sub numele de xerostomie.

Aceasta poate favoriza dezvoltarea afecțiunilor dentare și poate contribui la pierderea dinților. De asemenea, unele medicamente pot afecta densitatea osoasă, ceea ce poate slăbi rădăcinile dinților și poate duce la căderea acestora.

Pot să-mi pun implant dentar la bătrânețe?

Implanturile dentare pot fi o opțiune viabilă și la vârsta înaintată, cu condiția ca pacientul să aibă o stare generală de sănătate bună și o structură osoasă adecvată.

Este important să discutați cu medicul dentist pentru a evalua opțiunile și pentru a determina cea mai potrivită soluție pentru necesitățile dentare individuale la vârsta înaintată. Cum putem preveni pierderea dinților?

Chiar dacă pierderea dinților poate fi un proces firesc la vârsta înaintată, există modalități de a preveni sau de a încetini acest proces.

În primul rând, este esențial să avem o igienă orală adecvată. Aceasta include periajul regulat al dinților de cel puțin două ori pe zi, utilizarea aței dentare și vizitele regulate la dentist pentru controale și curățări profesionale.

O igienă orală adecvată ajută la prevenirea acumulării plăcii bacteriene și a tartrului, menținând dinții și gingiile sănătoase.

Un alt aspect important în menținerea sănătății dentare este adoptarea unei alimentații echilibrate și sănătoase. Dieta noastră joacă un rol crucial în sănătatea orală.

Consumul excesiv de zahăr și alimentele acide poate favoriza apariția cariilor dentare și a altor afecțiuni dentare.

În schimb, alimentele bogate în nutrienți, precum fructele și legumele proaspete, contribuie la menținerea sănătății dinților și a gingiilor.

Pentru a preveni pierderea dinților, este important să avem grijă și de sănătatea generală a organismului.

Un stil de viață sănătos, care include exercițiile fizice regulate și evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool, poate avea un impact pozitiv asupra sănătății orale.

De asemenea, este recomandat să evităm obiceiurile nesănătoase precum folosirea dinților pentru deschiderea obiectelor sau mestecatul excesiv al alimentelor tari sau a gheții, deoarece acestea pot provoca fracturi sau slăbirea dinților.

În plus, este important să ne programăm regulat vizitele la dentist. Un control de rutină la dentist ne permite să identificăm eventualele probleme dentare în stadii incipiente și să le tratăm înainte ca acestea să ducă la pierderea dinților.

De asemenea, dentistul poate recomanda tratamente preventive precum aplicarea de sigilante dentare sau fluorizarea pentru a întări smalțul dentar și a preveni apariția cariilor.

Cauzele pierderii dintilor la batranete

Pierderea dinților la bătrânețe poate fi cauzată de mai mulți factori. Iată o listă a celor mai comune motive pentru care oamenii pierd dinții în timpul procesului de îmbătrânire:

1. Afecțiuni dentare: Caria dentară și boala parodontală (paradontoza) sunt două dintre cele mai frecvente afecțiuni dentare care pot duce la pierderea dinților la orice vârstă, inclusiv la bătrânețe. Aceste afecțiuni pot slăbi structura dinților și pot afecta țesuturile de susținere, cum ar fi gingiile și osul maxilarului.
2. Igienă orală necorespunzătoare: Neglijarea igienei orale poate duce la acumularea plăcii bacteriene și a tartrului, care pot deteriora smalțul dentar și pot provoca inflamații ale gingiilor. În timp, aceste probleme pot conduce la slăbirea rădăcinilor dentare și la pierderea dinților.
3. Medicamente: Multe persoane în vârstă iau multiple medicamente pentru a trata diverse afecțiuni. Unele medicamente pot avea efecte secundare asupra sănătății orale, cum ar fi uscăciunea gurii (xerostomia). Lipsa fluxului adecvat de salivă poate contribui la apariția cariilor și la slăbirea dinților.
4. Probleme genetice: Anumite afecțiuni genetice pot crește riscul de pierdere a dinților la bătrânețe. De exemplu, persoanele care suferă de boala periodontală agresivă sau de anomalii ale dezvoltării structurii dentare pot prezenta o predispoziție mai mare la pierderea dinților.
5. Traume și accidente: Un traumatism sau un accident care implică lovituri puternice în zona maxilarului sau a dinților poate duce la fracturi sau la slăbirea dinților, ceea ce poate duce în cele din urmă la pierderea lor.
6. Probleme de sănătate generale: Anumite afecțiuni medicale, cum ar fi diabetul, osteoporoza sau afecțiunile sistemice cronice, pot afecta și sănătatea orală. Aceste condiții pot slăbi dinții și pot afecta structurile de susținere, crescând riscul de pierdere a dinților.
7. Malnutriție: O alimentație necorespunzătoare și o deficiență de nutrienți esențiali pot afecta sănătatea dinților și gingiilor. Lipsa unor vitamine și minerale importante, cum ar fi vitamina C și calciul, poate slăbi structura dinților și poate contribui la pierderea lor.
8. Obiceiuri nesănătoase: Fumatul și consumul excesiv de alcool pot avea un impact negativ asupra sănătății orale. Aceste obiceiuri pot provoca inflamații ale gingiilor, deteriorarea țesuturilor orale și slăbirea dinților, crescând riscul de pierdere a acestora.

Este important să menționăm că pierderea dinților la bătrânețe nu este inevitabilă. Prin menținerea unei igiene orale adecvate, prin vizite regulate la dentist și prin adoptarea unui stil de viață sănătos, putem reduce riscul de pierdere a dinților și putem menține o dantură sănătoasă în etapele de viață mai avansate.

Pierderea dinților la vârsta înaintată poate fi un proces firesc, dar acest lucru nu înseamnă că este normal sau inevitabil. Prin adoptarea unor măsuri preventive și menținerea unei igiene orale adecvate, putem preveni sau încetini pierderea dinților.

Este important să avem grijă de sănătatea noastră orală în toate etapele vieții și să ne programăm regulat vizitele la dentist pentru a menține o dantură sănătoasă și un zâmbet frumos. Cu ajutorul unei igiene orale adecvate, putem preveni sau încetini pierderea dinților.

Citește și: Cât de scump este un implant dentar

Ce este sindromul de tunel carpian?

Sindromul de tunel carpian apare atunci cand nervul median – unul dintre principalii nervi ai membrului superior, care trece de-a lungul antebratului si in mana, unde furnizeaza senzatii in partea palmara a primelor patru degete – devine comprimat pe masura ce trece printr-un pasaj ingust aflat in incheietura mainii, numit tunelul carpian. Acest lucru poate duce la simptome incomode resimtite in degete, incheietura mainii, mana si chiar brat, si, in cazuri severe, la leziuni permanente ale nervului.

O persoana se poate confrunta cu sindrom de tunel carpian la ambele maini sau doar la una, de regula la  mana dominanta. Simptomele pot varia de la usoare la severe si pot fi resimtite doar din cand in cand sau mai des.

Exista o varietate de moduri in care sindromul de tunel carpian se prezinta de la persoana la persoana, asa ca este important sa fii consultat de un medic specialist in bolile si chirurgia mainii daca crezi ca te confrunti cu aceasta afectiune.

Care sunt metodele de tratament pentru sindromul de tunel carpian?

Primul pas pentru a stabili tratamentul adecvat este de a face o electromiografie (EMG) si o ecografie pentru a afla cat de afectat este nervul median si daca exista modificari structurale in tunelul carpian.

Daca sindromul de tunel carpian este in stadiu incipient, tratamentul poate include purtarea unei atele pentru incheietura mainii, administrarea de medicamente antiinflamatoare si fiziokinetoterapie. De asemenea, pot fi recomandate injectii locale cu corticosteroizi pentru ameliorarea durerilor.

Daca afectiunea pare severa sau daca simptomele sunt semnificative, medicul de mana va recomanda, cel mai probabil, interventia chirurgicala.

De ce ar putea fi importanta operatia pentru sindromul de tunel carpian?

Lasat netratat, sindromul de tunel carpian sever poate duce la leziuni permanente ale nervului median. Aceasta neuropatie de compresie poate progresa, ducand la pierderea dexteritatii, a sensibilitatii in mana si a abilitatilor motorii fine.

Ar trebui sa iei in considerare interventia chirurgicala atunci cand abordarile conservatoare nu sunt suficiente sau daca severitatea simptomelor este ingrijoratoare. Desigur, operatia este recomandata si daca examenul clinic si rezultatele testelor paraclinice indica faptul ca trebuie intervenit chirurgical inainte ca starea sa se agraveze.

In ce consta operatia pentru sindromul de tunel carpian?

In timpul operatiei de sindrom de tunel carpian, presiunea asupra nervului median este inlaturata definitiv prin taierea ligamentului carpian transvers al tunelului carpian, in asa fel incat calibrul canalului sa fie mai mare si sa existe mai mult spatiu pentru nerv. De aceea, operatia este uneori numita si eliberarea tunelului carpian.

Este o procedura usor de suportat de catre pacient, care dureaza doar 15-20 de minute, asadar se face in regim de spitalizare de o zi.

Mai multe detalii despre operatie si tot ceea ce implica poti afla pe site-ul celor de la Vitta Clinic.

Vederea încețoșată poate fi, de asemenea, provocată brusc de o afecțiune la nivelul oricărei componente ale ochiului, cum ar fi corneea, retina sau nervul optic (1).

Pe de altă parte, vederea încețoșată care progresează lent, în timp, poate fi cauzată de afecțiuni medicale neidentificate în timp util.

Simptomele vederii încețoșate

Consultă un medic oftalmolog dacă, pe lângă vederea încețoșată, apar și alte simptome precum (2):

• Fotofobie;
• Durere oculară;
• Roșeață la nivelul ochilor;
• Vedere dublă;
• Pete plutitoare în fața ochilor.

Unele simptome ale vederii încețoșate pot fi provocate de alte condiții medicale neidentificate și netratate corespunzător (2):

• Lăcrimarea incontrolabilă care poate semnala o infecție;
• Dureri de cap și stări de greață;
• Mâncărime care poate semnala conjunctivita alergică;
• Dificultăți de vorbire care pot însoți accidentul vascular cerebral.

Următoarele simptome sunt semne de avertizare care ar putea indica o afecțiune oculară gravă și care ar putea provoca leziuni oculare permanente și/sau pierderea vederii (2):

• Schimbări bruște inexplicabile în vedere;
• Dureri oculare puternice;
• Leziuni oculare;
• Semne ale unui accident vascular cerebral;
• Vedere foarte redusă, în special la un singur ochi.

Cum poate fi tratată vederea încețoșată?

Atunci când vederea încețoșată este rezultatul unei scăderi în nivelul zahărului de sânge, opțiunile de tratament pot include consumul de alimente bogate în zaharuri cu acțiune rapidă, adică suc și bomboane. De asemenea, poți consuma comprimate de glucoză pentru creșterea glicemiei în mod rapid. (4)

Alte tratamente pentru vederea încețoșată pot depinde de afecțiunea care cauzează această problemă: ochelari de vedere / lentile de contact, picături de ochi, intervenții chirurgicale cu laser sau alte medicamente pentru a controla condițiile de sănătate (4).

Cum poți trata vederea încețoșată acasă?

În funcție de cauza vederii încețoșate, aceste soluții naturale te-ar putea ajuta să vezi mai clar:

• Odihnă și recuperare. Ochii sunt foarte sensibili și au nevoie de odihnă. Dacă stai în fața laptopului pentru o perioadă lungă, ia pauze aproximativ la fiecare 20 de minute;
• Folosește picături de ochi. Dacă vederea încețoșată este cauzată de ochii uscați, poți ameliora această problemă prin aplicarea picăturilor de ochi;
• Renunță la fumat. Nicotina și fumul de tutun pot contribui la multe boli oculare, inclusiv cataracta și alte leziuni ale nervilor optici;
• Protejează-ți ochii. Vino într-un magazin Lensa și alegeți ochelarii de soare care blochează lumina UV;
• Evită alergenii. Pentru a preveni și trata alergiile oculare, evită orice cauzează această problemă. De exemplu, dacă ești alergic la praf, curăță frecvent dormitorul pentru a evita acumularea particulelor care îți pot afecta ochii în timpul somnului;
• Îmbunătățește calitatea aerului în casă. Dacă locuiești într-un climat uscat, utilizează un umidificator pentru a preveni uscarea ochilor și, implicit, vederea încețoșată.

Dacă vederea încețoșată persistă, nu ezita să consulți un medic oftalmolog pentru un tratament corespunzător împotriva acestei probleme.

Disclaimer: Acest articol este redactat în scop informativ și nu înlocuiește un consult oftalmologic/optometric.

Surse de informare:

(1) Cleveland Clinic. Blurred Vision. Blurred Vision: Symptoms, Causes & Treatments (clevelandclinic.org)

(2) The Healthline Editorial Team (2023). 18 Causes of Sudden Blurry Vision. Medically Reviewed by FAAO, Frye, S.N. What Causes Sudden Blurry Vision? (healthline.com)

(3) Health Direct. Blurred Vision. Blurred vision – causes, symptoms and treatment | healthdirect

(4) Nall, R. (2019). What’s Causing Blurred Vision. Medically Reviewed by O.D., Griff, A.M. Blurred Vision: Causes, Diagnosis, and Treatment (healthline.com)

Insolația

Insolația poate apărea după:

• Expunere prelungită la căldura soarelui – insolația clasică. Căldura provoacă creșterea temperaturii corpului, iar în lipsa unui consum adecvat de lichide apare deshidratarea care duce la perturbarea sistemului de reglare a temperaturii organismului. Insolația clasică apare cel mai frecvent la sugari și la copiii de până la 4 ani, la adulții peste 65 de ani, precum și la persoanele care suferă de boli cronice. Aceste grupe de vârstă sunt cele mai vulnerabile deoarece reglajul temperaturii se face mai lent. Însă asta nu înseamnă că insolația nu poate apărea și la celelalte grupe de vârstă;
• Efort fizic intens în zilele caniculare – insolația de efort. Urgențele medicale legate de căldură în timpul evenimentelor sportive sunt estimate a fi de 10 ori mai frecvente decât incidentele legate de alte probleme de sănătate.

Cauzele insolației

Insolația este de obicei cauzată de o expunere prelungită la căldura torită a soarelui. Sistemul natural de răcire a corpului, și anume transpirația, nu poate ține pasul cu temperaturile ridicate, iar temperatura corpului începe să crească în timp ce metabolismul corpului scade.

Acest lucru se poate intampla în zilele caniculare, când stați un timp îndelungat la soare sau în urma unui efort fizic îndelungat sub soarele arzător. Insolația debutează cu o afecțiune numită ”epuizare termică” și poate duce la probleme cardiatice dacă nu e tratată la timp.

Insolația mai poate apărea în urma unor factori de risc, cum ar fi: purtarea unei vestimentații neadecvate în condiții de temperatură ridicată; consumul de alcool – afectează termoreglarea: răcirea bruscă inițială a organismului este urmată de generarea de căldură și de vasodilatație; transpirația excesivă și lipsa consumului de lichide duce la deshidratare; consumul de medicamente asociate cu risc de insolație; unele boli cardiace, pulmonare sau renale pot duce la instalarea insolației.

Simtomele insolației

Simptomul caracteristic al insolației se rezumă la temperatură centrală a corpului de peste 40°C, dar leșinul este primul semn al acestei afecțiuni. Alte simptome pot include:

• durerea de cap;
• amețeli;
• lipsa transpirației, în ciuda căldurii;
• pielea roșie, fierbinte și uscată;
• slăbiciune musculară sau crampe;
• greață și vărsături;
• respirație rapidă, superficială;
• modificări de comportament, cum ar fi confuzia sau dezorientarea;
• hipertensiunea arterială sau hipotensiune arterială;
• convulsii;
• comă.

Tratamentul pentru insolație

În cazul insolației, persoanele afectate au nevoie de ajutor. Până la ajungerea echipajelor de specialitate, trebuie luate măsuri imediate. Nu este nevoie de cunoștințe medicale elaborate pentru a acorda primul ajutor în caz de insolație și nici nu există vreun medicament specific.

Primul pas este răcirea persoanei cu insolație prin mijloacele care sunt disponibile:

• așezată la umbră sau, dacă este posibil, în interior;
• eliminarea hainelor în exces și orice accesoriu care ar putea afecta fluxul sanguin;
• stropiți cu apă sau așezați persoana afectată de insolație într-o cadă cu apă călâie;
• utilizarea ventilatoarelor sau a compreselor umede și reci;
• administrarea de lichide reci, băute frecvent, cu înghițituri mici;
• așezarea corpului într-o poziție întinsă, cu picioarele ridicate deasupra nivelului inimii;
• în cel mult 30 de minute după aplicarea acestor măsuri, persoana în cauză ar trebui să dea semne că își revine.

Repausul la pat este absolut necesar după insolație, iar temperatura corpului va fluctua timp de câteva săptămâni după incident.

Prevenție

Când temperaturile sunt ridicate, este recomandat să stați într-un mediu cu aer condiționat. În sezonul de vară, expunerea la soare / statul la plajă se face în primele ore ale dimineții și spre seară. Nu stați la soare la orele prânzului. Dacă nu este posibil să respectați această regulă simplă, puteți urma câțiva pași pentru a preveni insolația:

• purtarea unor haine ușoare, vaporoase, de culoare deschisă, largi și o pălărie;
• utilizarea unei creme cu un factor de protecție solară (SPF) 30 sau chiar peste 50;
• consumul de lichide suplimentare. Pentru a preveni deshidratarea, se recomandă consumul suplimentar de apă, suc de fructe sau suc de legume. La fel de hidratante sunt iaurtul și laptele bătut. În ceea ce privește fructele, sunt foarte bune pepenele roșu şi galben, vișinele, piersicile;
• utilizarea sărurilor de rehidratare sau a băuturilor bogate în electroliți în perioadele de căldură și umiditate extremă, deoarece prin transpirație se pierd atât apă, cât și electroliți;
• evitarea consumului de lichide care conțin cofeină sau alcool, deoarece ambele substanțe au efect diuretic și pot duce la deshidratare;
• evitarea consumului de băuturi foarte reci pentru că accentuează deshidratarea.

Astenia de primăvară

Astenia de primăvară este o problemă temporară care se caracterizează în principal prin oboseală accentuată, cu toate că avem parte de orele de somn adecvate. Iar acest lucru ne afectează starea psihică și fizică. Astenia de primăvară pare să fie mai răspândită la copii, vârstnici și femei, în principal între 35 și 50 de ani. Astenia poate fi ascoaită și cu problemele de sănătate subiacente. Există astenia funcțională, care este legată de factori precum stresul, anxietatea și stările depresive. Și astenia organică, care este asociată cu probleme cardiace, boli pulmonare și alte patologii.

Cauzele asteniei de primăvară

Cauzele asteniei de primăvară pot fi stabilite pe multiplele schimbări fiziologice pe care organismul le resimte în încercarea de a se adapta la schimbările climatice. Acestea includ modificări ale luminii, temperaturii, umidității și presiunii atmosferice care pot fi influențate de un nou sezon. O dietă dezechilibrată, stresul și obiceiurile sedentare pot agrava, de asemenea, efectele asteniei.

Simptome

Simptomele legate de astenia de primăvară nu ar trebui să dureze mai mult de trei săptămâni (în cazul în care apar, ar trebui să solicitați sfatul medicului). Unii dintre cei afectați, resimt:

• Oboseală și disconfort general
• Scăderea energiei, a apetitului și a libidoului
• Lipsa de concentrare și memorie
• Oboseală și slăbiciune
• Iritabilitate, nervozitate și anxietate
• Tristeţe
• Apatie
• Dificultăți de a adormi

Prevenție și combatere

Pentru a preveni și combate simptomele asteniei de primăvară, este recomandabil:

• Promovarea unei diete sănătoase bogate în fructe și legume, alimente energetice, ingrediente bogate în vitamina C și produse de sezon.
• Evitați consumul de alimente cu zahăr, procesate, prăjite și fast-food.
• Mâncați puțin și des, nu mult și rar.
• Consumați 1,5 până la 2 litri de apă pe zi și limitați aportul de băuturi alcoolice, zaharoase și stimulatoare.
• Faceți cel puțin 30 de minute de activitate fizică zilnic, cum ar fi mersul pe jos sau mersul pe bicicletă (evitați orele de noapte, deoarece vă poate afecta somnul).
• Nu fumați.
• Dormiți aproximativ opt ore pe noapte.

Alimente recomandate în combaterea asteniei de primăvară

Există o serie de legume, fructe și alte alimente benefice în combaterea efectelor asteniei de primăvară. Unele dintre aceste alimente includ:

• Portocale, lămâie și kiwi: bogate în vitamina C și antioxidanți.
• Ciuperci: pline de antioxidanți, seleniu și complexe de vitamine B.
• Seminte de dovleac: sursa bogata de zinc.
• Migdale: surse bune de vitamine E și B3 (niacină).
• Iaurturi: bogate în bacterii sănătoase care întăresc răspunsul inflamator al organismului.
• Usturoiul: posedă componente care stimuleaza activitatea celulară a sistemului imunitar.
• Spanac: bogat în folați, fibre, antioxidanți și vitamina C.
• Cartofi dulci: plin cu beta-caroten și vitamina A.
• Banane: benefice pentru energie și triptofan.

Concluzii

Chiar dacă astenia de primăvară nu este o boală și nici o situație clinică gravă, ea poate interfera cu viața de zi cu zi și cu bunăstarea.  Din aceste motive, în unele cazuri, o întâlnire cu medicul dumneavoastră poate fi importantă pentru a primi sfaturi despre cum să vă minimizați simptomele și să vă recuperați nivelurile regulate de energie.

Chiar dacă slăbiciunea și oboseala pot fi cauzate de un virus obișnuit al răcelii sau gripei, ar trebui să luați în considerare vizitarea medicului dumneavoastră dacă oricare dintre aceste simptome persistă și durează perioade lungi după ce te-ai îmbolnăvit inițial. Dacă aveți deja o afecțiune medicală de bază, dacă apar modificări sau dacă slăbiciunea dumneavoastră se agravează, este posibil să aveți nevoie de o ajustare a planului dumneavoastră de tratament.

Nu există provocare mai mare pentru cineva decât să trăiască permanent zi și noapte în dureri. Durerile fizice, intense, profunde și permanente sunt determinate de anumite afecțiuni precum: reumatismul, spondilita anchilozantă, poliartrita reumatoidă sau sacroileita, spondiloza, cifoza, scolioza sau hernia de disc. Aceste afecțiuni nu se instalează în organism peste noapte, ci în decursul a mai multor ani sau chiar zeci de ani, însă odată instalate necesită timp îndelungat de tratament.

Din fericire însă, în centrele medicale LITherapy® pacienții care suferă de astfel de afecțiuni găsesc soluții eficiente sub forma unor proceduri și terapii cu efecte deosebite asupra organismului uman, desfășurate într-un cadru corespunzător amenajat, de către o echipă medicală de specialiști empatici, prietenoși și cu multă experiență.

Sfatul specialiștilor LITherapy®: Ce trebuie să faci ca să scapi de dureri?

Sfatul specialiștilor LITherapy® pentru toți pacienții lor este respectarea tuturor indicațiilor medicale pe care le primesc din partea specialiștilor medicali care îi consultă. Protocolul de Tratament LITherapy® constă în primul rând într-o consultație foarte amănunțită, de cel puțin o oră și jumătate, timp în care specialiștii LITherapy® descoperă afecțiunea medicală de care suferă pacientul și compun un program de tratament personalizat, care se va desfășura în două etape.

Prima etapă a programului de tratament constă în ședințe zilnice, desfășurate pe parcursul a 10-20 de zile consecutive, cu scopul principal de a elimina durerile și alte simptomele deranjante. Aceste ședințe trebuie repetate o dată pe an sau ori de câte ori pacientul observă că durerea a reapărut. În caz contrar, dacă se optează pentru o singură serie de ședințe de tratament, atunci sunt șanse mari ca simptomele afecțiunii să reapară după maxim 3-5 ani, dar cu o intensitate mai mare și cu necesitatea efectuării unor programe de tratament mai complexe, de mai lungă durată și evident mai costisitoare.

Cea de-a doua etapă a programului de tratament LITherapy® este compusă din ședințe de întreținere programate săptămânal sau o dată la două săptămâni. Prin aceste ședințe se urmărește menținerea rezultatelor obținute în prima etapă cel puțin până la următoarea serie de tratament de 10-20 de zile.

Merită să ții cont de sfatul specialiștilor LITherapy® nu doar pentru a profita la maxim de efectele procedurilor și terapiilor din cadrul acestui centru medical, ci și pentru o stare generală de bine. În cadrul acestui centru pacientul este mereu pe primul loc și de aceea specialiștii de aici îl tratează în așa fel încât acesta să se simtă cât mai bine.

Starea fizică a organismului este puternic influențată de starea emoțională și de aceea, specialiștii LITherapy® încearcă să le ofere pacienților lor cele mai bune condiții, astfel încât ei să vină la centru nu doar de nevoie, ci și de plăcere. Astfel, și procedurile și terapiile desfășurate aici oferă rezultate mai bune, pentru o durată mai mare de timp.

Care sunt procedurile și terapiile de care poți beneficia în cadrul centrului medical LITherapy®?

Întreaga gamă de proceduri și terapii pentru care poți opta ca pacient LITherapy® se poate consulta pe website-ul oficial: litherapy.ro. Dacă ar fi să enumerăm doar câteva exemple, am începe cu decompresia vertebrală la cald cu infraroșu și anioni – o procedură extrem de eficientă în tratarea afecțiunilor coloanei vertebrale și nu numai; terapia Yumeiho® – o practică medicală japoneză foarte rară în țara noastră și cu efecte extrem de benefice asupra întregului organism uman; ozonoterapia – benefică pentru persoanele care suferă de dureri acute sau cronice, fără niciun fel de efecte adverse; electroterapia cu frecvență joasă, infraroșu și anioni – o procedură bazată pe utilizarea unui curent electric cu frecvență joasă în scopuri terapeutice, utilă în tratarea durerilor articulare, dar și ca tratament sănătos pentru obezitate; chiropractica viscerală – o terapie care presupune masajul organelor interne pentru îmbunătățirea funcțiilor lor și reducerea inflamației din zona coloanei lombare, etc.

Toate aceste proceduri și terapii și multe altele se desfășoară într-un mediu propice, respectându-se niște reguli foarte stricte, astfel încât rezultatele finale obținute în urma respectării Protocolului de Tratament Integrativ să fie dintre cele mai bune. Puteți vedea aici ce spun pacienții centrelor LITherapy®.

Recuperarea medicală integrativă efectuată în centrele LITherapy diferă de cea clasică, prin faptul că sunt abordate sursele/cauzele afecțiunilor de care suferă pacienții. De asemenea sunt integrate mai multe laturi ale medicinei, precum proceduri și terapii atât pe dispozitive cât și manuale, de origine europeană, japoneză și coreeană, naturopatie, nutriție integrativă, medicină cuantică și energetică, astfel încât pacienții acestor centre medicale să poată obține cele mai bune rezultate posibile și să-și poată relua în cel mai scurt timp o viață normală, fără dureri.

Semne și simptome ale anxietății în funcție de diagnostic

Tulburarea de anxietate generalizată

Persoanele cu tulburare de anxietate generalizată (TAG) manifestă anxietate sau îngrijorare excesivă, în majoritatea zilelor, timp de cel puțin 6 luni, în legătură cu o serie de lucruri, cum ar fi sănătatea personală, munca, interacțiunile sociale și circumstanțele vieții de rutină de zi cu zi.

Teama și anxietatea pot cauza probleme semnificative în domenii ale vieții lor, cum ar fi interacțiunile sociale, școala și locul de muncă. Simptomele tulburării de anxietate generalizată includ:

1. Senzație de neliniște, agitație sau pe muchie de cuțit
2. Faptul de a fi ușor obosit
3. Dificultăți de concentrare; mintea devine albă
4. Iritabilitate
5. Tensiune musculară
6. Dificultate în a controla sentimentele de îngrijorare
7. Probleme de somn, cum ar fi dificultăți în a adormi sau a rămâne adormit, neliniște sau somn nesatisfăcător

Tulburarea de panică

Persoanele cu tulburare de panică au atacuri de panică recurente și neașteptate. Atacurile de panică sunt perioade bruște de frică intensă care apar rapid și ating apogeul în câteva minute. Atacurile pot apărea pe neașteptate sau pot fi provocate de un factor declanșator, cum ar fi un obiect sau o situație de care vă temeți. În timpul unui atac de panică, oamenii pot experimenta:

1. Palpitații ale inimii, bătăi puternice ale inimii sau un ritm cardiac accelerat
2. Transpirație
3. Tremurături
4. Senzații de lipsă de aer, sufocare sau sufocare
5. Senzație de moarte iminentă
6. Senzații de pierdere a controlului

Persoanele cu tulburare de panică se îngrijorează adesea cu privire la momentul în care va avea loc următorul atac și încearcă în mod activ să prevină viitoarele atacuri prin evitarea locurilor, situațiilor sau comportamentelor pe care le asociază cu atacurile de panică. Îngrijorarea cu privire la atacurile de panică și efortul depus în încercarea de a evita atacurile cauzează probleme semnificative în diverse domenii ale vieții persoanei, inclusiv dezvoltarea agorafobiei (a se vedea mai jos).

Tulburări fobice

O fobie este o teamă intensă de – sau o aversiune față de – obiecte sau situații specifice. Deși poate fi realist să fii anxios în anumite circumstanțe, teama pe care o simt persoanele cu fobii este disproporționată față de pericolul real cauzat de situație sau de obiect. Persoanele cu o fobie:

• Pot avea o îngrijorare irațională sau excesivă cu privire la întâlnirea cu obiectul sau situația temută
• Ia măsuri active pentru a evita obiectul sau situația de care vă temeți
• Experimentează o anxietate intensă imediată la întâlnirea cu obiectul sau situația temută
• Suportă obiectele și situațiile inevitabile cu anxietate intensă

Există mai multe tipuri de fobii și de tulburări legate de fobii:

Fobii specifice (uneori numite fobii simple)

După cum sugerează și numele, persoanele care suferă de o fobie specifică au o teamă intensă sau simt o anxietate intensă față de anumite tipuri de obiecte sau situații. Câteva exemple de fobii specifice includ frica de:

1. Zborul
2. Înălțimi
3. Animale specifice, cum ar fi păianjenii, câinii sau șerpii
4. Primirea de injecții
5. Sânge

Tulburarea de anxietate socială (denumită anterior fobie socială):

Persoanele cu tulburare de anxietate socială au o teamă generală intensă sau anxietate față de situații sociale sau de performanță. Ei se tem că acțiunile sau comportamentele asociate cu anxietatea lor vor fi evaluate negativ de către ceilalți, ceea ce îi determină să se simtă jenați.

Această îngrijorare îi determină adesea pe cei cu anxietate socială să evite situațiile sociale. Tulburarea de anxietate socială se poate manifesta într-o serie de situații, cum ar fi la locul de muncă sau în mediul școlar.

Agorafobia

Persoanele cu agorafobie au o teamă intensă de două sau mai multe dintre următoarele situații:

• Utilizarea mijloacelor de transport în comun
• Aflarea în spații deschise
• În spații închise
• Stând la coadă sau în mulțime
• A fi singur în afara casei

Persoanele cu agorafobie evită adesea aceste situații, în parte, deoarece cred că a putea pleca ar putea fi dificil sau imposibil în cazul în care ar avea reacții de panică sau alte simptome jenante. În cea mai severă formă de agorafobie, o persoană poate deveni imobilizată la domiciliu.

Tulburarea de anxietate de separare:

Anxietatea de separare este adesea considerată ca fiind ceva cu care se confruntă doar copiii; cu toate acestea, și adulții pot fi diagnosticați cu tulburare de anxietate de separare. Persoanele care suferă de tulburare de anxietate de separare au temeri legate de despărțirea de persoanele de care sunt atașate.

Ei se tem adesea că un fel de rău sau ceva neplăcut se va întâmpla cu figurile lor de atașament în timp ce sunt separați. Această teamă îi determină să evite să fie separați de figurile lor de atașament și să evite să fie singuri. Persoanele cu anxietate de separare pot avea coșmaruri în care se gândesc că vor fi separate de figurile de atașament sau experimentează simptome fizice atunci când are loc sau se anticipează o separare.

Mutismul selectiv:

O tulburare oarecum rară asociată cu anxietatea este mutismul selectiv. Mutismul selectiv apare atunci când oamenii nu reușesc să vorbească în anumite situații sociale în ciuda faptului că au abilități lingvistice normale.

Mutismul selectiv apare de obicei înainte de vârsta de 5 ani și este adesea asociat cu timiditate extremă, teamă de rușine socială, trăsături compulsive, retragere, comportament de agățare și crize de furie. Persoanele diagnosticate cu mutism selectiv sunt adesea diagnosticate și cu alte tulburări de anxietate.

Factori de risc

Cercetătorii au descoperit că atât factorii genetici, cât și cei de mediu contribuie la riscul de a dezvolta o tulburare de anxietate. Deși factorii de risc pentru fiecare tip de tulburare de anxietate pot varia, unii factori de risc generali pentru toate tipurile de tulburări de anxietate includ:

1. Trăsături temperamentale de timiditate sau inhibiție comportamentală în copilărieExpunerea la evenimente de viață sau de mediu stresante și negative în copilăria timpurie sau la vârsta adultă
2. Antecedente de anxietate sau alte boli psihice la rudele biologice
3. Unele afecțiuni fizice, cum ar fi problemele tiroidiene sau aritmiile cardiace, sau cofeina sau alte substanțe/medicamente, pot produce sau agrava simptomele anxietății; o examinare a sănătății fizice este utilă în evaluarea unei posibile tulburări de anxietate.

Tratamente și terapii

Tulburările de anxietate sunt tratate, în general, prin psihoterapie, medicație sau ambele. Există mai multe modalități de tratare a anxietății, iar oamenii ar trebui să colaboreze cu medicul lor pentru a alege tratamentul care este cel mai bun pentru ei.

Psihoterapie

Psihoterapia sau „terapia prin vorbire” poate ajuta persoanele cu tulburări de anxietate. Pentru a fi eficientă, psihoterapia trebuie să fie direcționată către anxietățile specifice ale persoanei și adaptată la nevoile acesteia.

Terapia cognitiv-comportamentală

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este un exemplu de tip de psihoterapie care poate ajuta persoanele cu tulburări de anxietate. Aceasta îi învață pe oameni moduri diferite de a gândi, de a se comporta și de a reacționa la obiecte și situații care produc anxietate și frică. CBT poate ajuta, de asemenea, oamenii să învețe și să exerseze abilitățile sociale, ceea ce este vital pentru tratarea tulburării de anxietate socială.

Terapia cognitivă și terapia de expunere sunt două metode CBT care sunt adesea folosite, împreună sau singure, pentru a trata tulburarea de anxietate socială.

Terapia cognitivă se concentrează pe identificarea, provocarea și apoi neutralizarea gândurilor nefolositoare sau distorsionate care stau la baza tulburărilor de anxietate. Terapia de expunere se concentrează pe confruntarea cu temerile care stau la baza unei tulburări de anxietate pentru a-i ajuta pe oameni să se angajeze în activități pe care le-au evitat.

Terapia de expunere este uneori utilizată împreună cu exerciții de relaxare și/sau cu imagini. TCC poate fi efectuată individual sau cu un grup de persoane care au dificultăți similare. Adesea, participanților li se atribuie „teme pentru acasă” pe care trebuie să le îndeplinească între ședințe.

Medicamente

Medicamentele nu vindecă tulburările de anxietate, dar pot ajuta la ameliorarea simptomelor. Medicamentele pentru anxietate sunt prescrise de medici, cum ar fi un psihiatru sau un furnizor de asistență medicală primară. Unele state permit, de asemenea, psihologilor care au primit pregătire specializată să prescrie medicamente psihiatrice.

Cele mai frecvente clase de medicamente utilizate pentru a combate tulburările de anxietate sunt medicamentele anti-anxietate (cum ar fi benzodiazepinele), antidepresivele și beta-blocantele.

Medicamente anxiolitice

Medicamentele anti-anxietate pot ajuta la reducerea simptomelor de anxietate, a atacurilor de panică sau a fricii și îngrijorării extreme.

Cele mai comune medicamente anti-anxietate se numesc benzodiazepine. Deși benzodiazepinele sunt uneori folosite ca tratamente de primă linie pentru tulburarea de anxietate generalizată, acestea au atât beneficii, cât și dezavantaje.

Unele beneficii ale benzodiazepinelor sunt că sunt eficiente în ameliorarea anxietății și își fac efectul mai repede decât medicamentele antidepresive prescrise adesea pentru anxietate.

Unele dezavantaje ale benzodiazepinelor sunt faptul că oamenii pot dezvolta o toleranță la ele dacă sunt luate pe o perioadă lungă de timp și pot avea nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a obține același efect. Unii oameni pot deveni chiar dependenți de ele. Pentru a evita aceste probleme, medicii prescriu de obicei benzodiazepine pentru perioade scurte de timp, o practică care este utilă în special pentru adulții în vârstă, persoanele care au probleme de abuz de substanțe și persoanele care devin ușor dependente de medicamente.

Dacă oamenii încetează brusc să ia benzodiazepine, pot avea simptome de sevraj sau anxietatea lor poate reveni. Prin urmare, benzodiazepinele trebuie reduse lent. Atunci când dumneavoastră și medicul dumneavoastră ați decis că este timpul să întrerupeți medicația, medicul vă va ajuta să scădeți încet și în siguranță doza. P

entru utilizarea pe termen lung, benzodiazepinele sunt adesea considerate un tratament de linia a doua pentru anxietate (antidepresivele fiind considerate un tratament de primă linie), precum și un tratament „la nevoie” pentru orice reapariție anevoioasă a simptomelor.

Un alt tip de medicament împotriva anxietății este buspirona. Buspirona este un medicament non-benzodiazepină indicat în mod specific pentru tratamentul anxietății cronice, deși nu ajută pe toată lumea.

Antidepresivele

Antidepresivele sunt utilizate pentru a trata depresia, dar pot fi utile și pentru tratarea tulburărilor de anxietate. Acestea pot ajuta la îmbunătățirea modului în care creierul dumneavoastră utilizează anumite substanțe chimice care controlează starea de spirit sau stresul.

Este posibil să fie nevoie să încercați mai multe medicamente antidepresive diferite înainte de a-l găsi pe cel care vă ameliorează simptomele și are efecte secundare controlabile. Un medicament care v-a ajutat pe dumneavoastră sau pe un membru apropiat al familiei în trecut va fi adesea luat în considerare.

Antidepresivele pot avea nevoie de timp pentru a acționa, așa că este important să acordați o șansă medicamentului înainte de a ajunge la o concluzie cu privire la eficacitatea acestuia. Dacă începeți să luați antidepresive, nu încetați să le luați fără ajutorul unui medic.

Atunci când dumneavoastră și medicul dumneavoastră ați decis că este timpul să întrerupeți medicația, medicul vă va ajuta să scădeți încet și în siguranță doza. Oprirea bruscă a acestora poate provoca simptome de sevraj. Antidepresivele numite inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) și inhibitori ai recaptării serotoninei-norepinefrinei (SNRI) sunt utilizate în mod obișnuit ca tratamente de primă linie pentru anxietate.

Tratamentele mai puțin utilizate – dar eficiente – pentru tulburările de anxietate sunt clase mai vechi de antidepresive, cum ar fi antidepresivele triciclice și inhibitorii monoaminoxidazei (IMAO).

[highlight color=”yellow”]În unele cazuri, copiii, adolescenții și adulții tineri sub 25 de ani pot prezenta o creștere a gândurilor sau comportamentelor suicidare atunci când iau medicamente antidepresive, în special în primele câteva săptămâni de la începerea tratamentului sau atunci când doza este modificată.[/highlight]

Din această cauză, pacienții de toate vârstele care iau antidepresive trebuie supravegheați îndeaproape, în special în primele săptămâni de tratament.

Beta-blocante

Deși beta-blocantele sunt cel mai adesea folosite pentru a trata hipertensiunea arterială, acestea pot fi folosite și pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor fizice ale anxietății, cum ar fi bătăile rapide ale inimii, tremuratul, tremurul și înroșirea. Aceste medicamente, atunci când sunt luate pentru o perioadă scurtă de timp, pot ajuta oamenii să țină sub control simptomele fizice.

De asemenea, ele pot fi utilizate „la nevoie” pentru a reduce anxietatea acută, inclusiv ca intervenție preventivă pentru unele forme previzibile de anxietate de performanță.

Alegerea medicației potrivite

Unele tipuri de medicamente pot funcționa mai bine pentru anumite tipuri specifice de tulburări de anxietate, astfel încât oamenii ar trebui să lucreze îndeaproape cu medicul lor pentru a identifica ce medicament este cel mai bun pentru ei.

Anumite substanțe, cum ar fi cofeina, unele medicamente fără prescripție medicală pentru răceală, droguri ilicite și suplimentele pe bază de plante pot agrava simptomele tulburărilor de anxietate sau pot interacționa cu medicamentele prescrise.

Pacienții ar trebui să discute cu medicul lor, astfel încât să poată afla ce substanțe sunt sigure și pe care trebuie să le evite. Alegerea medicației, a dozei de medicament și a planului de tratament potrivite trebuie să se facă sub îngrijirea unui expert și trebuie să se bazeze pe nevoile unei persoane și pe situația sa medicală. Este posibil ca medicul dumneavoastră să încerce mai multe medicamente înainte de a-l găsi pe cel potrivit. Dumneavoastră și medicul dumneavoastră ar trebui să discutați:

• Cât de bine funcționează sau ar putea funcționa medicamentele pentru a vă îmbunătăți simptomele
• Beneficiile și efectele secundare ale fiecărui medicament
• Riscul de efecte secundare grave pe baza istoricului dumneavoastră medical
• Probabilitatea ca medicamentele să necesite modificări ale stilului de viață
• Costurile fiecărui medicament
• Alte terapii alternative, medicamente, vitamine și suplimente pe care le luați și modul în care acestea vă pot afecta tratamentul; o combinație de medicamente și psihoterapie este cea mai bună abordare pentru multe persoane cu tulburări de anxietate
• Modul în care ar trebui întreruptă medicația (unele medicamente nu pot fi întrerupte brusc și trebuie reduse lent sub supravegherea unui medic).

Grupuri de sprijin

Unele persoane cu tulburări de anxietate ar putea beneficia dacă se alătură unui grup de auto-ajutorare sau de sprijin și își împărtășesc problemele și realizările cu alții.

Camerele de chat de pe internet ar putea fi, de asemenea, utile, dar orice sfat primit pe internet trebuie folosit cu prudență, deoarece cunoștințele de pe internet nu s-au văzut de obicei niciodată și ceea ce a ajutat o persoană nu este neapărat ceea ce este cel mai bine pentru alta.

Ar trebui să vă consultați întotdeauna medicul dumneavoastră înainte de a urma orice sfat de tratament găsit pe internet. Discuția cu un prieten de încredere sau cu un membru al clerului vă poate oferi, de asemenea, sprijin, dar nu este neapărat o alternativă suficientă la îngrijirea din partea unui medic sau a unui alt profesionist din domeniul sănătății.

Tehnici de gestionare a stresului

Tehnicile de gestionare a stresului și meditația pot ajuta persoanele cu tulburări de anxietate să se calmeze și pot spori efectele terapiei. Cercetările sugerează că exercițiile fizice aerobice pot ajuta unele persoane să își gestioneze anxietatea; cu toate acestea, exercițiile fizice nu ar trebui să înlocuiască îngrijirea standard și sunt necesare mai multe cercetări.

Cu toate acestea, este posibil sa iti fie greu sa identifici clinica potrivita. Nu oriunde, ci in cadrul unei clinici dedicate copiilor trebuie sa mergi daca vrei ca totul sa se desfasoare ca la carte, copilul sa fie diagnostica corect si tot acesta sa se simta bine in cadrul clinicii.

Cum stii ca trebuie sa iti duci copilul la oftalmolog?

In principiu orice moment este potrivit pentru a programa o vizita in cabinetul oftalmologului pediatru. Nu trebuie sa observi anumite comportamente suspecte legate de vederea copilului pentru a-ti confirma sau infirma temerile printr-un consult. Se recomanda de altfel controlul ochilor la anumite perioade de timp in cazul copiilor, pe parcursul dezvoltarii vederii lor. E mai bine sa mergi preventiv decat atunci cand o afectiune deja s-a instalat.

Totodata, neaparat este cazul sa faci o vizita specialistului atunci cand observi anumite simptome ale ochilor. Oboseala generala a acestora, roseata, senzatia de nisip in ochi, tendinta de a-i freca, sensibilitatea la lumina, clipitul excesiv, lacrimarea excesiva sunt numai cativa dintre indicatorii care ar trebui sa te trimita cu acesta direct la medicul oftalmolog.

De exemplu, tendinta de a apropia cartile si caietele de ochi atunci cand citeste, respectiv cand scrie, este semn ca are o vedere slaba. Daca distanta dintre ochi si caiet, carte este mai mica de 30 de cm, iata un semn ca poate avea nevoie de ochelari de vedere.

De asemenea, clipitul la contactul cu lumina poate indica afectiuni precum strabismul divergent, eroziuni corneene sau conjunctivita alergica. Da! Nu sunt situatii pe care ar trebui sa le tratezi cu indiferenta. Orice amanare poate avea efecte permanente asupra sanatatii vederii.

Este ideal sa mergi pentru un control doar in cadrul unei clinici specializata in ramura pediatrica, pentru a beneficia de precizia necesara vizavi de un diagnostic. Dispune aceasta de aparatura specializata, special conceputa pentru copii? Ca sa iti faci o idee despre cum ar trebui sa fie dotata clinica, iti recomand sa arunci o privire pe site-ul Kidoptik.ro, unde vei gasi toate informatiile de care ai nevoie pentru a te lamuri vizavi de acest subiect.

Iata deci ca vizita la specialistul oftalmolog trebuie sa devina o prioritate pentru orice parinte. Astfel, vei avea apoi linistea ca sanatatea ochilor copilului tau nu este in pericol.

Cum se face scabia?

Scabia (denumita popular si ”râie”) este o afecțiune a pielii cauzată de acarianul scabiei. Acesta sapă în stratul superior al pielii și depune ouă.

Acarienii scabiei se dezvoltă în urma unui contact prelungit de la persoană la persoană și, prin urmare, este cel mai probabil să se răspândească în locuri aglomerate, cum ar fi grădinițele, spitalele, școlile și căminele de bătrâni.

O infestare cu scabie înseamnă vești proaste pentru astfel de medii, deoarece acarienii pot supraviețui cu ușurință timp de câteva zile fără o gazdă. Acest lucru este cu totul diferit de multe alte tipuri de acarieni, cum ar fi păduchii sau gândacii de pat.

Contactul cu un obiect infestat (cum ar fi lenjeria de pat, prosoapele sau hainele) poate duce, de asemenea, la scabie la copii, dar nu este cel mai frecvent mod de transmitere.

Simptomele scabiei la copii

Scabia începe adesea ca o mâncărime insidioasă care se înrăutățește seara, urmată de o erupție cutanată roșie, asemănătoare cu coșurile, care poate apărea pe tot corpul. La copiii mici, scabia poate afecta fața și gâtul, în timp ce copiii mai mari și adulții sunt adesea scutiți de mâncărime în aceste zone.

Zonele cel mai frecvent afectate în cazul unei infecții cu scabie sunt mâinile (în special între degete), încheieturile mâinilor, abdomen, zona inghinală, picioarele și fesele. După scărpinarea erupției de scabie se pot dezvolta răni, ceea ce poate duce la infecție.

În cazul în care copilul dumneavoastră a fost infestat cu scabie, puteți observa o serie de umflături în linie dreaptă; acesta este un semn că artropodele au săpat în piele și este un semn distinctiv al scabiei atât la copii, cât și la adulți. Deoarece acarienii sunt adesea puțini la număr (doar 10-15 acarieni pe persoană), aceste vizuini pot fi dificil de găsit.

La început, însă, este posibil să nu observați niciun simptom. Acest lucru este valabil mai ales în cazul primei infecții cu scabie; dacă ați mai fost infectat înainte, simptomele pot apărea în câteva zile. Dar nu uitați că exista si purtatori asimptomatici.

Cum arată râia (galerie foto)?

Tratamentul scabiei

Nu există prea multe vești bune când vine vorba de scabie la copii. Și nici tratamentul pentru scabie nu este chiar o plimbare în parc. Cel mai bun mod de a trata scabia este, de obicei, un tratament cu 5% permetrina, prescris de un medic. Acesta se prezintă sub forma unei creme topice și poate fi folosit în siguranță la copiii cu vârsta de două luni și mai mult, precum și la femeile însărcinate.

Mai jos, am inclus instrucțiuni pas cu pas despre cum să tratezi scabia la copii folosind crema de permetrina. Totuși, asigurați-vă întotdeauna că citiți instrucțiunile producătorului și adresați-vă unui medic pentru orice întrebare.

1. Seara, înainte de culcare, dezbrăcați-vă copilul complet, inclusiv scutecul. Dați-le ceva care să le distragă atenția.
2. Aplicați abundent crema de la gât în jos. (Sugarii și copiii mici au adesea nevoie de tratament și pentru scalp și față). Asigură-te că atingi fiecare centimetru de piele, inclusiv între degete, la subsuori și în zona inghinală, în spatele genunchilor și chiar și la tălpile lor.
3. Lăsați loțiunea să se usuce timp de cel puțin 30 de minute. Îmbrăcați apoi copilul în pijamale care oferă acoperire completă pentru a evita ca acesta să frece loțiunea sau să o pună în gură (pentru copiii mai mici, pijamalele cu picioare funcționează bine în acest sens).
4. La primul lucru de dimineață, scoateți toate hainele copilului dumneavoastră, împreună cu orice fel de așternut (pături, plapume, animale de pluș etc.) și puneți totul într-un sac de gunoi. Închideți bine punga și depozitați-o lângă mașina de spălat timp de cel puțin 24 până la 48 de ore.
5. Faceți un duș cu apă foarte caldă copilului dumneavoastră pentru a indeparta complet loțiunea.
6. Spălați lucrurile copilului dvs. folosind cea mai mare temperatura posibilă în mașina de spălat, iar apoi folosiți setarea fierbinte în uscător. Dacă ceva nu poate fi spălat, trimiteți-l la curățătorie sau închideți-l într-o pungă de plastic pentru cel puțin o săptămână. Și aspirați toate covoarele și mobila tapițată în ziua în care începeți tratamentul. Acest pas este esențial și trebuie făcut temeinic pentru a preveni o nouă infestare.
7. Repetați procesul de curățare, după cum este necesar, și tratamentul cu permetrină o săptămână mai târziu, dacă medicul dumneavoastră îl recomandă.

Discutați cu medicul pediatru al copilului dumneavoastră pentru a determina cel mai bun tratament pentru a aduce o ameliorare rapidă a mizerabilei erupții de scabie. Și nu uitați că tratamentul împotriva scabiei este recomandat și pentru membrii familiei (contacti directi din gospodarie) persoanei infectate, precum și pentru orice persoană care a avut un contact apropiat cu aceasta.

Ce trebuie să faceți dacă copilul dumneavoastră este expus la scabie

Dacă aveți un copil mic la grădiniță sau la școală, s-ar putea ca într-o zi să primiți în ghiozdanul lor acel bilet temut care indică faptul că există un focar de scabie. Dacă primiți această veste, este esențial să acționați rapid.

Scabia este foarte contagioasă. Toți cei care au avut un contact apropiat cu focarul au nevoie de tratament. Oamenii nu trebuie să aibă semne și simptome de scabie pentru a avea acarieni pe piele – poate dura între două și șase săptămâni înainte de apariția simptomelor. Este prudent ca toată lumea să fie tratată.

Există o perioadă binedeterminată în care e recomandat să îți duci copilul la clinică pentru un control pentru a fi identificate posibile anomalii. Diagnosticarea și tratarea lor este esențială, altfel copiii putând rămâne cu sechele ireversibile. Este vorba de vârsta de 3 ani când vederea lor este în jumătate cât a unui adult, 5 ani când este 2/3 din cea a unui adult și până la 10-12 ani când dezvoltă vederea unui adult sănătos.

Așadar, când este momentul potrivit pentru a programa o vizită la oftalmolog?

Pentru că micuții nu pot să își spună durerile, părinții sunt cei care trebuie să fie atenți la astfel de aspecte. Fie că suspectează doar, fie că sunt convinși de prezența unor probleme de vedere, aceștia trebuie să opteze pentru un consult de specialitate pentru a elimina îndoielile. 

În cadrul unei clinici precum Kidoptik din București, micuții vor beneficia de servicii specializate și de primul examen oftalmologic. O diagnosticare corectă, urmată de un tratament adecvat sunt cruciale la o vârstă fragedă pentru sănătatea ochilor ca adolescent  și adult. 

Există și situații când problemele cu ochii sunt destul de evidente. În urma unui control amănunțit sunt frecvent identificate la copii afecțiuni precum nistagmus, glaucom infantil, cataractă infantilă, secreții sau lăcrimare în exces, strabismul. 

Părinții își dau seama că ceva nu este în regulă după semne precum: ochii roșii, tendința de a apropia cărțile și caietele de ochi, de a privi foarte de aproape la TV, dureri de cap la citit sau când stă la calculator, frecarea frecventă a ochilor, o cădere a pleoapei superioare, etc. 

Spre exemplu, strabismul este o boală ocupară a copilăriei destul de frecventă. Aceasta este vizilă mai ales estetic. Strabismul este de mai multe feluri: esotropia, strabismul vertical. Netratat, poate duce la ochiul leneș sau ambliopie în termeni de specialitate, afecțiuni care nu mai poate fi reversată după vârsta de 7 ani. 

Bineînțeles este numai un exemplu de afecțiuni cu care copiii se pot confrunta și un motiv bine întemeiat pentru a programa o vizită în cabinetul oftalmologic pentru copii. La Kidoptik astfel de sesiuni sunt o plăcere pentru că este un cabinet special amenajat pentru a-i încuraja pe cei mici să colaboreze. Află mai multe despre astfel de servicii, dar și alte motive pentru care ar trebui să programezi o vizită la oftalmologie pentru copilul tău pe kidoptik.ro. 

Incontinența este mai des întâlnită în cazul femeilor. Studiile arată că un procent de 30% dintre persoanele de sex feminin cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani sunt afectate la nivel mondial, comparativ cu 1,5%, cât este procentul de bărbați care suferă de această afecțiune.

Pentru tratamentul persoanelor cu incontinență urinară se recomandă variante neinvazive sau invazive în funcție de gravitatea simptomelor. Pentru cei care sunt însă în vârstă sau imobilizați la pat, se recomandă utilizarea de scutece adulti profesionale accesibile pe care le poți achiziționa din magazinul de tehnica medicala E-motion. Continuă să citești pentru a afla mai multe despre această afecțiune și despre cum se îngrijește corect un astfel de bolnav.

Cauzele incontinenței urinare

Există multe situații care pot produce slăbirea mușchilor responsabili pentru susținerea vezicii și controlul fluxului urinar. Datele arată că cele mai afectate sunt femeile care nasc pe cale naturală, deoarece sarcina și nașterea slăbesc planșeul pelvian și afectează nervii pelvieni. Așadar, pierderile de urină se pot declanșa imediat, sau după o perioadă îndelungată de timp, în perioada postmenopauzei.

O altă variantă o reprezintă afecțiunile în zona centurii pelviene, intervențiile chirurgicale precum și greutatea în exces și afecțiunile respiratorii. În esență, incontinența urinară involuntară se observă mai ales în urma efortului fizic precum urcarea treptelor sau ridicarea unor greutăți. De asemenea, pot apărea pierderi involuntare și ca rezultat al strănutului, tusei, sau a râsului cu poftă. Incontinența nu este o boală, ci un semn al unei afecțiuni a vezicii urinare.

Diagnosticare și tratament

Diagnosticarea acestei afecțiuni se face cu ajutorul medicului specialist, care va recomanda efectuarea unor analize specifice. În acest fel se poate determina natura incontinenței, deoarece ea poate fi declanșată de o multitudine de factori. Se recomandă de asemenea o ecografie pelviană pentru a determina gradul de afectare a vezicii urinare.

Din păcate, incontinența urinară nu poate fi prevenită, ci doar tratată odată cu apariția primelor simptome. Tratamentul este recomandat în funcție de gradul de afectare a vezicii și a organelor asociate.

Ce facem totuși în cazul în care trebuie să avem grijă de o persoană care suferă de incontinență urinară și este în vârstă, imobilizată la pat sau cu deficiență motrică? Atunci se pune un tratament specific, care trebuie urmat cu exactitate de către îngrijitor.

Îngrijirea unui bolnav cu incontinență urinară

Dacă este pentru prima oară când ai grijă de o persoană cu o astfel de afecțiune, ar fi bine să știi că majoritatea medicilor și îngrijitorilor recomandă scutece pentru adulți și aleze igienice. Deși elementele absorbante sunt mai mult o soluție pentru eficientizarea și evitarea unor situații dificile, decât pentru tratarea afecțiunii, acestea sunt absolut necesare, mai ales dacă bolnavul este imobilizat la pat.

Atunci când alegi un brand de scutece pentru adulți, este bine să ții cont de câteva criterii importante precum absorbanța, stilul de prindere și materialul. De asemenea, accesează site-ul distribuitorului pentru a găsi tabelul de mărimi, care te învață și cum să iei măsurătorile corecte.

Nu uita că acestea trebuie schimbate la perioade de timp regulate. În cazul în care nu ești sigură, înainte să achiziționezi poți întreba distribuitorul dacă dispune de monstre. În așa fel, poți verifica mărimea și eficacitatea produsului înainte de a cumpăra o cantitate mai mare.

Surse imagini: https://www.elitecme.com https://e-motion.ro/

Deoarece de foarte multe ori neuropatia afecteaza mainile si picioarele, simptomele pot incepe in aceste zone. Totusi, nervii periferici sunt regasiti la nivelul intregului corp, simptomele putand sa survina si in alte locuri. De asemenea, manifestarile pot capata o diversitate mai larga si pot sa apara in mai multe locatii simultan.

Anumite tratamente naturale pot ajuta la ameliorarea unora dintre simptomele provocate de neuropatia periferica. De asemenea, exista cazuri in care interventiile naturale pot contribui la prevenirea afectarii nervilor in continuare. In continuarea articolului sunt prezentate cateva dintre cele mai importante astfel de modalitati naturale, dar si alte informatii esentiale despre aceasta afectiune.

Neuropatia periferică tratament natural

Cresterea nivelului de activitate fizica

Activitatea fizica promoveaza cresterea tonusului muscular, acest lucru putand sa aiba ca efect reducerea unora dintre simptomele provocate de neuropatia periferica. In plus, exercitiile fizice pot ajuta si la combaterea mai multor probleme de sanatate care provoaca neuropatie. De exemplu, diabetul este una dintre cele mai frecvente boli care poate duce la neuropatie periferica, exercitiul fizic ajutand organismul sa gestioneze mai usor nivelul glicemiei. Astfel, riscul de diabet si de complicatii asociate poate fi redus considerabil. Mai mult, cresterea nivelului de activitate fizica reduce presiunea asupra vaselor de sange periferice, lucru foarte benefic pentru persoanele cu neuropatie.

Adoptarea unor modificari alimentare optime

Diabetul este o cauza principala a neuropatiei periferice. Modificarile dietetice care scad nivelul glicemiei pot usura simptomele neuropatiei sau chiar pot preveni instalarea acestei afectiuni.

O dieta bogata in fibre si saraca in carbohidrati simpli este excelenta, deoarece poate preveni cresterile excesive de zahar din sange. De asemenea, evitarea unor alimente nesanatoase poate fi de ajutor. Cateva exemple de astfel de alimente sunt reprezentate de snacks-uri, chips-uri, dulciuri, paine alba, paste si alte alimente puternic procesate.

Adoptarea unui regim alimentar sanatos este indicata pentru toate persoanele, indiferent daca au sa nu diabet. Prevenirea neuropatiei periferice este importanta pentru orice persoana, iar din punct de vedere alimentar se poate face prin consumul de alimente bogate in antioxidanti si fibre. Fructele, legumele, pestele si nucile reprezinta doar cateva exemple de alimente sanatoase. De asemenea, specialistii recomanda un aport zilnic scazut de sodiu, acest lucru insemnand o cantitate maxima de 2300 de miligrame de sodiu pe zi. In plus, limitarea grasimilor saturate, a alcoolului si a tutunului reprezinta o alta metoda de protectie impotriva neuropatiei periferice, dar si a altor tipuri de boli.

Renuntarea la fumat

Fumatul este un factor de risc important pentru neuropatia periferica, deoarece ingusteaza si deterioreaza vasele de sange periferice. De asemenea, poate agrava simptomele produse de neuropatia periferica, chiar daca aceasta este produsa de alti factori. Renuntarea la fumat este esentiala, deoarece imbunatateste fluxul de sange si ajuta arterele si venele sa fie mai sanatoase.

Mentinerea unui nivel optim de vitamine

Anumite vitamine si suplimente pot sustine sanatatea nervilor si pot usura simptomele produse de neuropatia periferica. Complexul vitaminelor B este unul dintre cele mai importante, deficitul vitaminei B12 putand duce la deteriorarea stratului protector al nervilor. De asemenea, carenta vitaminei B9 poate duce la afectarea sanatatii nervilor periferici. Folosirea suplimentelor ce contin vitaminele B1, B6 si B12 poate ajuta la usurarea durerii la persoanele cu neuropatie.

Vitamina E are rol antioxidant, iar alimentele bogate in aceasta vitamina pot reduce inflamatia de la nivelul nervilor. In plus, vitamina E poate ajuta si la diminuarea altor simptome ale neuropatiei, inclusiv arsurile si furnicaturile. Acizii grasi Omega-3 sunt compusi la fel de importanti, deficitul lor putand avea aceleasi efecte negative. Sursele cele mai importante de astfel de grasimi sunt reprezentate de pestii grasi.

Magneziul si calciul sunt alte elemente importante in gestionarea neuropatiei periferice. Combinarea acestora poate duce la diminuarea crampelor musculare, dar dozele mari pot provoca diaree. Astfel, se indica consultarea medicului inainte de a le intrebuinta.

Acetil-l-carnitina, acidul alfa-lipoic, N-acetilcisteina si glutamina sunt alte componente ce pot ajuta in cazul persoanelor ce sufera de neuropatie periferica. Ele au roluri protectoare asupra sistemului nervos, dar intelegerea completa a efectelor pe care le au necesita anumite cercetari suplimentare.

Adoptarea unor tehnici de relaxare

Tehnicile de relaxare pot ajuta o persoana sa isi gestioneze mai bine durerea provocata de neuropatia periferica. Respiratia profunda, meditatia si relaxarea progresiva pot oferi o anumita usurare, astfel incat merita incercate.

Unele tehnici de relaxare, precum yoga sau tai chi, pot reduce stresul si pot imbunatati postura. Si in aceste cazuri, durerile si simptomele asociate pot fi ameliorate. Se recomanda colaborarea cu profesionisti, astfel incat rezultatele sa fie cele dorite.

Apelarea la metode de medicina alternativa

Unele persoane cu neuropatie periferica incearca metode de tratament alternative, precum acupunctura, tehnicile chiropractice si chiar modalitati bazate pe energie, de exemplu terapia Reiki. Este important de stiut ca cercetatorii nu au studiat inca pe larg aceste metode, iar in prezent nu exista multe dovezi care sa sustina ca aceste modalitati de tratament functioneaza.

Pentru a profita la maximum de medicina alternativa, specialistii recomanda ca aceasta sa fie asociata cu tratamentele traditionale, cum ar fi medicamentele si exercitiile fizice.

Modalitati de prevenire

Multe dintre modificarile stilului de viata care pot usura simptomele neuropatiei periferice pot preveni chiar si boala in sine. Aceste metode includ exercitiile fizice, adoptarea unei diete alimentare sanatoase si variate, dar si mentinerea unei greutati corporale sanatoase.

Primirea tratamentului pentru afectiunile medicale care pot provoca neuropatie este extrem de importanta. Diabetul zaharat este o astfel de afectiune, iar controlul glicemiei este esential. Alimentatia, exercitiile fizice si medicamentele pot fi de ajutor in acest caz. De asemenea, evitarea aportului excesiv de alcool si renuntarea la fumat sunt alti factori ce pot ajuta.

Cand se recomanda vizita la medic

Multe probleme de sanatate pot provoca neuropatie periferica, inclusiv infectiile, leziunile fizice, diabetul, bolile autoimune, tulburarile renale si hepatice si chiar cancerul. In plus, anumite medicamente pot avea aceleasi efecte negative asupra nervilor.

Orice persoana care dezvolta furnicaturi, durere, amorteli si alte senzatii neobisnuite la nivelul mainilor si picioarelor ar trebuie sa vada imediat un medic, mai ales daca sufera de diabet. Este important ca persoanele cu aceste simptome sa nu isi puna singure diagnosticul si eventual sa incerce sa se trateze pe cont propriu. Obtinerea unui diagnostic si a unui tratament adecvat din partea medicului sunt doua elemente ce pot preveni agravarea bolii.

In cazul persoanelor ce au fost deja diagnosticate cu aceasta afectiune, vizita la medic este necesara atunci cand simptomele se agraveaza brusc, durerea devine severa sau migreaza in alt segment al corpului, apar leziuni la nivelul membrelor sau se instaleaza semne de infectie, de exemplu febra sau inflamatia.

Concluzii

Neuropatia periferica implica deteriorarea nervilor periferici si poate avea multiple cauze, inclusiv diabetul. Neuropatia periferica poate fi frustranta, dureroasa si dificil de tratat, astfel incat prevenirea sa este esentiala. Orice persoana care are o afectiune corelata cu neuropatia periferica ar trebuie sa invete anumite modalitati de a reduce sansele de a dezvolta aceasta complicatie. De asemenea, o persoana cu neuropatie periferica trebuie sa stie ca exista anumite metode naturale prin care simptomele neplacute pot fi ameliorate.

Majoritatea persoanelor cu neuropatie periferica observa faptul ca ajustarile stilului de viata ajuta la imbunatatirea simptomelor. Mentinerea unei diete echilibrate si sanatoase, cresterea nivelului de activitate fizica si renuntarea la fumat reprezinta doar cateva dintre interventiile naturale ce pot oferi un ajutor semnificativ.

Bibliografie:

Burotto, M., & Fojo, A. T. (2013). Acetyl-l-carnitine and prevention of chemotherapy-induced peripheral neuropathy: Can anything work? https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3825297/

Clair, C., et al. (2015). The effect of cigarette smoking on diabetic peripheral neuropathy: A systematic review and meta-analysis. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4510224/

Complementary and integrative therapies. (n.d.). https://www.foundationforpn.org/living-well/integrative-therapies/

Li, J., et al. (2016). N-acetyl-cysteine attenuates neuropathic pain by suppressing matrix metalloproteinases [Abstract]. https://journals.lww.com/pain/Abstract/2016/08000/N_acetyl_cysteine_attenuates_neuropathic_pain_by.20.aspx

Peripheral neuropathy fact sheet. (2019). https://www.ninds.nih.gov/Disorders/Patient-Caregiver-Education/Fact-Sheets/Peripheral-Neuropathy-Fact-Sheet

Peripheral neuropathy nutrition. (n.d.). https://www.foundationforpn.org/living-well/lifestyle/nutrition/

Steps to prevent or delay nerve damage. (n.d.). https://www.diabetes.org/diabetes/complications/neuropathy/steps-prevent-or-delay-nerve-damage

Supplements for your nervous system. (2010). https://www.foundationforpn.org/wp-content/uploads/2016/10/Supplements-Not-highlighted.pdf

What is peripheral neuropathy. (n.d.). https://www.foundationforpn.org/what-is-peripheral-neuropathy/

Multi adulti se asteapta sa le cada parul pe masura ce inainteaza in varsta.  Insa, pierderea parului la copii poate fi un semnal de alarma, mai ales cand acestia au portiuni ale scalpului unde nu mai exista par, sau acesta este foarte subtire. Cu toate acestea, pierderea parului la copii este relativ comuna.

Pierderea parului la copii poate fi diferita fata de cea a adultilor. La copii, cauze comune sunt reprezentate de infectii bacteriene sau fungice, stresul, si alopecia de tractiune. Medicii pot trata majoritatea pierderilor de par.

Cauze si tratamente

Infectiile fungice de la nivelul scalpului sunt comune si contagioase. Ele cauzeaza o iritatie rosie in forma de inel. Pot aparea portiuni rosii si senzatie de mancarime, pe care parintii o observa atunci cand copilul isi scarpina scalpul.

Scarpinarea zonei de infectie si leziunile pe care insasi infectia le face contribuie la caderea treptata a parului. Unii copii chiar trag de par pentru a ameliora mancarimea. Pierderea parului apare doar intr-un singur loc sau in doua, de obicei in zonele cu piele iritata.

Medicul poata sa prescrie o crema antifungica pentru scalp. Atunci cand infectia dispare, parul ar trebui sa creasca la loc.

Alopecia areata este un tip de pierdere a parului de cauza imuna, in care sistemul imunitar ataca foliculii pilosi. Ocazional, poate cauza pierderea totala a parului sau subtierea severa a acestuia. Unii copii isi pierd de asemenea genele si sprancenele. Portiunile lipsite de par sunt de obicei netede si de culoarea pielii.

Multi copii cu alopecia areata au perioade de exarcerbare a episoadelor de pierdere a parului urmate de perioade de crestere a acestuia. Medicii au identificat mai multe subtipuri ale acestei afectiuni, iar modelul de cadere a parului variaza de la persoana la persoana.

Nu exista remediu pentru alopecia areata, dar unele tratamente pot ajuta la gestionarea simptomelor. Nu exista medicamente specifice disponibile pentru tratarea alopecia areata, dar medicii pot prescrie medicamente nespecifice care ar putea ajuta organismul sa opreasca organismul din a mai ataca foliculii de par.

Trasul de par. Copiii care se trag de par, sau il rasucesc, pot leza firele de par, cauzand caderea acestuia. Unii copii se trag singuri de par din cauza anxietatii sau au o tulburare obsesiv-compulsiva. Medicii numesc acest fenomen tricotilomania.

Cand copilul inceteaza din a se trage de par sau a-l rasuci, parul ar trebui sa creasca la loc. In cazul in care copilul sufera de anxietate sau tulburare obsesiv-compulsiva, este important sa tratam cauza ce sta la baza caderii parului prin terapie, suport emotional si social, sau medicatie.

Alopecia de tractiune este un tip de cadere a parului care apare atunci cand scalpul resimte tensiune sau tragere de lunga durata, cum ar fi purtarea de impletituri sau cozi foarte stranse pentru perioade lungi de timp.

Unele persoane dezvolta, de asemenea, alopecie de tracțiune din extensii plasate prost. Acest lucru se poate intampla din cauza extensiilor ieftine sau de atasarea extensiilor la domiciliu.

Scalpul poate fi iritat si poate da senzatie de mancarime, cu portiuni mari de alopecie (chelie) sau de par subtiat. Caderea parului se concentreaza de obicei pe zonele in care exista cea mai mare presiune. De exemplu, o coafura care pune tensiune asupra par la tample va cauza o pierdere de par mai mare in zona respectiva.

Alopecia de tractiune ar trebui sa se vindece de la sine daca se pastreaza o coafura care nu pune parul in tensiune, dar poate dura mai mult timp pentru ca parul sa creasca la loc. Daca o persoana cu acest tip de cadere a parului dezvolta o infectie a scalpului, un medic poate recomanda antibiotice.

Leziuni ale scalpului. O leziune a scalpului, precum o arsura sau un traumatism la nivelul capului poate distruge firele de par. Acest lucru poate cauza piederi semnificative ale parului in zona afectata. Cand leziunea se vindeca, parul ar trebui sa creasca la loc.

Efluviul telogen este o forma de pierdere temporara a parului care apare in urma unui soc fizic sau emotional.

Parul sanatos creste dupa un program previzibil. Un fir de par poate creste timp de 2–6 ani. Aceasta este faza anagena. Parul trece apoi într-o „perioada de repaus”, numita faza telogena. Aceasta faza dureaza 2–4 luni inainte ca firul de par sa cada si un fir nou sa il inlocuiasca. Cand parul este sanatos, 80–90% dintre fire cresc activ în orice moment. Efluviul telogen apare atunci cand un anumit factor cauzeaza intrarea in faza telogena a mai multor fire de par decat de obicei si ramanerea lor in aceasta faza.

Cativa factori posibili de efluviu telogen sunt: leziuni fizice, stres emotional, febra sau infectii, interventii chirurgicale cu anestezie generala, anumite medicamente, dezechilibre nutritionale precum excesul de vitamina A.

De cele mai multe ori, efluviul telogen ramane netratat deoarece oamenii nu stiu ca o au. Deoarece dureaza cateva luni pentru ca firele de par sa cada in timpul fazei telogene, persoana respectiva ar putea obseva o cadere a parului pentru o perioada, fiind deja prea tarziu pentru tratament. In majoritatea cazurilor parul creste la loc dupa un timp.

Cand mergem la doctor

Pierderea parului constituie o problema medicala, deci este imperativ sa vorbim cu un cadru medical oricand un copil pierde mai mult par decat de obicei.

Unii parinti se impacienteaza cand vad foarte mult par ramas in peria de par a copilului, desi tututror copiilor le cade parul in fiecare zi. Ar trebui sa apelati la un medic daca: copilul se plange de un scalp dureros sau care ii da mancarime, copilul pierde fire de par din sprancene sau gene, exista portiuni vizibile lipsite de par, copilul incepe sa piarda mult mai mult par decat de obicei, copilului a inceput sa ii cada parul in urma unei boli sau in urma administrarii unei medicatii, sau daca copilul are leziuni ale scalpului sau arsuri.

Copiii cu pierdere cronica a parului ar putea avea nevoie de consiliere psihologica.

Concluzie

Pierderea parului este comuna la copii. Exista multi factori care pot duce la acest lucru, inclusiv infectiile, stresul, si coafurile care pun firele de par in tensiune. Majoritatea cauzelor pot fi tratate. Pentru un diagnostic mai sigur, puteti merge la medic pentru a afla ce a cauzat pierderea parului la copilul dumneavoastra.

Noul coronavirus, acum cunoscut sub numele de SARS-CoV-2 (acronimul vine din limba engleza si se traduce prin: Sindrom Respirator Acut Sever – Coronavirus 2; denumirea COVID-19 reprezinta sindromul clinic determinat de acest virus), a aparut in zona Wuhan, China, si s-a extins in aproape toate continentele planetei Pamant, cu exceptia Antarcticii.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a schimbat oficial clasificarea dintr-o urgenta de sanatate publica de importanta internationala la pandemie in data de 11 martie 2020.

Pana la aceasta data, aproximativ 900.000 de persoane au fost infectate cu acest virus si mai mult de 44.000 au decedat.

Termenul de ”pandemie” a inceput sa fie folosit extrem de frecvent in anunturile si stirile difuzate in diverse medii zilnic, provocand teama si anxietate. Iar cu acestea doua vin si dezinformari si zvonuri.

Acestea sunt cateva dintre cele mai frecvente mituri (complet false sau partial adevarate) care circula in social media si nu numai.

Aplicarea de spray care contine alcool sau clor va omori virusurile din corp

Daca incerci sa dezinfectezi pe fata sau pe piele cu un spray care contine alcool sau clor, trebuie sa cunosti ca aceste produse nu vor elimina virusurile care au patruns deja in corp. Mai mult, aceste substante, daca ajung in contact cu mucoasele (ochi, gura), pot determina iritatii severe.

Tine gatul umed si hidrateaza-te foarte des pentru a spala virusul din cavitatea bucala

Un sfat care s-a raspandit extrem de repede (precum noul coronavirus) este acela ca daca bei lichide foarte des vei putea tine infectia cu SARS-CoV-2 la distanta.

Un argument ar fi ca apa spala virusul din cavitatea bucala si faringe si il impinge in stomac, acolo unde va fi neutralizat de sucurile gastrice. Insa acest argument uita de faptul ca acest virus se poate transmite prin aerosoli (vezi ultimul mit), iar inhalarea lor face ca virusul sa ajunga direct in plaman. Exista si alte cai de patrundere, cum ar fi contactul mainilor infectate cu mucoasa oculara sau nazala. Mai mult, un pahar de apa nu va reusi sa spele milioanele de particule virale care se afla in cavitatea bucala si studiile recente sugereaza faptul ca acest virus ar supravietui si pasajului gastric. Nu e nevoie de studii ca sa observam legatura dintre simptomele digestive produse de infectia COVID-19 si faptul ca acest virus poate ajunge nevatamat in sistemul digestiv.

Gargara cu sare dezinfecteaza gatul si previne infectiile respiratorii

Leacurile strabunicilor cuprindeau o serie de solutii simple, cu rezultate aparent surprinzatoare, pentru multe dintre maladiile comune. Unul dintre aceste leacuri este binecunoscuta gargara. Cel mai des promovata este gargara cu sare, dar lista poate cuprinde mai multe ingrediente: otet, petrol, alcool etc.

Gargara este chiar recomandata oficial in multe tari asiatice ca masura de igiena, alaturi de spalatul mainilor, purtarea de masti si distantare sociala in sezonul gripal. Nesurprinzator este faptul ca majoritatea studiilor care sustin acest obicei vin din Japonia. Aceste studii sugereaza ca folosirea unei solutii orale bazate pe povidon iodinat ar putea preveni infectiile respiratorii superioare si inferioare.

Insa profilul cercetarilor pe acest subiect nu se incadreaza in nivelul de evidenta cerut de rigoriile stiintifice (nu exista niciun studiu dublu-orb randomizat pana in momentul de fata). Loturile fie au fost foarte mici, fie au fost erori in designul studiului, fie nu s-au replicat, fie au fost sponsorizate de producatorii solutiilor antiseptice. E adevarat ca solutiile iodate au eficienta crescuta asupra indepartarii virusurilor, chiar si coronavirusurilor (SARS si MERS – verisorii noului coronavirus), insa nu s-au facut inca teste clinice pe oameni pentru a vedea eficienta lor in masurile de tip gargara. Niciodata sa nu incercati sa faceti gargara cu dezinfectante sau antiseptice de uz extern (cutanat), chiar daca ele contin iod. Alte solutii orale, in afara de cele cu iod, nu si-au dovedit eficacitatea. La fel se intampla si cu irigatiile nazale hipertone saline, sau chiar gargara cu sare.

Totusi, daca nu exista vreun beneficiu, exista riscuri? Daca nu abuzati de acest obicei, nu exista risc major pentru sanatate. Insa daca solutia salina sau iodata folosita foarte des irita mucoasa digestiva superioara, riscul de patrundere a agentilor patogeni este crescut.

Te poti infecta din aer daca o persoana pozitiva a trecut pe acolo?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa clarificam anumite aspecte. Intai, cum se transmite virusul. Singura modalitate de transmitere a viruslui este prin picaturile lui Flugge. Adica picaturile pe care noi le expulzam atunci cand stranutam sau tusim. Ele au o dimensiune mai mare de 5 microni, iar o singura picatura poate contine cateva milioane de particule virale.

Atunci cand tusim, picaturile au o traiectorie curba si pot ateriza la 1-2 metri de noi. Daca este o persoana neinfectata care se afla pe acea traiectorie, picaturile pot patrunde prin mucoasele corpului (fie direct, fie indirect prin atingere) si persoana neinfectata sa devina infectata. La fel se intampla si cu suprafetele. Picaturile pot ajunge pe maini sau pe haine si de acolo pe alte suprafete unde virusul poate supravietui relativ mult (ore – zile, in functie de suprafata) si poate fi preluat de alte persoane.

Dar cum putem sa ne infectam din aerul respirat? Singurul mod prin care ne-am putea infecta din aerul respirat este prin aerosoli. Aerosolii apar atunci cand aerul este foarte uscat, iar picaturile se micsoreaza la mai putin de 5 microni. Atunci ele pot parcurge distante mai mari de 2 metri. Acesti aerosoli se formeaza in mod normal in special in spatii mici, inchise, neaerisite, unde sunt adunate foarte multe persoane. In spatiile deschise, riscul de a te infecta daca pastrezi distanta recomandata de 2 metri fata de alte persoane (care poarta masca) este minim, daca nu atingi alte suprafete infectate. De aceea este extrem de important sa intelegem si sa efectuam masurile de igiena propuse pentru a ne proteja pe noi si pe ceilalti de infectarea cu acest virus si de a limita raspandirea pandemiei.

Bibliografie

Neal Naito M.D. – Gargling for Coronavirus? What Science Can Tell Us – The New York Times, 29 martie 2020

Zaria Gorvett – No, drinking water doesn’t kill coronavirus – BBC Future, 20 Martie 2020

Prof. Kim Woo-Joo – You Need To Listen To This Leading COVID-19 Expert From South Korea (Asian Boss, YouTube, 27 martie 2020).

Chiar daca organismul incearca sa creeze vase noi de sange pentru a alimenta creierul, trebuie stiut ca aceste vase nu ofera oxigenul necesar. Astfel, pot rezulta leziuni cerebrale temporare sau permanente. De asemenea, boala Moyamoya poate produce atacuri vasculare tranzitorii, accidente vasculare cerebrale, anevrisme sau hemoragii intracerebrale. In plus, functionarea normala a creierului poate fi afectata, aparand diferite intarzieri sau dizabilitati cognitive si de dezvoltare.

Boala Moyamoya afecteaza cel mai frecvent copiii, dar si adulti pot fi afectati. De asemenea, aceasta boala se gaseste in toata lumea, dar este mai frecventa in tarile din Asia de Est, in special in Coreea, Japonia si China. In continuarea articolului sunt prezentate mai multe detalii despre aceasta, incluzand cauzele, simptomele si optiunile de tratament.

Cauze si factori de risc

Cauza exacta a bolii Moyamoya nu este cunoscuta. Totusi, cercetatorii au observat o frecventa mai mare a bolii in multe dintre tarile asiatice, astfel incat se considera ca boala poate avea cauze genetice. In plus, s-a constatat ca exista asocieri chiar si cu alte afectiuni, precum sindromul Down, anemia falciforma (siclemia), hipertiroidismul sau boala von Recklinghausen (neurofibromatoza de tip 1).

Desi cauza bolii Moyamoya nu este cunoscuta, anumiti factori pot creste sansele de a dezvolta afectiunea. Printre acesti factori se regasesc:

• Originea asiatica – boala Moyamoya survine la nivelul intregii planete, dar este mai frecventa in tarile asiatice. Acest lucru poate fi posibil din cauza unor anumiti factori genetici din populatiile asiatice. De asemenea, rata cea mai mare de boala Moyamoya a fost documentata in randul asiaticilor care traiesc in tarile occidentale;
• Existenta unui istoric familial al bolii – persoanele ce au antecedente familiale de boala Moyamoya au un risc de 30-40 de ori mai mare de a dezvolta boala, comparativ cu populatia generala. Acest lucru sugereaza ca exista componente genetice ale bolii ce trebuie luate in calcul;
• Asocierea unei alte afectiuni medicale – boala Moyamoya apare uneori in asociere cu o alta tulburare, inclusiv anemia falciforma sau sindromul Down;
• Sexul feminin – persoanele de sex feminin au o incidenta usor mai mare in ceea ce priveste dezvoltarea acestei afectiuni;
• Varsta tanara – chiar daca si adultii pot dezvolta boala, copiii mai mici de 15 ani sunt cel mai frecvent afectati.

Manifestari clinice

Boala Moyamoya poate surveni la orice varsta, desi simptomele se instaleaza cel mai frecvent intre 5 si 10 ani in cazul copiilor si intre 30 si 50 de ani la adulti. Astfel, primul simptom al bolii la copii este reprezentat de instalarea unui accident vascular cerebral sau a unor atacuri ischemice tranzitorii recurente. Adultii pot prezenta aceste simptome, dar cel mai frecvent experimenteaza hemoragii intracerebrale din vasele de sange anormale.

Boala Moyamoya implica o scadere a fluxului de sange catre creier, aceasta manifestandu-se prin:

• Dureri de cap;
• Convulsii;
• Slabiciune musculara;
• Amorteli sau paralizie la nivelul fetei sau a unui brat sau picior;
• Tulburari vizuale;
• Dificultati de a vorbi sau de a intelege alte persoane (afazie);
• Intarzieri de dezvoltare;
• Miscari involuntare;
• Declin cognitiv.

Aceste simptome pot fi declansate de diferiti factori, inclusiv exercitiile fizice, plansul, tusea, incordarea sau febra. Asistenta medicala de urgenta trebuie solicitata cat mai repede atunci cand sunt observate semnele sau simptomele unui accident vascular cerebral. Medicii trebuie sa fie anuntati chiar daca simptomele par sa fluctueze sau sa dispara. Astfel, trebuie evaluate urmatoarele aspecte:

• Fata – persoana afectata trebuie rugata sa zambeasca, sa ridice sprancenele, sa arate dintii sau sa fluiere, astfel incat sa se poata observa eventualele asimetrii ale fetei;
• Membrele – persoana afectata trebuie rugata sa ridice si sa mentina membrele in sus. Exista situatii in care acestea pot fi ridicate, dar nu pot fi mentinute in pozitia indicata;
• Vorbirea – evaluatorul trebuie sa solicite repetarea unei fraze simple. De asemenea, trebuie sa se observe daca discursul persoanei evaluate este neclar sau ciudat;
• Timpul – daca sunt observate semne ce indica accidentul vascular cerebral, timpul este absolut necesar. Din acest motiv, nu trebuie sa se astepte vindecarea simptomelor, ci trebuie sa se apeleze urgent la medic. Cu cat un accident vascular cerebral dureaza mai mult si nu se intervine in mod optim, cu atat este mai mare potentialul de afectare cerebrala sau chiar de deces.

Daca o persoana asista la un accident vascular cerebral, trebuie sa anunte imediat specialistii si sa supravegheze cu atentie victima in timp ce se asteapta echipajul de urgenta.

Complicatii potentiale

Majoritatea complicatiilor cauzate de boala Moyamoya sunt asociate cu efectele accidentului vascular cerebral. Astfel, pot exista:

• Probleme de vedere – in urma unui accident vascular cerebral, unele persoane pot suferi diverse tulburari vizuale;
• Pareza sau paralizie;
• Tulburari de limbaj si intelegere;
• Tulburari de miscare – desi situatia este rara, unele persoane cu boala Moyamoya pot experimenta miscari involuntare la nivelul unor anumiti muschi;
• Tulburari de invatare sau dezvoltare – in urma unui accident vascular cerebral, un copil poate avea probleme cu procesarea mentala, acest lucru avand efecte negative asupra sarcinilor scolare. In plus, pot exista dificultati emotionale si scaderea stimei de sine;
• Declin cognitiv si alte complicatii asociate;

Diagnostic

Pentru a putea diagnostica boala Moyamoya, medicii trebuie sa examineze simptomele si istoricul medical si familial. Examenul fizic este foarte important, ulterior putand fi solicitate mai multe teste. Acestea pot ajuta la diagnosticarea bolii si a oricaror afectiuni de baza. Testele pot include:

• Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) – sunt utilizati magneti puternici si unde radio, astfel incat sa se obtina imagini detaliate ale creierului. Exista si cazuri in care se poate injecta o substanta de contrast ce ajuta la evidentierea vaselor de sange de la nivelul creierului;
• Tomografia computerizata (CT) – investigatia foloseste o serie de raze X pentru a produce imagini detaliate ale creierului. Si aceasta investigatie poate fi realizata cu substanta de contrast;
• PET-CT (tomografie cu emisie de pozitroni) – este o investigatie extrem de utila cand se doreste observarea activitatii creierului;
• Electroencefalograma (EEG) – ajuta la monitorizarea activitatii electrice a creierului prin intermediul unor electrozi ce se ataseaza la scalp. Copiii cu boala Moyamoya prezinta adesea anomalii pe traseul EEG;
• Alte investigatii – exista si alte investigatii ce pot fi realizate, cum ar fi ecografia Doppler sau angiografia cerebrala.

Optiuni de tratament

Medicii vor evalua starea de sanatate a pacientului si vor indica cel mai potrivit tratament. Scopul acestuia este de a reduce simptomele, de a imbunatati fluxul de sange si de a reduce semnificativ riscul de complicatii grave, precum accidentul vascular cerebral.

Tratamentul poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos are ca scop reducerea simptomelor si prevenirea complicatiilor, astfel incat pot fi recomandate antiagregante plachetare, blocante ale canalelor de calciu sau medicamente anticonvulsivante.

In cazul in care simptomele nu se imbunatatesc sau se agraveaza, medicii pot indica interventia chirurgicala. De asemenea, aceasta poate fi recomandata si atunci cand fluxul de sange catre creier este prea scazut. Chirurgia implica interventii de revascularizare, astfel incat sa se refaca fluxul de sange catre creier. Totusi, interventiile pot fi variate si trebuie sa fie adaptate in functie de caracteristicile fiecarui pacient.

Bibliografie:

Daroff RB, et al. Stroke in children. In: Bradley’s Neurology in Clinical Practice. 7th ed. Philadelphia, Pa.: Saunders Elsevier; 2016. .

NINDS moyamoya disease information page. National Institute of Neurological Disorders and Stroke

Suwanwela NC. Moyamoya disease: Etiology, clinical features, and diagnosis. 

Moyamoya disease. National Organization for Rare Disorders

Susține domnia sa, neîndoielnic pentru că este un reputat infecționist, câteva lucruri:

• Primul dintre ele este că, și în absența unui test pozitiv la gripă, dacă simptomele sunt sugestive, diagnosticul trebuie să rămână de ”gripă clinică”.
• Al doilea că, într-o astfel de situație, omul ar trebui să stea acasă și să-și sune medicul de familie.
• Al treilea, că ar trebui să ia Tamiflu/oseltamivir, încă din prima zi de declanșare a simptomelor.

Probleme ridicate

Prima problemă pe care o am este că gripa clinică este un diagnostic medical, care trebuie pus de un medic. Oricât de simplu ar prezenta doctorul Streinu-Cercel semnele de manifestare, niciunul din simptomele enumerate de dânsul nu este SPECIFIC gripei. Oamenii fac febră mare, tuse, mialgii din tot felul de motive. Unii oameni nu au astfel de simptome, pentru că au anumite boli care compromit sistemul imunitar, sau chiar capacitatea de a comunica ce se întâmplă cu ei. Doar pentru că cineva face febră mare nu înseamnă să se ascundă repede în casă și să ia Tamiflu. E iresponsabil să supra-simplifici un fenomen.

A doua problemă pe care o am este că, așa cum a făcut-o și în trecut, doctorul Streinu-Cercel recomandă un produs medicamentos sub denumirea lui COMERCIALĂ, în loc să se rezume doar la denumirea clasei din care acesta face parte. Tamiflu este doar unul din inhibitorii de neuraminidază (NAI) disponibili pe piață și aprobați pentru folosirea în infecția virală cu tulpini de gripă.

A treia problemă pe care o am este că, în recenzii sistematice și meta-analize, folosirea Tamiflu (oseltamivir), ca și a altor NAI, la persoane altfel imunocompetente și cu gripă validată prin testare, și care nu au complicații ale gripei, nu a făcut o diferență statistică, și nu are calitatea de a preveni apariția unor astfel de complicații. Mai mult, Tamiflu nu previne transmiterea virusului. Astfel că o persoană care are ameliorare simptomatică în ziua 2, pentru că a luat Tamiflu, ar putea să trăiască sub falsa impresie că gata, i-a trecut. Lucru eronat.

Există o utilitate dovedită a NAI-urilor la acele persoane care fie prin natura vârstei (populație pediatrică, vârstnici), fie prin natura sănătății (au diverse boli, cum ar fi de ficat, sau de rinichi, boli de inimă, diabet) sunt îndeosebi vulnerabili la gripă.

DAR

Medicamentele din această clasă au un profil bun de siguranță, cât și un profil de efecte adverse care pot fi declanșate de administrarea de NAI. Unele dintre acestea sunt sistemice (greață, vărsături, dureri de cap), altele dintre acestea sunt neuro-psihiatrice (stări de anxietate, depresie, au fost descrise inclusiv cazuri de psihoză). Sub nicio formă vreun medicament care se termină în ”mivir” nu ar trebui lăsat la îndemâna dibăciei tradiționale românești în sancționarea simptomelor de ILI (influenza-like illness, sau boală care seamănă cu gripa).

Mie îmi place medicina bunului simț. Medicina bunului simț are loc la întâlnirea dintre a) pacient, b) medic, c) bune practici și bună etică a ambilor.

Mi se pare inadmisibil, iresponsabil și periculos ce face, zilele acestea, doctorul Streinu-Cercel. Sunt atâtea alte mijloace prin care să obții o hartă corectă a răspândirii virusului, dacă ar fi să facem treaba un pic mai ca la carte.

Dacă știm triada simptomelor de gripă, unde e screening-ul populațional? De ce nu avem un triaj corect al cazurilor și o bună coordonare în comunități știute-a-fi la risc? De ce nu sancționăm corect cazurile expuse la un pacient cu ILI dovedit a fi cu gripă, în planul prevenției? Poți oricând să te plângi că (sic!) Camerele de gardă sunt asaltate de oameni cu simptome ILI, sau poți să intervii în populație ca să creezi ecluze suplimentare de ajutor.

Ah, și să nu uit. Doctorul Streinu-Cercel aruncă o curbă medicilor care n-ar vrea să prescrie Tamiflu. Hai să ne înțelegem. NAI sunt medicamente care ameliorează simptomele gripei, și pot fi recomandate de personalul medical avizat. Pot. Fi. Recomandate. Ele capătă indicație terapeutică obligatorie DOAR în acele cazuri în care apar complicații. În rest pot fi recomandate. Or fi doctori mai stângaci decât Streinu-Cercel. Or fi și unii mai dibaci. Fiecare medic își cunoaște pacientul, și-i mai știe și trecutul medical și afecțiunile asociate. E o propunere sulfuroasă că ”doctorii nu vor”, că ”pacienții nu cer”, că așteaptă până boala devine gravă și abia după aceea caută un medic.

Dacă vrei să educi populația despre transmiterea gripei, formulează un mesaj clar, gen ”Ana are mere”, și dă-i omului soluții practice. Adică:

1. Suspiciune ridicată de gripă ai când: febră mare care nu scade, stare gen ”răceală”, dureri musculare și/ sau osoase care te pun la pat, tuse seacă, DAR posibil și greață și vărsături
2. Simptomele sunt maximale din prima zi. Testele pentru gripă au bunele calități de detecție (chiar dacă nu sunt perfecte). Poți obține unul din farmacie. Este BINE să te testezi. Dacă testul e negativ, dar simptomele de mai sus sunt serioase, poți presupune că ai, totuși, ILI (ceea ce se cheamă ”gripă clinică”).
3. Ia legătura cu medicul de familie. CERE O CONSULTAȚIE. Întreabă-l de tratament. E preferabil să stai acasă câteva zile. Informează oamenii dimprejurul tău că ai simptomele acestea, ca să previi răspândirea. Folosește mască de protecție. Spală-te pe mâini. Evită contactul cu vârstnici, copii, femei gravide, spații aglomerate.
4. Hidratează-te corect. Dacă în 48 de ore stările persistă sau problemele de respirație devin mai severe, sau apar stări de slăbiciune, confuzie, mergi la spital.
5. NU LUA ANTIBIOTICE decât cu acordul medicului, în situația de la punctele #3 și #4
6. Dacă nu ai făcut gripă, VACCINEAZĂ-TE. Ai să dezvolți anticorpi în 2 – 3 săptămâni, dar chiar și în perioada asta ești relativ protejat, și protejezi și pe alții.

Autoritatea medicală în domeniu nu e Streinu-Cercel. Autoritatea medicală în domeniu e Ministerul Sănătății, care are voce comună cu CDC (Centrul de Control al Bolilor), Colegiul Medicilor, asociațiile profesionale etc. Cred că e timpul să cerem acestor instituții să-și asume comunicarea clară cu publicul, și decizii cu autoritate practică.

Cât despre reclamă mascată la medicamente, o văd ca pe o abatere etică. E nu doar de evitat, e de demascat când se întâmplă.

Sursa

Amiloidoza afectează frecvent organele, inclusiv inima, rinichii și ficatul. Acest articol are scopul de a prezenta această tulburare. Astfel, sunt expuse cauzele și simptomele amiloidozei, dar și modul în care medicii încearcă tratarea sa.

Care sunt cauzele?

Amiloidoza apare atunci organismul produce un nivel prea mare de amiloid. Motivul pentru care acest lucru se întâmplă poate varia, astfel încât pacienții pot suferi de mai multe tipuri de amiloidoza. Amiloidoza poate afecta doar un singur organ sau se poate răspândi in mai multe locuri din organism. Astfel, amiloidoza larg răspândită afectează mai multe organe si sisteme ale corpului.

Un prim tip de amiloidoza este cea primară (tip lanț ușor – AL). Este cea mai frecventă formă a afecțiunii si implică dezvoltarea proteinelor anormale în celulele plasmatice ale măduvei osoase. Există si amiloidoza secundară (AA), aceasta survenind atunci când acumularea de amiloid apare ca reacție la o altă boală. Mutațiile genetice moștenite pot provoca, de asemenea, forme ereditare ale bolii (amiloidoza familială – ATTR). Formele de amiloidoza sunt si mai numeroase, alte câteva exemple fiind reprezentate de amiloidoza localizată (Aloc) si cea cu beta 2 microglobulina (Abeta2m).

Factori de risc

Este important de știut că orice persoană poate dezvolta amiloidoză. Cu toate acestea, anumiți factori cresc riscul unei persoane de a dezvolta boala. Printre cei mai incriminați factori de risc se regăsesc vârsta, istoricul familial și sexul. Amiloidoza se poate dezvolta la adulții tineri, dar cea mai frecventă formă de boala apare la persoanele cu vârste cuprinse intre 50 si 80 de ani. De asemenea, există o forma genetică de amiloidoza, astfel încât persoanele cu rude de sânge apropiate ce au boala vor crește riscul. In plus, trebuie subliniat faptul că aproximativ două treimi din persoanele cu amiloidoza primară sunt de sex masculin, barbații având astfel un risc mult mai mare.

Pe lângă acești factori de risc, specialiștii au mai observat si alții. Persoanele ce realizează dializa pe termen lung pentru tratarea bolilor renale prezintă un risc mai mare de a dezvolta o formă specifică de amiloidoza. De asemenea, unele afecțiuni, precum artrita sau boala inflamatorie a intestinului, pot declanșa amiloidoza secundară. Conform specialiștilor din domeniu, aproximativ 50% dintre persoanele cu amiloidoză secundară au artrită reumatoidă.

Simptome

Acumularea de proteine de tip amiloid interferează cu funcțiile normale ale organelor. Astfel, simptomele pot varia în funcție de organele afectate de amiloidoza. Chiar și așa, există câteva simptome comune ce se pot instala, precum slăbiciunea, vertijul și pierderea inexplicabilă în greutate. Pe lângă acestea, persoanele afectate pot experimenta grețuri, dureri în piept, aritmii cardiace, edem și inflamație, disfonie și chiar echimoze în jurul ochilor.

Ocazional, depozitele de amiloid se pot acumula pe un anumit organ fără a se răspândi și în alte zone. De exemplu, aceste acumulări se pot depune pe piele, vezica urinară sau laringe. Cu toate acestea, sunt mult mai întâlnite cazurile în care amiloidoza afectează mai multe organe.

Punerea diagnosticului

Simptomele amiloidozei pot fi identice cu cele produse de alte afecțiuni. De exemplu, simptomele care afectează funcția renală pot duce la diagnosticarea greșită a altor afecțiuni renale. În plus, deoarece amiloidoza este o boala rară, este posibil sa dureze o perioada pentru ca medicii să pună acest diagnostic.

Diagnosticarea corectă a amiloidozei este esențială, deoarece pe baza sa se poate oferi un tratament eficient. Biopsia reprezintă cea mai eficientă metoda de diagnostic și se poate realiza in doua forme. Biopsia tisulară reprezintă primă varianta și presupune prelevarea unui mic eșantion de țesut pentru a verifică depunerile de amiloid la nivelul sau. In mod obișnuit, medicii vor preleva proba de la nivelul țesutului adipos abdominal, dar și de la nivelul unui anumit organ. Biopsia măduvei osoase este o altă metoda de diagnostic, implicând verificarea depunerilor specifice la nivelul măduvei din pelvisul osos.

Analizele de sânge si de urina pot ajută la descoperirea organelor afectate. De exemplu, testele de urina pot indica leziuni renale, în timp ce testele de sânge pot evidenția anumite probleme la nivel cardiac. Medicii vor apela la aceste investigații pentru a avea o privire mult mai amănunțită asupra bolii, astfel încât să propună cel mai bun tratament.

Opțiuni de tratament

Este important de cunoscut faptul că în prezent nu există nici un tratament curativ pentru amiloidoză. Cu toate acestea, afecțiunea este tratabilă, iar opțiunile de tratament disponibile au ca scop încetinirea progresiei bolii, reducerea simptomelor si îmbunătățirea calității vieții unei persoane.

Metodele de tratament implicate în amiloidoza depind de severitatea simptomelor, dar și de tipul bolii. Există mai multe terapii posibile pentru a reduce dezvoltarea de amiloid în organism. Acestea includ:

Chimioterapia

Chimioterapia presupune utilizarea unor diferite medicamente pentru a ucide celulele anormale din sânge, de exemplu cele care ajută la formarea depunerilor de amiloid. Medicamentele destinate mielomului pot fi uneori o opțiune. Mielomul este un tip de cancer ce afectează celulele plasmatice. Bendamustina si ciclofosfamida reprezintă doar doua exemple de medicamente ce pot fi folosite pentru chimioterapie.

Tipul de chimioterapie pe care o persoana o va primi depinde foarte mult de amploarea simptomelor, dar si de organele afectate si vârstă pacientului. Aceste elemente pot influentă tipul medicamentelor, dar si metodele de tratament folosite.

Transplantul de celule stem

In unele cazuri, medicii pot recomandă transplantul de celule stem după efectuarea chimioterapiei. După distrugerea prin chimioterapie a celulelor anormale care produc depozitele de amiloid, transplanturile de celule stem pot ajută la dezvoltarea sănătoasă a măduvei osoase. Primirea unui transplant de celule stem este un proces complex si nu orice persoana cu amiloidoza se califică. In plus, chiar si persoanele ce necesită acest tip de tratament pot întâmpină probleme in găsirea unui donator compatibil.

Controlarea comorbidităților

Tratamentul pentru persoanele cu amiloidoza secundară include adesea controlul bolilor inflamatorii care stau la baza apariției depozitelor de amiloid. Odată ce o persoană tratează afecțiunea de bază, cum ar fi artrita reumatoidă, nivelul simptomelor produse de amiloidoză se poate ameliora.

Tratament de susținere

Tratamentul de susținere este extrem de important. O persoana poate avea nevoie sa trateze complicațiile produse de boala sau să facă modificări în dietă sau în stilul de viată, astfel încât gestionarea bolii să fie mult mai ușoară.

Tratamentul de susținere poate include o mare varietate de medicamente și terapii, inclusiv medicamente pentru controlul insuficientei cardiace și a tensiunii arteriale. De asemenea, dializa poate fi indicată în cazul persoanelor cu leziuni renale, iar sprijinul nutrițional poate fi eficient pentru cei cu probleme digestive.

Complicații potențiale

Deoarece proteinele de tip amiloid pot deteriora organele, complicațiile sunt frecvente. Acestea sunt caracteristice organelor afectate și pot include complicații renale, cardiace, ale sistemului nervos etc. Amiloidoza afectează frecvent rinichii, iar dacă aceștia nu sunt în măsură să îndepărteze în mod eficient produsele reziduale, insuficiența renală poate să se instaleze. De asemenea, insuficiența cardiacă și aritmiile pot să apară atunci când acumulările de amiloid afectează funcția inimii. Chiar și sistemul nervos poate fi afectat, existând manifestări, precum amețeli, furnicături, amorțeli, probleme digestive și chiar dureri la nivelul articulațiilor (artralgii).

Perspectivă

Deși cercetările continuă, în prezent nu există nici un remediu specific pentru amiloidoză, iar rezultatul bolii depinde adesea de organele implicate. Cu toate acestea, tratamentul pentru amiloidoză poate încetini dezvoltarea proteinelor anormale și evoluția bolii. Multe opțiuni de tratament ajută oamenii să-și gestioneze simptomele, îmbunătățind astfel calitatea vieții.

Amiloidoza afectează de obicei mai multe organe, ceea ce înseamnă că obținerea unui tratament eficient va necesita intervenția unei întregi echipe de specialiști. Fiecare pacient va necesita un plan individualizat de tratament, astfel încât rezultatele să fie cele dorite.

Bibliografie:

AA amyloidosis. (n.d.). amyloidosis.org/facts/aa/

Amyloidosis. (2018). 

Amyloidosis types. (n.d.). 

Baker, K. R., & Rice, L. (2012). The amyloidosis: Clinical features, diagnosis and treatment.

Hereditary amyloidosis. (2018). 

Kourelis, T., et al. (2015). Presentation and outcomes of localized amyloidosis: The Mayo Clinic experience [Abstract].